Într-un sondaj, Goethe a ieşit cel mai mare german din toate timpurile

Poetul si romancierul Johann Wolfgang Goethe este „cel mai mare german din toate timpurile”, devansându-i pe primul cancelar al Germaniei după cel de-al doilea Război Mondial, Konrad Adenauer, şi pe părintele teoriei relativităţii, Albert Einstein, potrivit unui sondaj publicat sâmbătă şi citat de AFP.Autorul cărţii Suferinţele tânărului Werther este cel mai des citat de germani atunci când sunt întrebaţi care este cel mai mare german din toate timpurile, potrivit sondajului realizat de institutul Forsa pe un eşantion de 2.000 de persoane, pentru tabloidul Bild. Singurele două personalităţi aflate încă în viaţă şi prezente în acest sondaj sunt „cancelarul Reunificării”, Helmut Kohl (locul 5), la putere în perioada 1982 – 1998, şi fostul şef al guvernului social-democrat, Helmut Schmidt (locul 7), care a condus Germania între anii 1974 şi...

Valeriu Popescu – Actualităţi în pediatrie. 2 volume

Lucrarea beneficiază de aportul adus în ultimele decenii de cele patru revoluţii în medicina modernă: genetica de tip clasic, imunologia, tehnologia imaginistică şi, în prezent, biologia moleculară (transplantul de celule stem, terapia genică şi farmacogenomica), cunoscându-se faptul că nici o altă specialitate medicală nu a beneficiat mai mult ca pediatria de aceste progrese. De asemenea, beneficiază de o iconografie demonstrativă (radiologică, hematologică, histopatologică, imagistică – ecografie transfontanelară, CT-scan, MRI – precum şi de o serie de tabele, protocoale terapeutice – toate completând valoarea lucrării. Order Actualităţi în pediatrie. 2 volume Preţ @ RON135,00 Qty: Adauga in cosul de...

Foundation for Inner Peace – Curs de miracole

Cursul de miracole este un sistem complet de gândire spirituală, destinat studiului individual.Împărţit în trei volume, Text, Culegere de exerciţii pentru studenţi şi Manual pentru profesori, Cursul afirmă că, pentru a ajunge la iubire şi pace universalp – sau la capacitatea reamintirii lui Dumnezeu – trebuie să ne„desfacem”, mai întâi, vinovăţia iertându-i pe ceilalţi. Order Curs de miracole Preţ @ RON295,00 Qty: Adauga in cosul de...

Dan Brătescu – Octogenar în jurul globului

Un volum generos, un adevărat album de lux format 21 x 29 cm, cartonat, legat, cu peste 500 de ilustraţii color din toate colţurile lumii. O încântare pentru cei cărora le plac călătoriile mai ales în locuri exotice. Un cadou de făcut celor...

Bob Bodenhamer – Manual de utilizare a creierului. Vol I

Structurat temeinic şi special organizat, volumul I al Manualului de Utilizare a Creierului este scris pentru a fi citit cu uşurinţă, subliniat prin cuvinte cheie şi încărcat cu ilustraţii şi diagrame ajutătoare pentru a face NLP-ul cât mai accesibil cititorului. Oferind exerciţii şi tehnici din abundenţă, acest manual presupune o oportunitate excelentă pentru a descifra cât mai mult tainele...

« Older Entries Next Entries »