James Levine – Jurnalul albastru

Batuk Ramasdeen este o fetiţă precoce şi cu o imaginaţie ieşită din comun, dintr-un sat din India. La vârsta de nouă ani, tatăl său o vinde unui proxenet din Mumbai. «Plasată» licitatorului care oferă preţul cel mai mare şi care caută o tânără virgină, ajunge la un «orfelinat» unde este iniţiată în noua ei profesie. Din cuşca sa mică pe Common Street, ea se prostituează zilnic pentru ceva mâncare şi un loc de dormit. Obligată să servească din cuibul ei până la zece bărbaţi pe zi, tratată mizerabil de către cei care plătesc pentru serviciile ei, fata este abuzată chiar şi de medicul care o consultă; iar prietenul ei, Puneet, aproape moare după ce a fost violat de doi poliţişti şi este castrat la primul semn de pubertate. Folosindu-şi imaginaţia şi talentul la scris pe care l-a deprins pe când era internată într-un spital misionar, Batuk evadează din cumplita sa existenţă aşternând pe hârtie poveşti. Jurnalul albastru devine mântuirea sa. Poveştile lui Batuk sunt minunat redate, iar descrierile evadărilor sale imaginare sunt nespus de poetice. Felul în care frumuseţea şi înfiorătoarea realitate sunt puse laolaltă e cutremurător. Order Jurnalul albastru Preţ redus @ RON26,50 Qty: Adauga in cosul de...

Ferran Gallego – Oamenii lui Hitler

Nazismul nu ar fi biruit Germania dacă nu existau Oamenii lui Hitler. Profesorul spaniol de istoria fascismului, Ferran Gallego, de la Universidad Antónoma de Barcelona, creionează portretele liderilor din jurul Führerului: Himmler, Göring, Rosenberg, Goebbels, Drexler, Strasser, Röhm, Speer. Uimitoarea concluzie a cărţii e că naţional-socialismul a fost un proiect ancorat în modernitate şi a beneficiat de atitudinile culturale specifice acesteia. Ferran Gallego (n. 1953, Barcelona) este doctor în istorie contemporană şi predă istoria Americii Latine şi istoria fascismului la Universidad Antónoma de Barcelona. A publicat: Los origines del reformismo militar en América Latina (1991), De Múnich a Auschwitz (2002), Neofascistes. Democracia y extrema derecha en Francia e Italia (2004), precum şi numeroase articole şi studii despre populismul latino-american şi nazismul german. Order Oamenii lui Hitler Preţ @ RON39,90 Qty: Adauga in cosul de...

Arthur Clarke – 2010: A doua odisee

„Nimeni nu scrie mai bine decât Arthur Clarke despre extratereştri enigmatici şi artefactele lor. Stilul prozei sale are o precizie aproape ştiinţifică şi, cumva, reuşeşte de fiecare dată să ţeasă o poveste completă, dar fără să spulbere misterul.” Library Journal De acelaşi autor Ultima teoremă Order 2010: A doua odisee Preţ @ RON48,90 Qty: Adauga in cosul de...

Jeffrey Archer – Jurnalul unui Lord întemniţat

Jurnalul unui Lord întemniţat ne prezintă primele trei săptămâni de detenţie petrecute de faimosul scriitor Jeffrey Archer în închisoarea de maximă securitate Belmarsh, numită de prizonieri „Mlaştina Iadului”. Descriind cu un realism plin de curaj existenţa sumbră a prizonierilor şi erorile administraţiei în repartizarea şi tratamentul aplicat celor întemniţaţi, cartea a stârnit emoţii puternice şi reacţii critice din partea autorităţilor, provocând în acelaşi timp admiraţia presei şi a publicului larg. Pentru cititorii obişnuiţi cu stilul alert al romanelor Cain şi Abel, Fiica risipitoare, A patra putere sau A unsprezecea poruncă, jurnalul nu va constitui o dezamăgire. Dimpotrivă, el ne oferă prilejul unor plonjări ameţitoare în lumea sumbră a celor de la marginea societăţii, miza fiind însăşi supravieţuirea morală a autorului. Va reuşi sir Archer să reziste până la capăt în „Mlaştina Iadului”, printre cei bântuiţi de demoni? Îşi va păstra el demnitatea într-o lume în care totul este altfel decât ar fi presupus şi, aparent, şi-a pierdut orice putere de a-şi controla viaţa? De acelaşi autor Pisica are nouă...

Biba Merlo – 12 luni

Douăsprezece povestiri, una pentru fiecare lună, douăsprezece instantanee cu un subiect unic: relaţia dintre „ea” şi „el”. Fragmente de viaţă prinse în prezent, care lasă trecutul şi viitorul în seama imaginaţiei cititorului. Douăsprezece femei diferite, dar care au în comun dragostea pentru viaţă, o ironie şi o autoironie sănătoase, condensate în „etichetele” cu care se încheie fiecare povestire. În fond, dragostea e ca şi vinul: ne face să râdem, ne face să plângem, ne face să ne simţim rău sau ne face euforici. În orice caz, merită să fie trăită. Cu generozitate. „Vinul mi-a plăcut dintotdeauna. Savoarea, culoarea, aroma şi chiar şi acea senzaţie de ameţeală care ascute simţurile şi fluidizează gândurile. Vinul îmi permite să ajung într-o clipă la miezul problemei şi lasă emoţiile să curgă fără obstacole sau interferenţe. Nu citesc niciodată eticheta de pe spatele sticlei înainte de a bea. De obicei, gust, apreciez, trăiesc şi apoi mă informez. Uneori exagerez şi mă trezesc cu senzaţia unui cui înfipt în tâmplă, alteori râd, alteori plâng. Pentru lungi perioade, renunţ la el.” Order 12 luni Preţ @ RON19,99 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »