Currently Browsing: Medicina

Valentina Dorobăț – Ortodonţie şi ortopedie dento-facială

Cartea de faţă, aproape total rescrisă faţă de ediţia din 1991, cuprinde majoritatea capitolelor prevăzute în programa ce ţinteşte la compatibilizarea învăţământului ortodontic din România cu învăţământul occidental, adresându-se atât studentului debutant în domeniu cât şi, în aceeaşi măsură, celor ce doresc să se specializeze în această ramură a medicinei. Prezentarea materialului clasic şi de ultima oră intenţionează să facă accesibile celor interesaţi complexele fenomene ale creşterii şi dezvoltării aparatului dento-maxilar integrat în dezvoltarea generală a organismului, etiopatogenia şi clinică anomaliilor dento-maxilare, etapele logice ale elaborării diagnosticului şi parcursul către tratamentul de succes. Multe dintre noutăţile din această lucrare reflectă cercetările Şcolii româneşti de ortodontie, publicate în Revista Română de Ortodonţie şi Ortopedie Dento-facială, revista cu deschidere internaţională şi prestigios...

Sindromul metabolic

Prin sindrom metabolic înţelegem, îndeobşte, o construcţie teoretică a asocierii frecvente a unui număr de tulburări cronice de natură metabolică: exces ponderal/obezitate, modificarea profilului lipidelor circulante, tulburări de glicoreglare, tulburări hemodinamice, hipertensiune arterială etc. Multă vreme, acest sindrom a fost denumit şi „sindromul insulinorezistenţei“. Sindromul metabolic este din ce in ce mai actual, el putând fi identificat în orice cabinet medical cu o minimă dotare. El stimulează medicul în evaluarea tuturor componentelor lui, pentru ca abordarea terapeutică să fie cât mai judicioasă şi cât mai completă, dar fără excesul de medicamente care se practică în prezent, şi care, dincolo de o anumită limită, poate avea efecte secundare nedorite. Order Sindromul metabolic Preţ @ RON19,00 Qty: Adauga in cosul de...

Dorin Bratu – Bazele clinice şi tehnice ale protezării fixe

Prezentul tratat, Bazele clinice şi tehnice ale protezării fixe, rod al colaborării unor colective din UMF Victor Babeş – Timişoara, reprezintă  un eveniment plăcut pentru orice specialist, oferind sugestii şi îndrumări în protezarea fixă, cu meritul de a se ridica la nivelul celor mai actuale informaţii în domeniu, din care o parte au fost abordate pentru prima oara în ţara noastră. El este stucturat într-un numar de 25 capitole, relativ echilibrate, al căror conţinut tratează atât soluţii terapeutice tradiţionale, cât şi procedee şi tehnologii moderne, unele de ultima oră, în care autorii au o experienţă semnificativă. Coloana vertebrală a lucrării o formează capitolele care abordează esenţa proteticii tradiţionale, din care s-a renunţat intenţionat la unele canoane ale protezării fixe, care nu mai au ce căuta într-o carte ce se doreşte a fi un ajutor în formarea tinerei generaţii şi perfecţionarea celor care doresc să ţină pasul, cel puţin cu prezentul. Expunerea noţiunilor şi derularea lor logică respectă cu rigurozitate un plan bine gândit, astfel ca întregul conţinut poate fi definit ca ştiinţa trecută prin experienţa clinică îndelungată a unei şcoli aflate pe calea...

Maria Voroneanu – Urgenţe medico-chirurgicale în cabinetul de medicină dentară. Ghid practic de diagnostic şi tratament prespitalicesc

Demersul alcătuirii acestui ghid este acela de a acoperi integralitatea urgenţelor medico-chirurgicale ce pot apărea în orice moment într-un cabinet de medicină dentară şi este rodul dorinţei comune a unor cadre didactice cu o experienţă consistentă, de peste 25 de ani, în activitatea cu viitorii medici dentişti. Manualul este structurat în trei părţi distincte, chirurgie oro-facială, urgente medicale şi urgenţe chirurgicale, fiecare parte constituind de fapt manualul disciplinei respective. Astfel, în ciuda inerentelor suprapuneri de noţiuni, s-a considerat, din punct de vedere didactic, că abordarea din diverse unghiuri, dar de pe principii comune, a diverselor tipuri de urgenţe este mult mai...

Lidia Boboc – Ortodonţie practică. Aparatele ortodontice

Prin conţinutul sau şi prin modul cum este realizată, lucrarea vine în intâmpinarea utilizatorilor şi constructorilor de aparate ortodontice, cărora le sunt necesare noţiuni medicale de clinică ortodontică, de biofizică, adaptate ortodonţiei şi de tehnologie a materialelor folosite şi este rodul activităţii didactice practice a cursurilor de ortodonţie cu studenţii Facultăţii de Stomatologie şi cei ai Colegiului de tehnică dentară. Accentul este pus pe noţiunile practice, sintetizate, sistematizate şi prezentate în 14 capitole. Noţiunile expuse sunt astfel necesare pregătirii temeinice a beneficiarilor celor trei forme de pregătire menţionate, dar se vor dovedi foarte utile şi celor care practică deja ortodonţia, oferindu-le posibilitatea verificării şi completării...

Oana Andreia Coman – Farmacologie pentru moaşe şi asistenţi medicali

În Farmacologie pentru moaşe şi asistenţi medicali sunt prezentate noţiunile esentiale pe care cei care studiază în acest domeniu ar trebui să şi le însuşească şi să le deţină în domeniul farmacologiei fundamentale. S-a urmărit cunoaşterea principalelor clase de medicamente, a noţiunilor de bază privind farmacocinetica şi farmacodinamia majorităţii claselor de substanţe active, precum şi a indicaţiilor, reacţiilor adverse şi incompatibilităţilor acestora. Sunt expuse şi măsurile terapeutice de bază care trebuie urmate în anumite urgenţe medicale, cum ar fi şocul anafilactic, crizele hipertensive sau unele intoxicaţii medicamentoase. Această carte este utilă şi celor care au absolvit deja facultăţi sau colegii în domeniu, precum si tuturor celor care doresc să-si aprofundeze cunoştinţele de...

« Older Entries Next Entries »