Radu Rosetti – Din copilărie. Amintiri

„Amândoi părinţii mei aveau o memorie admirabilă şi erau nişte povestitori neîntrecuţi. În lungile seri de iarnă ne ţineau pe noi, copiii, pe profesori, pe guvernante şi pe musafirii zilei ceasuri întregi sub farmecul povestirilor lor, făcând să treacă pe dinaintea ochilor noşti icoanele unui trecut la care luaseră parte sau auziseră amărunte din gura bătrânilor lor. Ce păcat că, mai pe urmă, când îmi dam sama de preţul acelor povestiri şi îmi aduceam aminte încă bine de ele, nu le-am notat, lăsând să se piardă o mulţime de amărunte nepreţuite pentru istoria noastră politică, socială şi economică în veacul trecut!“ Şi în al doilea volum al amintirilor sale, Radu Rosetti, elogiază, cu pietate filială, harul de povestitori al părinţilor săi. Pe sine se ignoră, dar, dacă astăzi putem reconstitui copilăria unui fiu de boier moldovean, împrejurările în care a fost crescut educat şi instruit, dedesubturile luptei pentru unirea principatelor, culisele domniei lui Al. I. Cuza, o putem face pentru că de fapt Radu Rosetti, scriind, s-a îngrijit să nu piardă vreun „amărunt” semnificativ nici despre vremurile care i-au fost povestite, nici despre vremurile pe care le-a trăit el însuşi. Order Din copilărie. Amintiri Preţ @ RON26,00 Qty: Adauga in cosul de...

Editura Rao – Ursuleţul şi prietenii lui

Însoţeşte-i pe ursuleţ şi prietenii lui în mijlocul naturii! Citeşte întrebările simple de pe fiecare pagină, apoi descoperă animalele care apar dintre paginile cărţii. De la un ursuleţ la zece bondari catefelaţi, toţi s-au ascuns aici şi aşteaptă să-i numeri! Order Ursuleţul şi prietenii lui Preţ @ RON34,99 Qty: Adauga in cosul de...

Editura Rao – În vacanţă. Carte cu abţibilduri

Alătură-te personajelor Snappy şi află totul despre contrarii, cu ajutorul acestei cărţi distractive în care vei găsi peste 60 de abtibilduri pe care să le foloseşti în tot felul de...

Editura Rao – Contrarii. Carte cu abţibilduri

Alătură-te personajelor Snappy şi află totul despre contrarii, cu ajutorul acestei cărţi distractive în care vei găsi peste 60 de abtibilduri pe care să le foloseşti în tot felul de activităţi! Order Contrarii. Carte cu abţibilduri Preţ @ RON12,99 Qty: Adauga in cosul de...

Editura Rao – Culori. Carte cu abţibillduri

Alătură-te personajelor Snappy şi află totul despre contrarii, cu ajutorul acestei cărţi distractive în care vei găsi peste 60 de abtibilduri pe care să le foloseşti în tot felul de activităţi! Order Culori. Carte cu abţibillduri Preţ @ RON12,99 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »