Adriana Weimer – Drumuri în noi

De Livius Petru Bercea În 1997, pe coperta ultimă a volumului personal de debut al Adrianei Weimer, Drumuri în noi, erau reproduse cuvintele reputatului critic literar Gheorghe Grigurcu : «Mezina septetului lugojean este Adriana Weimer. Tinereţea se prelinge în şuvoaie de materie întrebătoare, «dincolo de ridurile iubirii», precum o paradoxală «destrămare născândă a vieţii», reclamându-i «dreptul la fericire». Este aprecierea ce se dă contribuţiei poetice pe care Adriana Weimer a adus-o la alcătuirea volumului colectiv de poezie Cartea poeţilor, din 1994, volum apărut la editura «Lugojpress». Nu e puţin lucru ca într-un peisaj saturat de veleitarismul unor aşa-zişi poeţi, un critic de talia lui Gheorghe Grigurcu să-ţi remarce şi să-ţi aprecieze versurile! (N-am reprodus integral, la început, cuvintele lui Gh. Grigurcu). Ceea ce consider că este important e faptul că sunt apreciate tocmai constantele acestui univers poetic, ceea ce se va păstra neatins de la volum la volum şi ceea ce mai târziu o va diferenţia pe poetă de confraţii de generaţie. Nu e puţin lucru să publici apoi trei volume independente de poezie, să participi la şedinţe de cenaclu, să depui o activitate constantă în conducerea unei prestigioase reviste de cultură (am numit aici revista «Banat») şi să devii absolventă a Facultăţii de Artă ! E doar un sumar cuvânt de inventariere despre munca Adrianei Weimer şi este doar «partea vizibilă» a aisbergului, mai bine zis, doar activitatea cu care poeta a ieşit în agora. La cei 40 de ani pe care i-a împlinit, Adriana Weimer e un poet în toată puterea cuvîntului. Ea se remarcă în peisajul literar contemporan, printre poeţii Lugojului, dar şi în «confruntări» naţionale, printr-o prestaţie profesională distinctă, prin câteva constante care o individualizează şi pe care aş vrea să le subliniez în continuare (de altfel, activitatea poetică a Adrianei Weimer a fost răsplătită cu numeroase premii la concursurile şi festivalurile naţionale de poezie...

Adriana Weimer – Infinita clipă

De Constantin Buiciuc După alte trei volume de poezii, Adriana Weimer, deţinătoare a  mai multor premii litarare,  este prezentă  în librării cu o nouă carte: Clipa infinită, Editura Marineasa Timişoara, 2008. Şi această  nouă apariţie editorială este un dar: „bucuria de-a scrie/ de-a vedea în cuvânt/ şi suflet şi gând”. Miza este o stare poetică, o stare  specială pe care o poate percepe doar cititorul care pătrunde în interiorul cuvintelor. Poezia zboară prin noi, zboară prin voi. E ca o trăire  scurtă, e abur şi lumină. E lumina din noi, lumina din voi, lumina de dincolo de cuvinte. Poezia, un fel existenţial aparte, trece prin clepsidre cu deschidere spre infinit. Poeta are,  în toate volumele sale, predilecţie spre  notaţii cu sensuri adânci, spre  noţiuni  ale marilor întrebări dinspre cer spre pământ. Acest volum a Adrianei Weimer, Clipa–Infinit, accentuează trăirile autoarei  în faţa infinitului, a vieţii terestre, a misterului,  acestea fiind şi coordonate ale poeziei sale din celelalte volume. Este un extenso al egoului  artistic spre   repetabilitatea la infinit a vieţii. Versul este  construit în  tuşe  lirice  prin excelenţă. Un vers concentrat ca un haiku: “Nu am mai mult/ decât m-am dat ţie;// oare e destul/ pentru o veşnicie?” (Veşnicie, pag 36).  Liantul întregului volum sunt trăirile în faţa miracolului trecerii timpului, în faţa  clipei, a Divinităţii, a dragostei şi, nu mai puţin, a cuvântului. Cuvântul şi toate celelalte coordonate devin  în poezia sa simboluri creative. Poezia este  ardere. Flacără personală cu extensii spre Infinitul Universal: “În mâinile Tale sunt/ asemeni sticlei/ în focul Creaţiei.// Mă modelezi,/ îmi dai culoare,/ formă şi sens.// Clepsidră îţi voi fi/ şi voi curge spre Tine/ fiecare clipă ce sunt.” (Focul Creaţiei, pag. 17). Cuvântul poetic este mărturie de viaţă, dar şi legământ între cer şi pământ: “Primul pas în Fiinţă,/ o naştere din Cuvânt,/ o înălţare-n credinţă,/ comoară în cer, legământ.” (În Fiinţă, pag. 28). O altă coordonată definitorie pentru scrisul Adrianei Weimer este Timpul. Timul-simbol, timpul-întrebare, timpul-nelinişte şi timpul-căutare. E un timp interior trecut în vers  printr-o clepsidră artistică,...