Cu Bocceaua la autori

De-abia acum înţeleg maneao-safteaua electorală. Guvernanţii nu s-au bazat pe elitele intelectuale, ci doar pe slugărnicia unora dintre ei. Nederanjaţi că apar în clipuri cu Salam & Guţă, ghiurghiulii aciuaţi prin funcţii tac mâlc la atacul mârşav al lui Boc asupra meseriilor liberale, prin aplicarea CAS şi la drepturile de autor. În loc să caute surse de finanţare alternative pentru sistemul muribund de sănătate, orbit de ură pe presă, guvernul PD-L-UDMR vrea să impună zeciuiala unui organism care de abia mai răsuflă. Va suferi întreaga lume culturală. Artişti, creatori, designeri, scriitori îşi vor pierde un drept câştigat de la atât de hulitul guvern Năstase. Pentru a demonstra caracterul banditesc al gândirii finanţiste, nimeni de la Casa de Asigurări nu a dat o cifră exactă. Ce înseamnă în valori absolute acest bir? A mai încercat şi Nicolaescu un astfel de atac, dar Călin Popescu-Tăriceanu i-a tăiat-o din faşă. În plus, la finanţe mai era şi un liberal, scriitor de succes, Varujan Vosganian. Primul ministru de atunci a realizat că supraimpozitarea este ilegală, în dezacord cu prevederile regulamentelor europene. Dar şi anti-constituţională. În condiţiile în care majoritatea autorilor plătesc deja CAS la locurile de muncă, e ilegal şi imoral să-i iei unui cetăţean care în timpul liber compune opere artistice un bir în plus bani de două ori. Ce dacă merge la un spital, beneficiază de griji sporite faţă de asistaţii regimului Băsescu, tocmiţi la alegeri cu litra de mălai? Industria filmului e la pământ. Bugetul Ministerului culturii e amputat. Mass-media este aproape de colaps. Lovitura ar fi năprasnică asupra tuturor meseriilor liberale. Importăm filme, cărţi, opere artistice – conform unor date statistice – de aproape un miliard de euro şi exportăm de 2-3 milioane. Aici e dezastrul de imagine al unei ţări. Vine Boc cu bocceluţa la autori dijmuindu-le drepturile, crezând că astfel mai cârpeşte la sacul gol. Nu se...

Colin Forbes – Rinocerul

Oameni de stat importanţi sunt ucişi la Washington, Londra, Paris şi Berlin de un necunoscut. Urmărind secretul legat de enigmaticul Elite Club, Tweed şi echipa lui pleacă la Hamburg, să contacteze un informator care însă… este ucis cu puţin timp înainte de întâlnire. O urmărire febrilă îi poartă pe eroii noştri pâna în străvechiul Flanserburg, de pe coasta daneză, în încercarea de a descoperi cine este Rinocerul, influentul om de afaceri care ar putea hotărî soarta umanităţii. De acelaşi autor Pe muchie de cuţit Order Rinocerul Preţ @ RON45,00 Qty: Adauga in cosul de...

Colin Forbes – Înfruntarea

Neobositul Tweed, directorul adjunct de la SIS, se află în faţa unui nou caz: Bella Main, temuta preşedintă a băncii Main Chance, cea mai puternică instituţie privată din Europa, se simte ameninţată după ce a refuzat o ofertă enormă făcut de Calouste Doubenkian, renumit în toată lumea pentru lipsa de scrupule şi de îndurare în afaceri. Câteva zile mai târziu, Bella este ucisă, iar Tweed şi Paula trebuie să investigheze crima atroce. A fost însă opera lui Calouste sau altcineva este responsabil? Pentru a afla adevărul, Tweed şi Paula sunt nevoiţi să înfrunte un duşman invizibil, în încercarea de a face lumină în secretele întunecate ce stau la baza fondării renumitei bănci. De acelaşi autor Rinocerul Order Înfruntarea Preţ @ RON29,99 Qty: Adauga in cosul de...

Frederick Forsyth – Al patrulea protocol

Într-un moment de mari frământări politice în Marea Britanie, în spatele Cortinei de Fier se urzeşte un complot teribil – un plan atât de periculos încât nici măcar KGB-ul nu ştie de existenţa lui. „Aurora” este „copilul de suflet” al celor mai periculoşi oameni ai lumii: secretarul general al Uniunii Sovietice şi spionul de elită Kim Philby. Roţile se pun în mişcare, pionii sunt pregătiţi să acţioneze, iar cronometrul şi-a început numărătoarea inversă spre un „accident” care ar putea schimba pentru totdeauna politica Marii Britanii şi ar duce la prăbuşirea alianţei militare occidentale. Singurul care are o şansă să dea totul în vileag este agentul britanic John Preston. Investigaţia lui disperată îl poartă de pe străzile obscure ale oraşelor europene pe coridoarele elegante ale marilor puteri din Est şi din Vest, obligându-l să se confrunte cu nenumărate înşelătorii, trădări, dar şi cu cel mai puternic duşman dintre toţi…timpul. De acelaşi autor Afganul Order Al patrulea protocol Preţ @ RON29,99 Qty: Adauga in cosul de...

Frederick Forsyth – Afganul

Când serviciile de spionaj britanice şi americane află că al-Qaeda pregăteşte o operaţiune de mare amploare, imediat doresc să acţioneze – însă cum? Nu ştiu nici un detaliu – ce, unde, când. Nu au nici o sursă în organizaţie şi este imposibil să „planteze” pe cineva acolo. Imposibil, doar dacă…  Afganul este Izmat Khan, un fost comandant taliban închis de cinci ani la Guantánamo Bay. Afganul este totodată şi colonelul Mike Martin, un veteran de război, combatant în zone de conflict din toat lumea.Într-o încercare disperată de a evita dezastrul, agenţiile de spionaj vor încerca ceea ce nimeni nu a mai reuşit vreodată – să facă un occidental să treacă drept arab între arabi şi să convingă restul lumii că Martin este Izmat Khan.  Însă nimic nu îl va pregăti cu adevărat pe Martin pentru lumea întunecată şi schimbătoare în care se pregăteşte să intre. Ori pentru lucrurile îngrozitoare pe care le va găsi acolo. Plin de detalii remarcabile şi dramatice, Afganul reprezintă încă o dovadă că Frederick Forsyth este cu adevărat un maestru al romanului de spionaj. De acelaşi autor Ziua şacalului Order Afganul Preţ @ RON25,99 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »