Cecilia Ştefănescu este autoarea romanului Legături bolnăvicioase, ecranizat, în regia lui Tudor Giurgiu, după un scenariu semnat de autoare şi selecţionat în secţiunea „Panorama” a Festivalului de Film de la Berlin. Asta nu o iartă de ofensa adusă limbii şi gramaticii româneşti din Intrarea Soarelui, unde conjuncţiile fac baie la comun cu predicatele multiple, iar scrierea e haotică, uneori chiar bezmetică, timpii verbelor find lăsaţi pradă pustietăţilor. Scrierea nu e o intrare, ci o simplă ieşire din ceea ce s-ar putea cataloga operă.
Dacă avea vreun redactor mai bun, Cecilia intra, nu ieşea din literatură. Dar aşa timpul verbelor execută fault la regulamentul limbii, fără de care nu se scrie o operă: „Ce secret i-ar fi putut servi la schimb? A scormonit în toate ungherele minţii. Nu, nu mai avea nici unul… Cufărul lui Emi se golise, iar pe fundul lui nu mai rămesese (sic) decât un mărunţis pe care se gândea acum dacă să-l scoată la bătaie.” „Dar, aşa cum fusese prevăzut dinainte, întoarcerea schimbase echilibrul, iar excrescenţele îndurerate se ridicau în relief, din tabloul lor eterat”, un delir epic trosneşte cititorul, de parcă Bachus a trecut la claviatură. Cu aşa ceva se iese din literatură, nu se intră, tovarăşi de la Polirom!
Intrarea Soarelui îl are ca erou pe Sal, un băiat de 12 ani, cu o inteligenţă ieşită din comun, care-şi trăieste prima experienţa de dragoste. În scara unui bloc, unde s-a ascuns de ploaie, este trosnit de un miros de cadavru. Impactul olfactiv şi imaginea de coşmar îl vor urmări mult timp. La un moment dat, în carte, într-o devălmăşie necontrolată apare şi dragostea dintre adulţi. Stările de derută şi de iubire infantilă duc la stări psihanalizabile. Dar Cecilia Ştefănescu are momentan doar tupeu. S-ar putea să-i iasă cândva, pentru că are unele fragmente interesante.
Ceva acuze de talent pot fi formulate, fără a agresa fondul ţesăturii fine, dar cu găuri mari.
E şleampătă, gagica, am putea spune, mai neaoş!
Leave a Reply