Frăţia Pantalonilor Călători este pusă la grea încercare, căci aceasta e ultima vară pe care fetele o mai petrec împreună şi se pregătesc pentru colegiu. Vor lăsa în urmă adolescenţa, părinţii, poate chiar şi prietenia lor. Şi oare nu acesta e momentul când vor avea nevoie disperată de blugii magici?
Lena, Carmen, Bridget şi Tibby se reîntâlnesc după primul an de colegiu. Deşi sunt încântate de revedere, ceva pare să nu fie chiar ca înainte. Cum poate să rămână la fel prietenia lor când toate patru s-au schimbat?
Ce e aşa de uluitor la o pereche de pantaloni? o să mă întrebaţi. În aparenţă, nimic. Par să fie doar nişte blugi purtaţi. Dar fetele descoperă foarte repede că aceşti blugi i se potrivesc perfect fiecăreia, deşi ele au mărimi diferite. Mai mult, aceşti pantaloni devin liantul care le poate ţine aproape chiar şi atunci când le despart şapte mări şi şapte ţări şi astfel ia naştere „Frăţia Pantalonilor Călători”.