Irvin D. Yalom – Tratat de psihoterapie de grup

Cartea cunoscutului psihoterapeut Irvin Yalom îşi merită pe deplin numele de tratat. Sunt prezentate cele mai importante tipuri de grupuri: de lungă şi scurtă durată, experienţiale, pentru bolnavi somatici, pentru pacienţi de psihiatrie şi altele. Factorii terapeutici sunt şi ei trecuţi exhaustiv în revistă: coeziunea, altruismul, speranţa, universalitatea etc. De asemenea, sunt descrise etapele dezvoltării grupului terapeutic. Ideile teoretice îşi primesc de fiecare dată ilustrarea prin vignete clinice. Psihoterapeuţii începători găsesc numeroase recomandări practice. Pentru cei interesaţi de formarea pentru psihoterapia de grup, tratatul conţine o secţiune specială. IRVIN D. YALOM este unul dintre cei mai cunoscuţi psihoterapeuţi contemporani. Cele mai importante lucrări teoretice le-a dedicat psihoterapiei de grup şi psihoterapiei existenţiale. Profesor de psihiatrie la Stanford University, Yalom a primit în anul 2000 Premiul Oscar Pfister din partea Asociaţiei Americane a Psihiatrilor. Cuprins:   Prefaţă la ediţia a cincea Mulţumiri   1. Factorii terapeutici Inocularea speranţei Universalitatea Transmiterea informaţiilor Altruismul Recapitularea corectivă a grupului primar familial Dezvoltarea tehnicilor de socializare Comportamentul imitativ   2. Învăţarea interpersonală Importanţa relaţiilor interpersonale Experienţa emoţională corectivă Grupul ca microcosmos social Microcosmosul social: o interacţiune dinamică Recunoaşterea tiparelor de comportament în microcosmosul social Microcosmosul social — este real? Sinteză Transfer şi înţelegere   3. Coeziunea grupului Importanţa coeziunii grupului Mecanismul de acţiune Rezumat   4.Factorii terapeutici: o integrare Valori comparative ale factorilor terapeutici: punctul de vedere al clientului Valoarea comparativă a factorilor terapeutici: diferenţe între punctele de vedere ale clienţilor şi terapeuţilor Factorii terapeutici: forţe modificatoare   5. Terapeutul: Sarcini elementare Crearea şi menţinerea grupului Construirea culturii de grup Cum modelează liderul normele? Exemple de norme terapeutice de grup 6. Terapeutul: lucrul în aici-şi-acum Definiţia procesului Focalizarea asupra procesului: sursa de putere a grupului Sarcina terapeutului în aici-şi-acum Tehnici ale activării lui aici-şi-acum Tehnici de elucidare a procesului Ajutarea clienţilor să preia o orientare către proces Ajutarea clenţilor să accepte comentariile care elucidează...

Ayala Malach Pines – Căile îndrăgostirii. Cum ne alegem persoana iubită

Căile îndrăgostirii descifrează misterele uneia dintre cele mai profunde experienţe omeneşti, realizând totodată o analiză detaliată a factorilor care duc la atracţie şi la iubirea romantică. În calitate de psiholog social şi cercetător, Ayala Malach Pines analizează felul în care ne îndrăgostim, precum şi motivele pentru care alegem o anumită persoană. Ea utilizează experienţa clinică şi teoriile psihodinamice pentru a ne face să înţelegem modul în care imaginea romantică internă joacă un rol-cheie în alegerea persoanei, precum şi felul în care experienţele din copilărie, legate de iubire, modelează această imagine. Cartea nu este un îndreptar pentru îndrăgostiţii deznădăjduiţi, ci o lucrare orientată spre cercetare, deosebit de interesantă pentru cei implicaţi în terapia de cuplu. Pentru cei aflaţi în căutarea iubirii, cât şi pentru cei care speră să o retrezească, această carte reprezintă un preţios ghid practic; ea reprezintă o lectură interesantă şi pentru cei care doresc să înţeleagă elementele atracţiei pe care o trăiesc, fără a pierde nimic din farmecul ei. „Recomand această carte tuturor, pornind de la colegii mei, cercetători în domeniul ştiinţelor sociale, şi până la conductorul trenului cu navetişti.” Arthur P. Aron, Ph. D., Profesor de Psihologie, Universitatea de Stat New York, Stony...

Şerban Dragomirescu – Statele lumii contemporane

59.90 – 45.00 Lei Prima parte a lucrării este consacrată unor aspecte teoretico-metodologice care privesc statul ca sistem geografic şi social-politic, alcătuit din teritoriu şi populaţie, capitală ca nucleu politic al statului şi graniţele ca organism periferic al acestuia, tipurile de state şi caracteristicile lor. Lucrarea se continuă cu o radiografie a tuturor entităţilor statale din lume la începutul celui de-al doilea deceniu al mileniului trei, folosind indicatori semnificativi, compatibili, din cele mai recente surse statistice ONU, corelate cu lucrări similare, de prestigiu, din literatura internaţională de profil. Centrul de greutate îl reprezintă monografiile regionale, alcătuite la nivelul fiecărui stat şi structurate în patru secţiuni: date generale, cadrul natural, repere istorice şi repere socioeconomice. Fiecare dintre cele 193 de state este precedat, în policromie, de câte o schiţă de hartă şi de simbolistica statului respectiv (drapel şi...

Fred Vargas – Omul cu cercurile albastre

UN POLIŢIST EXCENTRIC ŞI INTROVERTIT: Adamsberg se bazează mai mult pe intuiţie şi instinct, mai puţin pe logică. Şi întotdeauna găseşte vinovatul. Omul cu cercurile albastre este primul roman din seria ce-l are drept protagonist pe comisarul Adamsberg. Parisul se confruntă cu un aparent maniac inofensiv. Toată lumea se amuză de acest lucru, dar faptul în sine este totuşi ciudat. De mai bine de patru luni, cineva, se presupune că un bărbat, desenează în timpul nopţii un cerc mare cu cretă albastră, cu diametrul de aproape doi metri, în jurul câte unui obiect găsit pe trotuar. (…) Fiecare încearcă să descopere care ar putea fi impulsul ce îl animă pe omul cu cercurile albastre. Căci ceea ce intrigă cel mai mult este faptul că, în jurul fiecărui cerc, mâna trasează cu un scris frumos, aplecat, sugerând o persoană cultivată, fraza asta care îi aruncă pe psihologi într-un abis de întrebări: «Victor, piază-rea, ce faci pe şosea?» Jurnaliştii scriu cu pasiune despre aceste întâmplări bizare, psihiatrii elaborează teorii care mai de care mai sofisticate, toată lumea e captivată. Singurul care nu se amuză de acest joc aparent caraghios este comisarul Adamsberg. Pentru că el ghiceşte cruzimea din spatele lui. Simte că ceva absolut îngrozitor o să se întâmple… Order Omul cu cercurile albastre Preţ @ RON29,00 Qty: Adauga in cosul de...

Michel Houellebecq : Harta şi teritoriul

Michel Houellebecq a obţinut în 2010 Premiul Gocourt pentru cartea Harta şi teritoriul.În spatele textului se ascunde o sensibilitate, fără îndoială unică în felul ei, à fleur de peau, cum o numeşte, printr-o imagine sugestivă, limba franceză. Imaginea care traversează romanul este cea în care Jed Martin, fotograf şi pictor de mare succes care mărturiseşte a-şi fi consacrat întreaga viaţă „artei, producerii de reprezentări ale lumii“. Dacă arta fotografică e suficientă pentru reprezentarea obiectelor, Jed alege pictura atunci cînd e vorba de oameni. Aşa se va nasc o serie de tablouri în care diferite persoane sunt reprezentate în raport cu meseria sau activitatea lor profesională. Inventarul este surprinzător: Bill Gates şi Steve Jobs discutînd despre viitorul informaticii, Introducerea în Bursă a acţiunii Beate Uhse, Jean-Pierre Martin părăsind conducerea întreprinderii sale, Michel Houllebecq, scriitor. Primind cel mai important premiu literar francez, romanul Harta şi teritoriul îl consacră pe autorul său şi îl ridică l la rangul unuia dintre cei mai importanţi scriitori francezi contemporani. Order Harta şi teritoriul Preţ @ RON32,95 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »