De Marius Ghilezan
Francezul Eric-Emmanuel Schmitt pare a fi scriitorul care se adaptează cel mai rapid ritmului civilizaţiei. “Visătoarea din Ostende” este un galop de povestiri alerte. Pretextul titlului este o întâlnire de vacanţă. Autorul pleacă din agitatul Paris spre o destinaţie liniştită, pentru a-şi vindeca sufletul.
O prietenă îi aranjează să locuiască în casa Emmei van A., o bătrână infirmă. În casa gazdei găseşte cărţi vechi, bătrâna fiind total dezinteresată de literatura contemporană. “Tinerii fiecărei generaţii au impresia că ei sunt inventatorii viciului: câtă infatuare! Ce gen de cărţi scrieţi dumneavoastră?” I se răspunde sec: “de-ale mele.” Femeia stă de mulţi ani într-un scaun cu rotile. La început nu are încredere în noul sosit, apoi începe să-şi povestească viaţa. Îi dă necunoscutului romancier chiar o carte scrisă de ea, despre iubirea sa ascunsă cu un Prinţ, pe care l-a descoperit gol pe plajă, iubirea durând mai multe decenii. Scoate dintr-un ascunziş o mănuşă la care ţinea mult. În povestea ei s-a despărţit de alesul inimii atunci când acesta a trebuit să se căsătorească spre a duce mai departe semenţia familiei domnitoare. Nepoata Gerda, femeia care are grijă de ea, îi spune tânărului scriitor să nu creadă ce i se spune, pentru că de mică a umblat numai în cârje. Nu a avut niciun iubit. Totul e o fantezie de-a ei. Bătrâna suferă de un ultim atac cerebral. Moare. La înmormântare un cancelar al Casei regale aduce cealaltă mănuşă.
“Vă bateţi joc de o biată femeie bătrână. Da’ să ştiţi, n-am fost mereu aşa, am fost frumoasă, da, foarte frumoasă, am fotografii în sacul de acolo. Şi-n afara de asta, ar fi trebuit să mă mărit cu regele Baudouin! Chiar, aşa, regele Baodouin, regele belgienilor, pentru că belgienii n-au preşedinţi jalnici ca noi, ei au regi adevăraţi! Ei bine, eu era să fiu regina belgienilor!”
Celelalte povestiri sunt la fel de şocante, aici e măiestria autorului.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply