Mihail Bulgakov – Maestrul şi Margareta

1De Marius Ghilezan

Maestrul şi Margareta este considerat unul dintre cele mai mari romane ale secolului XX. Mihail Bulgakov reia cu un patos obsesiv tema “pactului cu Diavolul” din Faustul lui Goethe. E o carte fascinantă despre o iubire imposibilă între creator (aici scriitorul ratează absolutul) şi femeia, Margareta, copleşită de avatarurile unei lumi livreşti. Scrisă ca o alegorie faţă de condiţia sa socială, într-o Uniune Sovietică dictatorială, unde răul guverna, iar binele întruchipat de Hristos era urmărit de călăul său, Pilat din Pont, speranţa era sugrumată.  Relaţia dintre Maestru şi Margareta nu va fi permisă nici în cer.

Ritmul scriierii sfredelitor, iureşul nebun al întâmplărilor dintr-o Moscovă atee, care aduce motanul Beghemot, un (întruchiparea unui drac de om pe scenă), forţa personajelor şi trăirile duse la extrem dau impresia că Bulgakov a spus totul dintr-o respiraţie.

Se ştie din istoria literaturii că romanul a fost dictat pe patul de moarte soţiei sale. Mihail Bulgakov, supravieţuitor al infernului URSS, neprimind viza de emigrare de la Stalin, a dat o ripostă de neegalat regimului printr-o suprarealistă acţiune în care Hristos, Pilat din Pont, diavolul, scriitorul vibrează pe corzile fine ale unei iubiri neîmplinite dintre autor şi Margareta. De fapt, dintre bine şi rău.

Order Maestrul şi Margareta Preţ @ RON22,95

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Marius Ghilezan

Marius Ghilezan a publicat prima carte în anul 2000. "Cum să reuşeşti în viaţa politică", apărut la Editura Active Vision, A scris primul roman sportiv post-decembrist, „Furia” (Editura Humanitas, 2005), inspirat din viaţa unui suporter al echipei Poli Timişoara; a mai publicat eseurile: „Hoţia la români” (Editura Runa, grupul Corint, 2008) şi „ImpostURA – despre snobism şi puterea falsului”, Editura Corint. În 2012 a reeditat Manualul de campanie electorală – cu elemente de New Media şi a publicat volumul de versuri “Medi – cu ochiul sticlos” (Brumar). În 2014, cartea „Corneliu Coposu – 163 de vorbe memorabile” (Editura Vremea) şi “Anatomia succesului – Marius Ghilezan de vorbă cu Dorin Sarafoleanu” (Editura RAO). Este coautor al cărţii "Idolii forului". A publicat peste 10.000 de articole în "România liberă", "Luceafărul de dimineaţă", "Timpul," Revista "22", "Dilema veche", "Timişoara," "Evenimentul zilei", "Cotidianul". Este coordonatorul site-urilor: bookiseala.ro, buchiseala.ro, happymed.tv

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *