Horia Roman Patapievici – Ultimul Culianu

„Apariţia lui Culianu printre noi a fost un miracol; părea că exemplul său ne poate face mai buni, mai profunzi, mai îndrăzneţi, mai temeinici. Dispariţia sa a fost o catastrofă; fără emulaţia stârnită de extraordinara sa reuşită, am redevenit ce eram, şi chiar mai puţin decât atât. O cultură nu trăieşte (numai) din buchiseală, ci (mai ales) din străpungeri şi iluminări. După entuziasmul stârnit de revelaţiile lui Mircea Eliade, a urmat emoţia stârnită de revelaţiile lui Ioan Petru Culianu. Primul ne-a arătat că absolutul filozofiei se trage din existenţa ontologiilor arhaice, iar acestora le-a redat actualitatea. Al doilea ne-a iniţiat în absolutul cunoaşterilor revolute şi viitoare, cărora le-a etalat epistemologia. Amândoi s-au ocupat de religii şi au căutat realul absolut în toate formele de realitate cotidiană. Amândoi au biruit lumea, ajungând mari savanţi recunoscuţi de toţi; şi amândoi au încercat să realizeze în mod subversiv absolutul -unul cu îndrazneala savantului universal, celălalt cu străfulgerarea geniului revoluţionar. Descoperirile lor ar fi putut schimba din temelii o cultură. Dar după dispariţia lor nu a urmat nimic. Străpungerile şi iluminările prilejuite de creaţia lor au rămas, în ţările care le-au dat naştere, lipsite de orice consecinţe. Odată ei plecaţi, noi am recăzut în întuneric. Bâjbâim, complet lipsiţi de geniu.“ (Horia-Roman...

Vasili Grossman – Viaţă şi destin

Viaţă şi destin este o cronică de amploare, care descompune cele doua maşinării malefice ale secolului trecut, comunismul sovietic şi fascismul german. Un roman întunecat şi deprimant, în felul în care doar marile creaţii reuşesc să fie aşa,  spunând adevărul, răspicat şi cu neânduplecare, descriind toate nenorocirile de care sunt capabile fiinţele umane, însă fără să uite splendoarea la care se pot înălţa în momente de cumpănă. Un roman pe care numai un rus l-ar fi putut scrie, nota The Wall Street...

Constantin Noica – Pagini despre sufletul românesc

„Nu ştiu dacă şi în alte părţi Psalmii Vechiului Testament s-au citit la fel de mult ca la noi. În orice caz, eternitatea românească despre care vorbesc este de acest tip. Nu o plenitudine istorică, nu realizari majore – pe care neamul nostru nici n-ar fi avut când să le înfăptuiască – dau garanţia duratei; ci sentimentul că, în fond, există un plan faţă de care toată frământarea istorică este irosire şi pierdere. Dar – şi aici e aspectul nou faţă de tânguirea biblică – neamul românesc e şi el, într-un fel, solidar cu acel plan neschimbător. I se întâmplă şi lui multe, se frământă ceva în marginea lui, în inima lui, peste trupul lui chiar – dar el rămâne neschimbat. «Trece şi asta» e una din cele mai curente vorbe româneşti. Neamul nostru rămâne pentru că şi el participă, în felul lui, la eternitatea fiinţei.“ (Constantin...

Jules Verne – Uimitoarea aventură a misiunii Barsac

Titlul lucrării Uimitoarea aventură a misiunii Barsac anunţă suspansul. O incredibilă expediţie în Africa, pe bucla fluviului Niger, îl are în centrul atenţiei pe Barsac, un politician ce doreşte să demonstreze că şi negrii au drept de vot. Acest subiect nu e străin nici de alte lucrări ale lui Jules Verne, el apărând chiar şi în romanul „Copiii căpitanului Grant”. Iniţial, cartea aventurii lui Barsac se intitula „Călătorii de studiu”, dar firul epic s-a modificat pe parcurs, istorisirea devenind mai degrabă fantastică, decât ştiinţifică. Uimitoarea aventură a misiunii Barsac a fost scrisă atât de Jules Verne (primele cinci capitole), cât şi de fiul acestuia, Michel. Cei doi, deşi au fost împotriva rasiei, au îmbrăţişat totuţi câteva principii rasiale referitoare la oamenii de culoare. Cartea a inspirat nu doar filme de lung-metraj, ci şi desene animate japoneze. De acelaşi autor Un bilet la loterie. Farul de la capătul lumii. (Colecţia...

Cormac McCarthy – Nu există ţară pentru bătrâni

Nu există ţară pentru bătrâni este o carte uşor de citit, dar greu de uitat: o poveste tipic Cormac Mc Carthy cu o intrigă alertă, care nu le oferă personajelor nici o şansă, iar cititorilor nici o pauză de respiraţie. Debutând cu o tranzacţie ratată în urma căreia deşertul texan se populează cu câteva cadavre, un transport de droguri şi două milioane de dolari, şirul de evenimente de o violenţă egalată numai de Tarantino în zilele lui bune se îndreaptă spre un deznodământ sumbru, o odă funebră pe tema degradării morale a legendarului Vest american. De acelaşi autor...

« Older Entries Next Entries »