De Marius Ghilezan Sanda Budiş a fost mai mereu o femeie excepţională. În vorba ei tăioasă, în judecăţile-i clare, prin privirea-i ascuţită şi limpede am simţit mai mereu siguranţa unei personalităţi de forţă care nu are nimic din spiritul mirotic. E din seminţia biruitorilor. Recunosc că i-am împărtăşit mai mereu spiritul de frondă faţă de sistem, dar nu şi optimismul incorigibil. Adâncindu-mă în lectura cărţii Fata tatei şi mama fetei am redescoperit aceea lume de boieri autentici care ştie cum să-şi educe copiii. Citind şi intrând în domeniul de poveste al unei familii care a construit mai mult decât a putut să dărâme o întreagă clasă politică uzurpatoare în peste 50 de ani, mă simt şi eu alături de distinsa arhitectă mai puternic. Deşi a pierdut totul (în valori materiale) a avut puterea să se ridice deasupra unei tagme de mitocani prin înălţimea sa apostolică. Ea ştie crezul şi-l împărtăşeşte. Binele, Regele şi Patria! www.protv.roSanda Budis â�� Fata tatei si mama fetei ProTV.ro Altruistă. Lumea ei e de poveste. Simplă. Cinstită. Fermecătoare. Din elita marilor arhitecţi, opusă demolatorilor din casele cu pitici ale Piperei noastre. Dacă tatăl ei a fost ofiţer de carieră al Armatei Regale, căzut prizonier la sovietici, unchiul ei a parcelat Mamaia, a construit edificii culturale şi azi i se consumă memoria printre „drepturile litigioase”, alături de cele 2000 de hectare revendicate, dar neretrocedate ale familiei sale boiereşti, printre toate nedreptăţile, doamna Sanda Budiş nu a abdicat. Ea speră că binele şi frumosul vor reveni acasă, odată cu revenirea Dinastiei Române pe tron. Cartea ei este povestea unei vieţi zbucimate şi bombardate. Un simplu obuz aruncat de americani în 4.04.44 a lăsat familia ei fără casă. Nu au disperat. Nici nu au plecat în Vest, aşa cum le recomanda un ofiţer sovietic de rang înalt. Au continuat să spere, să reziste, încredinţaţi în forţa binelui. Povestea...