Vanora Bennett – Regina mătăsurilor

Anul 1471 marchează un punct de cotitură în Războiul celor Două Roze, când Eduard al IV-lea urcă pe tronul Angliei. În aceste vremuri tulburi, două tinere surori, Jane şi Isabel Lambert, sunt foarte preocupate să-şi găsească soţi buni şi iubitori. Tatăl lor, un negustor de mătăsuri, consideră însă că o partidă bună înseamnă în primul rând obţinerea de relaţii avantajoase, iar iubirea trebuie să treacă în planul doi. Prin căsătorie cele două fete pătrund în lumea de la curtea regelui Eduard al IV-lea, ceea ce va conduce la o perioadă de prosperitate a afacerii tatălui lor.   Când Jane pune ochii pe Eduard începe o legătură mai puţin obişnuită, dintre un rege şi o femeie de rând. În acest fel sora ei, Isabel, ajunge să cunoască cele mai intime – şi scandaloase – detalii despre rege, destăinuite în şoaptă în liniştea nopţii… Order Regina mătăsurilor Preţ @ RON34,90 Qty: Adauga in cosul de...

Smith L.J. – Vânătorii. Fantoma. Jurnalele vampirilor 8

Elena Gilbert şi prietenii ei au luptat împotriva spiritelor malefice şi au reuşit să salveze orăşelul Fell’s Church, dar cu un preţ foarte mare: viaţa lui Damon Salvatore. Cândva, Damon se luptase crâncen cu fratele lui, vampirul Stefan, să câştige inima Elenei. Cum Damon a dispărut, Elena şi Stefan pot fi în sfârşit împreună. Şi-atunci, de ce Elena visează în continuare la Damon? În timp ce sentimentele ei faţă de Damon devin tot mai profunde, Fell’s Church e bântuit de o apariţie sumbră. Elena ştie cum este în iad, dar un asemenea demon nu a mai văzut niciodată. Singurul lui scop este s-o omoare pe Elena şi pe cei dragi ei… Dragă Jurnalule, SUNT ACASĂ! Nici nu îndrăznesc să cred, dar iată-mă aici! Întregul Fell’s Church are şansa unui nou început. Dar, cu excepţia mea şi a prietenilor mei apropiaţi – Meredith, Bonnie, Matt, dragul meu Stefan şi doamna Flowers – nimeni altcineva nu ştie că viaţa nu s-a mai scurs ca de obicei de la Ziua Oraşului încoace. Am reuşit! Am salvat pe toată lumea! Pe toţi, cu excepţia lui Damon… Ceea ce e ciudat – de fapt, ridicol – este acest sentiment de speranţă care se naşte în adâncul meu. Şi dacă, îmi tot spun, şi dacă de fapt, cumva, Damon n-a murit? Şi apoi speranţa se destramă, pentru că el e mort, şi trebuie să accept asta. Dacă vreau să rămân puternică, nu mă pot minţi singură. Dar speranţa mi se furişează din nou în suflet. Şi dacă…?...

Wolfgang Mertens – Introducere în terapia psihanalitică. Vol. 3

Cel de-al treilea şi ultimul volum din «Introducerea» lui Wolfgang Mertens este, poate, cel mai concludent pentru considerabila deosebire dintre psihanaliza clasică şi psihanaliza contemporană. Aceasta pentru că se acordă un spaţiu considerabil contratransferului psihanalistului şi utilizării sale. Analistul nu mai este conceput astăzi ca un ecran alb, pe care doar se proiectează filmul vieţii fantasmatice a analizandului, ci ca o persoană vie, cu propria viaţă fantasmatică inconştientă, care interferează cu cea a pacientului. Procesul psihanalitic nu mai este precumpănitor intrapsihic (la nivelul analizandului), ci interpsihic, în termeni tehnici o relaţie între transfer şi contratransfer.Corespunzător, la nivelul factorilor eficienţi ai psihanalizei, relaţia devine la fel de importantă ca interpretarea şi insight-ul, în anumite cazuri chiar mai importantă decât...

Smith L.J. – Întoarcerea. Miez de noapte. Jurnalele vampirilor 7

Cu ajutorul lui Damon, Elena l-a salvat pe vampirul ei iubit, Stefan, din adâncurile Dimensiunii Întunecate. Dar nici unul dintre fraţi nu a scăpat neatins. Stefan este slăbit de lunga lui detenţie şi are nevoie de mai mult sânge decât îi poate da Elena. Iar Damon, transformat printr-o magie ciudată în om, va face orice ca să redevină vampir – chiar şi să se întoarcă din nou în iad. Dar ce se va întâmpla când o va lua din greşeală cu el pe Bonnie, iar Elena şi Stefan vor porni pe urmele lor? Şi ce vor face ceilalţi când vor descoperi că sursa întregului rău e mai întunecată – şi mai aproape – decât şi-ar fi putut ei...

Johanna Paungger – Puterea lunii. Calea spre o viaţă sănătoasă în armonie cu natura şi cu ritmurile Lunii

A fi sănătos şi a deveni sănătos – prin propria putere. Despre aceasta va fi vorba în carte şi în acest sens dorim să vă ajutăm. Vrem să vă aducem la cunoştinţă informaţii care vă pot însoţi toată viaţa, care vă înlesnesc drumul spre cunoaşterea personală a factorilor ce vă întăresc şi a celor ce vă slăbesc trupul, spiritul şi sufletul, fără ocolişurile unor sfaturi din partea unor aşa-zişi „experţi” sau „autorităţi”. Order Puterea lunii - Calea spre o viaţă sănătoasă în armonie cu natura şi cu ritmurile Lunii Preţ @ RON29,00 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »