Jurnalul inutil acoperă ultimii ani din viaţa lui Paul Morand, din iunie 1968 pânp în aprilie 1976: treizeci şi două de caiete manuscrise, încredinţate Bibliotecii Naţionale, şi un ultim caiet neterminat, care face parte din fondul Morand, recuperat după moartea lui de Biblioteca Institutului Francez. Potrivit dorinţei autorului, conţinutul acestora nu trebuia sa fie consultat şi nici publicat înainte de anul 2000. El voia să le pună astfel la adapost de indiscreţiile şi comentariile contemporanilor săi. Titlul este împrumutat dintr-o tiradă celebră din Nunta lui Figaro. Notele redactate zilnic, fără a fi recitite sau corectate amestecă întâlniri, citate, reflecţii personale asupra problemelor de actualitate la acea vreme şi evocări ale trecutului, lecturi şi călătorii. Scris când cu carioca, când cu pixul, când cu stiloul sau cu creionul, însoţit de foi volante, de pagini smulse din carnete, de fotografii, de articole tăiate din ziare, de scrisori prinse cu bold (unele, din diverse perioade, sunt reunite în Anexele volumului II sau figurează in Indexul general), acest Jurnal se prezintă ca o lucrare destul de asemănatoare cu un colaj pictural. El conţine chiar si câteva desene făcute de mână, zeci de cărţi poştale şi hârtii cu antet ale hotelurilor din toate ţările lumii. Cosmopolit, la fel ca autorul său, dezvăluind, aşa cum el însuşi o scrie, dorinţa nestrămutată a acestuia „de a fi altundeva”. Deschide cartea. Paul MORAND (1888, Paris – 1976, Paris), scriitor si diplomat francez. Figura proeminenta a “dreptei literare”, ales in 1968 membru al Academiei Franceze. Debuteaza in 1920 ca poet (Lampes à Arc), pentru ca in 1921 sa se afirme ca nuvelist (Tendres Stocks, prefata de Marcel Proust). Anii 1920-1930 sunt deosebit de fecunzi, Paul Morand impuandu-se ca romancier de prima mana. In 1943 guvernul de la Vichy il numeste ambasador in Romania, tara de origine a sotiei sale, principesa Elena Sutu. Constrans sa se exileze in Elvetia,...
