Jung C.G. – Opere complete. Civilizaţia în tranziţie. Vol 10

Unul dintre cele mai interesante eseuri din acest volum, Opere complete. vol. 10, Civilizaţia în tranziţie,  dedicat analizei din perspectiva teoriei arhetipurilor a unor fenomene spirituale şi sociale contemporane a lui Jung, este cel despre fenomenul farfuriilor zburătoare. Abordate nu ca realitate fizică, ci ca una psihică, OZN-urile ilustrează pentru omul contemporan modul în care se naşte un mit. Plecând de la forma rotundă sau ovală a obiectelor cereşti neidentificate, Jung le consideră proiecţii cosmice ale simbolurilor arhetipului sinelui (mandale). Cu totul surprinzătoare este şi interpretarea pe care o dă gânditorul elveţian naţional-socialismului. Ca fenomen iraţional, el este accesibil explicaţiilor din perspectiva inconştientului (colectiv), şi nu explicaţiilor «raţionale» – prin factorii politici, sociali, economici. Jung consideră că manifestarea arhetipului etnic al germanilor – Wotan – este principala sa cauză. Mai reţin atenţia eseurile: «Problema sufletului la omul modern», «Femeia în Europa», «Despre situaţia actuală a psihoterapiei», „Complicaţiile psihologiei americane”, «Apariţia unei lumi noi». Toate scrierile reunite în prezentul volum ilustrează bogăţia cunoştinţelor şi profunda originalitate a gândirii lui Jung. Încă în 1918 am constatat în inconştientul pacienţilor mei germani tulburări aparte, care nu puteau fi atribuite psihologiei lor personale. Asemenea fenomene impersonale se manifestă în vise întotdeauna ca motive mitologice, aşa cum apar şi în legende şi basme pretutindeni în lume. Eu am numit aceste motive mitologice arhetipuri: adică moduri sau forme tipice, în care sunt trăite aceste fenomene colective. Am constatat o tulburare a inconştientului colectiv în fiecare dintre pacienţii mei germani. C.G.Jung Prea mult timp ne-am imaginat că psihoterapia ar putea fi tratată ca o «tehnică», precum o formulă pe bază de reţetă, o metodă de operare sau un procedeu de vopsire. Medicul de rând poate folosi oricare dintre tehnicile posibile ale medicinei fără nicio reţinere, după cum propria opinie despre pacientul său era una ori alta, după cum teoriile sale psihologice erau de un fel sau...

Jung C.G. – Opere complete. Arhetipurile şi inconştientul colectiv. Vol 1

Opera lui Carl Gustav Jung, una dintre personalităţile cele mai importante ale secolului XX, este încă puţin cunoscută în România. Deşi în ultimii ani s-au publicat câteva din cărţile sale, cea mai mare parte a celor 18 volume care-i alcătuiesc opera, însumând mai mult de 8.000 de pagini, rămân inaccesibile cititorului de limbă română. Psihiatru, psihanalist, discipol şi disident al lui Freud, personalitate interdisciplinară de vastă cultură apreciată în mod deosebit de Mircea Eliade, un alt mare erudit, receptiv la fenomenele marginalizate de ştiinţa oficială, cum ar fi astrologia, alchimia, ocultismul în genere, Jung a ştiut, poate ca nimeni altul, să preţuiască simbolul şi să găsească drumuri de acces spre înţelesurile sale profunde. Contribuţia sa principală rămâne însă descoperirea inconştientului colectiv cu arhetipurile sale. Acesta este motivul pentru care deschidem ediţia operelor complete ale lui Jung cu volumul dedicat arhetipurilor inconştientului colectiv, tratate în studii esenţiale publicate între 1933 şi 1955, în cea mai mare parte inedite în România. Printre cele mai cunoscute idei ale lui Jung se numără cea referitoare la arhetipuri şi corelatul lor – inconştientul...