Currently Browsing: Psihologie

Presses Universitaires de France – Testul desenului familiei. Cu 103 figuri

Psihologul se confruntă, de multe ori, cu dificila sarcină de a identifica sursele eşecului şcolar sau ale problemelor de adaptare ale copilului la mediul familial, la ale căror cauze profunde nu poate avea acces direct prin simpla constatare a tulburărilor în timpul consultaţiei. Desenul familiei ca test proiectiv, pe de o parte, îi permite copilului să se exprime liber prin desen şi, pe de altă parte, îi permite psihologului accesul la modul în care copilul trăieşte relaţiile cu părinţii şi fraţii şi sentimentele pe care le are faţă de aceştia. În prezentul volum Louis Corman ne prezintă o metodă de aplicare şi interpretare a desenului familiei, un test uşor acceptat de copil, care oferă informaţii despre conflictele profunde prezente în sufletul lui. Explicaţiile clare şi numeroasele exemple de interpretări incluse în carte permit tuturor celor interesaţi accesul la un instrument eficient de sondare a personalităţii copilului şi adolescentului, pentru care nu e nevoie decât de un creion şi o foaie de...

James Whitney Hicks – 50 de semne ale tulburărilor psihice

Furie, oboseală, obsesii, pierderi de memorie, tulburări de performanţă sexuală, gânduri suicidare. Să fie acestea semnele unei tulburări psihice? Cum ai putea fi sigur? Ar trebui să consulţi un medic? Această carte se adresează tuturor celor care doresc să-şi înţeleagă propriile simptome sau manifestările persoanelor dragi. 50 de semne ale tulburărilor psihice vorbeşte despre: anxietate, tulburările de comportament alimentar, compulsiile, înşelăciunea, ideile delirante, negarea, depresia, euforia, doliul, halucinaţiile, confuzia de identitate, gelozia, mania, pierderile de memorie, oscilaţiile de dispoziţie, vorbirea fără sens, obsesiile, panica, paranoia, automutilarea, preocupările sexuale, tulburările de somn şi gândurile suicidare. 50 de semne ale tulburărilor psihice a fost aleasă, în 2005, cea mai bună carte non-ficţiune a anului de către National Alliance of Mental Illness (Liga Naţională pentru Tulburările Psihice), iar în 2006 a primit premiul „Ken” din partea Bibliotecii de cercetare din cadrul spitalului Kenneth Johnson Memorial al National Alliance of Mental...

Michéle Montreuil – Tratat de psihologie clinică şi psihopatologie

Pe lângă evoluţia conceptelor, teoriilor şi metodelor psihologiei clinice şi psihopatologiei şi elementele de psihopatologie generală (cu menţionarea variantelor terminologice din DSM-IV-TR, ICD-10, CFTMEA-R-2000), urmărind semiologia, etiologia, epidemiologia, diagnosticul diferenţial, tratamentul şi evoluţia bolii prezentate în primele două părţi, Tratatul de psihologie clinică şi psihopatologie oferă psihologului clinician instrumente utile desfăşurării activităţii sale. Autorii, toţi clinicieni, pun accent asupra consultaţiei clinice – conducerea ei şi tehnicile de relansare a discursului, stabilirea relaţiei interpersonale, replicile adecvate şi neadecvate în consultaţia clinică – ilustrând cu exemple toate aceste aspecte. Sunt abordate şi tehnicile de analiză a datelor clinice şi elaborarea unui proiect de cercetare clinică. În ultima parte a tratatului sunt incluse domenii conexe psihologiei clinice – neuropsihologia clinică şi psihologia...

Wolfgang Mertens – Introducere în terapia psihanalitică. Vol. 2


Warning: Illegal string offset 'description' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 69

Warning: Illegal string offset 'sku' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 70

Warning: Illegal string offset 'optset' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 72

Warning: Illegal string offset 'products' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 228

Warning: Illegal string offset 'option' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 228

Warning: Illegal string offset 'products' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 229

Warning: Illegal string offset 'price' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 229

Warning: number_format() expects parameter 1 to be double, string given in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-includes/functions.php on line 270

Warning: Illegal string offset 'shiprate' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 273

Warning: Illegal string offset 'description' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 274

Warning: Illegal string offset 'sku' in /home/mghilezan/web/bookiseala.ro/public_html/wp-content/plugins/eshop/eshop-add-cart.php on line 275
Al doilea volum din cartea lui Wolfgang Mertens conţine o parte din cele mai importante capitole ale tehnicii psihanalitice: regula fundamentală (asocierea liberă), interpretarea şi reconstrucţia, transferul şi nevroza de transfer, utilizarea transferului. Fiecare capitol beneficiază de o retrospectivă istorică şi de prezentarea celor mai recente teorii şi controverse referitoare la tehnica psihanalitică. Ilustrarea teoriei prin cazuri clinice transformă acest volum, împreună cu cel de-al treilea, într-un adevărat tratat de tehnică a psihanalizei contemporane şi prin aceasta într-un instrument de lucru de neînlocuit pentru psihanalişti, psihoterapeuţi, psihologi, psihiatri. Order @ RON Qty: Adauga in cosul de...

Julia Kristeva – Noile maladii ale sufletului

Practica psihanalitică recentă descoperă „noi pacienţi”. Dincolo de aparenţele clasice, isterie sau nevroză obsesională, rănile narcisice, riscurile psihozei, simptomele psihosomatice indică toate o deosebită dificultate de a reprezenta. Spaţiul psihic, camera aceasta obscură a identităţii noastre în care se reflectă totodată blazarea, bucuria şi libertatea omului occidental, este oare pe cale să dispară? Ansamblul acesta de studii ridică o întrebare alarmantă, care dezvăluie nu numai o urgenţă terapeutică, ci şi o problemă a civilizaţiei. Cum să nu vedem, de exemplu, că „întoarcerea religiilor” antrenează după sine o recitire a Bibliei şi a Evangheliilor? Că artele şi literatura se arată într-o lumină nouă? Că neliniştea sexuală şi metafizică a femeilor din Europa este indiciul unei mutaţii profunde în miezul ideologiilor falimentare ale vechiului continent? Sunt aceste „noi maladii ale sufletului” nişte promisiuni ale creativităţii? Poate, dar cu condiţia de a le asculta, de a le analiza, de a le scrie. Julia...

Wolfgang Mertens – Introducere în terapia psihanalitică. Vol. 3

Cel de-al treilea şi ultimul volum din «Introducerea» lui Wolfgang Mertens este, poate, cel mai concludent pentru considerabila deosebire dintre psihanaliza clasică şi psihanaliza contemporană. Aceasta pentru că se acordă un spaţiu considerabil contratransferului psihanalistului şi utilizării sale. Analistul nu mai este conceput astăzi ca un ecran alb, pe care doar se proiectează filmul vieţii fantasmatice a analizandului, ci ca o persoană vie, cu propria viaţă fantasmatică inconştientă, care interferează cu cea a pacientului. Procesul psihanalitic nu mai este precumpănitor intrapsihic (la nivelul analizandului), ci interpsihic, în termeni tehnici o relaţie între transfer şi contratransfer.Corespunzător, la nivelul factorilor eficienţi ai psihanalizei, relaţia devine la fel de importantă ca interpretarea şi insight-ul, în anumite cazuri chiar mai importantă decât...

« Older Entries Next Entries »