De Marius Ghilezan
Nu ştiu dacă perseverenţa Hertei Müller în a face adevărată literatură din angoasele dezrădăcinării a fost criteriul determinant al acordării Premiului Nobel, dar ştiu că fără succesul ei şi fără insistenţa unor oameni de cultură români, azi nu ne-am putea bucura sufletul şi mintea de o altă bijuterie memorialistică: Lapte şi miere, scrisă de , pe aceiaşi temă. Autorul, azi coordonator al colecţiilor de carte străină de la Gallimard, s-a născut dintr-o familie mixtă. Tatăl era din Ciacova (judeţul Timiş) şi mama din Sopron (Ungaria). Amândoi au plecat imediat după cel de-al doilea război mondial în Occident. Acolo, Jean Mattern avea să se nască în 1965. La invitaţia unor oameni de cultură români şi-a văzut pentru prima oară locurile de baştină ale familiei. Poate şi de aici i-a venit ideea scrierii a două cărţi, ambele cu acţiuni pornite în ţările părinţilor săi, care au refuzat să-i vorbească despre trecutul lor.
Dacă în Băile Kiraly, Gabriel, personajul său cu nume românesc e în căutarea identităţii şi a culturii maghiare, în Lapte şi miere, eroul central, un francez de origine bănăţeană, rememorează pe patul de moarte evenimentele cruciale ale vieţii sale: fuga din Timişoara, la numai cincisprezece ani, în ajunul eliberării oraşului de către trupele sovietice, despărţirea de cel mai bun prieten, Ştefan Drăgan, a cărui amintire îl va bîntui fără încetare, adaptarea anevoioasă la realităţile „ţării-gazdă.”
Lapte şi miere (Polirom, 2011) nu este numai un roman cu tentă autobiografică, ci un elogiu adus prieteniei şi iubirii. Scris cu mare delicateţe, volumul este mai mult o subtilă meditaţie asupra traumelor dezrădăcinării şi fragilităţii relaţiilor interumane, fie de familie, fie în societate.
Autorul e un pedant al memorialisticii. Fără să fi trăit vremurile de vipie ale exodului sângeros, când oameni normali au trebuit să-şi părăsească locurile natale, din cauza războiului, Jean Mattern scrie o poveste cutremurătoare, cu detalii şi obiceiuri exacte de parcă naratorul n-ar fi existat. Povestea curge şi evocă o realitate sumbră, tristă şi adevărată. Nici nu mai are nevoie de alte ingrediente stilistice.
Eu ca bănătean pot spune că în Lapte şi miere nu e nimic în plus, nimic în minus. Ciacova bunicilor mei este chiar mai limpede oglindită în memoria francezului decât în a mea, spre ruşinea mea.
Cartea dedicată tatălui său, începe cu un citat din Avrom Satzkever: “În tine, creatorul îşi trăieşte adevărata măsură a timpului, când vine ceasul despărţirii, îţi lasă adresa eternităţii sale” şi se termină cu mulţumiri adresate Gabrielei Dimisianu, Silviu Lupescu şi Smarandei Vultur.
În corpul liric al textului o viaţă de om se relevă, dar şi dilema existenţială pe patul de moarte “am făcut oare destul bine?”
Întoarcerile sale sunt piruete în acord de pian, fine sunete de diapazon estompează gravitatea sonoră a violoncelului prietenului său Ştefan, cel care la moartea mamei sale n-a găsit altceva de făcut decât să-i pună în surdina durerii zumzăitul baritonal. O scenă romanescă. “Durerea şi suferinţa sunt tot ceea ce e mai frumos în oameni.”
Cred că nu am găsit la niciun autor bănăţean aşa o descriere armonioasă a înţelegerii interetnice a locuitorilor dintr-o zonă care a fost mai mereu sub ocupaţie, dar oamenii s-au simţit mai mereu liberi.
În povestea sa poate nu ar fi intrat timişoreanul Jhonny Weissmuller dacă nu ar fi minţit că este născut în America. Sigur că nu ar fi putut ajunge o legendă a Jocurilor Olimpice. Desigul, nici vreo vedetă de Hoolywood. După cum se ştie, celebrul înotător, mereu primul, a jucat rolul lui Tarzan şi a trăit toată viaţa de pe urma acestei poveşti. Nu întâmplător autorul îl dojeneşte că şi-a renegat tradiţia şi locul de baştină. E pentru ca noi să înţelegem ce înseamnă angoasa dezrădăcinării. O fi fost Jhonny un mare artist, dar a murit departe. Acasă nimeni nu-l mai cunoaşte. „Timpul, amintirile le soarbe,” un simplu vers din ultimul meu volum mă răscoleşte şi mă arde.
De Jean Mattern:
Adauga in cosul de cumparaturi.
bănăţean de origine franceză?
poate francez de origine banateana!