„Nu e nici o surpriză. Aşa-numitele Memorii din când în când ale lui Constantin Ţoiu confirmă inteligenţa suplă, subtilitatea parcă nesăţioasă de sine, scrisul irezistibil, calofil, cu aspect de naturaleţe, al prozatorului de bun şi meritat renume, însuşiri care beneficiază de un liant temperamental a cărui analiza e trebuitoare pentru a le marca specificul şi pentru a-l situa pe scriitor în rama unui context tipologic. Înaintaşii lui Constantin Ţoiu sunt Caragiale, Arghezi, Camil Petrescu şi, helas, Eugen Barbu. Sentimentul, emoţia nu reprezintă partea tare a fiinţei Domniei Sale. Prozatorul e un cinic cultivat, educat la şcoala intelectului sever inclusiv cu sine, aidoma autorului Momentelor, căruia îi calcă pe urme cu dezinvoltură.“ (Gheorghe Grigurcu) De acelaşi autor Istorisirile Singnorei Sisi Jurnale şi...
