Currently Browsing: Psihologie

Gregg Jacobs – Noapte bună, insomnie! Un program fără medicamente dezvoltat la Facultatea de Medicină Harvard

Doar cine a avut experienţa neputinţei de a dormi ştie cât de mare este suferinţa pe care o produce şi efectele pe care le are asupra întregii sale vieţi. Astăzi, jumătate dintre adulţi au probleme legate de somn, iar 30 de milioane sunt afectaţi de insomnie cronică. În condiţiile în care insomniacii au de ales doar între somnifere şi a trăi tot restul vieţii cu această problemă, Gregg D. Jacobs propune un eficient program fără medicamente, care constă în tehnici de relaxare şi reducere a stresului. Toţi cei care l-au folosit au declarat că somnul li s-a îmbunătăţit, iar 90% au renunţat parţial sau total la medicamente. Order Noapte bună, insomnie! Un program fără medicamente dezvoltat la Facultatea de Medicină Harvard Preţ @ RON29,00 Qty: Adauga in cosul de...

Irvin D. Yalom – Călăul dragostei. Şi alte poveşti de psihoterapie

„În această carte voi spune poveştile a zece pacienţi care au apelat la psihoterapie şi care, pe parcursul acestui demers, s-au luptat cu durerea existenţială. Dar nu acesta a fost motivul pentru care mi-au cerut ajutorul; dimpotrivă, toţi zece sufereau de problemele obişnuite ale vieţii cotidiene: singurătate, dispreţ faţă de sine, impotenţă, migrene, compulsivitate sexuală, obezitate, hipertensiune, tristeţe, o mistuitoare dragoste obsesivă, oscilaţii bruşte ale stării de spirit, deprimare. Şi totuşi, cumva (un «cumva» care se dezvăluie altfel în fiecare poveste), psihoterapia a scos la iveală rădăcini adânci ale acestor probleme cât se poate de prozaice — rădăcini care se întind departe, până la esenţa existenţei. «Vreau! Vreau!» se aude mai tot timpul în cursul acestor istorisiri. O pacientă a strigat: «O vreau înapoi pe scumpa mea fetiţă moartă!», în timp ce îşi neglija cei doi băieţi rămaşi în viaţă. Un alt pacient insista: «Îmi doresc să le regulez pe toate femeile care-mi ies în cale!», pe măsură ce cancerul limfatic de care suferea îi invada pe rând cele mai tainice cotloane ale trupului. Iar un altul implora: «Vreau nişte părinţi şi o copilărie de care n-am avut parte niciodată!», agonizând asupra a trei scrisori pe care nu se putea hotărî să le deschidă. Iar o alta a declarat: «Vreau să fiu veşnic tânără», căci ea, o femeie în vârstă, nu se putea desprinde din dragostea devoratoare pe care i-o purta unui bărbat cu treizeci şi cinci de ani mai tânăr decât ea.” Irvin D....

Paul Ekman – Minciunile adulţilor. Indicii ale înșelătoriei în căsnicie, afaceri și politică

Minciuna este prezentă în toate relaţiile umane, de la cele instituţionale la cele private. Unii o consideră ca pe ceva îngrozitor, în timp ce alţii, dimpotrivă, o tolerează, atrăgând atenţia asupra faptului că, uneori, adevărul poate fi folosit ca armă a cruzimii. Daca vă număraţi printre aceia care preferă adevărul sau dacă sunteţi obligaţi prin profesie să descoperiţi adevărul, cartea de faţă vă oferă indiciile verbale, dar mai ales nonverbale ale minciunii. Limbajul trupului, intonaţiile vocii, expresiile faciale etc. sunt prezentate detaliat de autor, specialist în cercetarea emoţiilor şi a comunicării nonverbale. Paul Ekman este profesor de psihologie la University of California, San...

Hildegard Baumgart – Forme ale geloziei. Experienţe și încercări de soluţionare în triunghiul relaţional

Gelozia, dar şi alte sentimente negative (invidia, ura) au atras mai puţin atenţia psihologiei academice. Intrarea acestora în câmpul de interes al psihologiei se datorează în special dezvoltării masive a psihoterapiei, care se confruntă în mod curent cu ele. Se ştie că gelozia este partea întunecată a iubirii. Se ştie mai puţin că, în exces, ea este o povară atât pentru cel gelos, cât şi pentru cel asupra căruia se răsfrânge şi că poate distruge relaţia şi sentimentul valorii proprii ale celui care o resimte. Gelozia nu poate fi depăşită fără confruntare, înţelegere şi schimbare. Cartea de faţă se distinge în special prin bogăţia cazurilor de psihoterapie şi consiliere, pe baza cărora se elaborează o detaliată psihologie a...

Ralph Vogel – Psihoterapie cognitiv-comportamentală şi psihanaliză

Cele două mari şcoli psihoterapeutice (psihanaliza şi terapia comportamentală) au dezvoltat în ultimele decenii teorii şi modele complexe ale psihopatologiei, precum, şi pe această bază, o multitudine de metode de tratament al tulburărilor psihice şi le-au integrat cu succes în cotidianul clinicii. Din păcate, această dezvoltare s-a remarcat rareori prin schimburi regulate şi raporturi pline de respect cu cealaltă direcţie terapeutică. Însă lipsa unei perspective care să depăşească gardul propriei şcoli, precum şi numeroasele încercări de delimitare strictă şi competitivă îngreunează, respectiv stanjenesc dezvoltarea ulterioară a psihoterapiei ca profesie şi ştiinţă. De aceea, cartea dr. Ralf Vogel (terapeut comportamentalist şi psihanalist) este o excepţie lăudabilă şi exemplară, căci autorul încearcă cu succes să integreze cunoaşterea specifică terapiei comportamentale în tratamentul...

Sandra Schruijer – Psihodinamica organizaţiilor. De la înţelegere la conducere

Cum putem recunoaşte conflictul care se află la baza problemelor apărute într-o organizaţie? Cum stabilim momentul potrivit pentru o intervenţie? Cum pot fi discutate cu personalul problemele delicate legate de restructurarea, schimbarea sau dezvoltarea unui sistem de muncă? Cum se poate ajunge la o colaborare eficientă cu alte companii? Autorii ne propun o abordare psihodinamică a acestor probleme, oferind atât o prezentare teoretică a principiilor de bază ale aplicării psihologiei dinamice în organizaţii, cât şi un ghid pentru utilizarea acestei abordări în rezolvarea problemelor ce apar în organizaţiile aflate în schimbare. În plus, ne oferă descrieri detaliate ale unor intervenţii pe care le-au realizat în cazul unor organizaţii ce se confruntau cu diferite probleme generate de extinderea activităţii, lipsa de eficienţă, schimbarea generaţiilor de proprietari, necesitatea de a colabora eficient cu alte organizaţii în cadrul unor proiecte comune. Scrisă într-un limbaj clar, cartea se adresează atât managerilor şi consultanţilor interesaţi de creşterea profunzimii şi eficienţei intervenţiilor lor, cât şi tuturor celor interesaţi de psihologia...

« Older Entries Next Entries »