Currently Browsing: Istorie

Rana Mitter – Calea amară a chinei

“După mai mult de un veac de la moartea sa, preşedintele Mao rămâne probabil cel mai cunoscut nume chinezesc în Occident. De aici încolo însă, povestea are o mulţime de pete albe. Cu toate acestea, am considerat că este posibil şi că merită să încerc să scriu o carte în care să explic cum şi de ce politica şi cultura chineză sunt aşa de puternic marcate de ceea ce s-a întâmplat la începutul secolului XX. Această carte nu va fi un studiu care îşi propune să se ocupe de fiecare aspect al istoriei moderne a Chinei şi niciun studiu foarte specializat, de tipul celor care sunt indispensabile pentru cei care lucrează în domeniul academic, însă adesea inaccesibile pentru cei din afara lui. Am avut intenţia să integrez istoria politică, culturală şi socială a Chinei într-un tot şi să înfăţişez modul în care locurile în care au trăit, iubit şi muncit oamenii au influenţat felul lor de gândire şi de comportare. Am considerat, de asemenea, important să expun unele dintre direcţiile spre care s-au orientat lucrările de istorie, politică şi literatură chineză din ultimele decenii, mai cu seamă pentru că ţara însăşi a devenit mult mai accesibilă pentru cercetători.”, Rana Mitter, Oxford, septembrie 2003 “Cu o proză irezistibilă şi o analiză pătrunzătoare, Rana Mitter zugrăveşte un portret strălucitor şi plin de viaţă, decisiv pentru înţelegerea sufletului Chinei moderne.”, Iris Chang, New York Times “Un text provocator pentru înţelegerea trecutului şi prezentului unei ţări zguduite de schimbare şi de creşterea importanţei sale în problemele globale; o carte entuziasmantă şi straniu de optimistă.”, Graham Hutchings, fost corespondent în China al Daily Telegraph Order Calea amară a chinei Preţ @ RON24,90 Qty: Adauga in cosul de...

Edward Champlin – Nero

Împăratul roman Nero a rămas în istorie ca un monstru venal, care cânta la liră şi recita versuri din Homer în timp ce admira Roma cuprinsă de flăcări. Însă în lucrarea sa Edward Champlin analizează cu spirit critic, dar obiectiv, faptele reprobabile atribuite lui Nero, demonstrând că ele au fost de fapt nişte acţiuni şovăielnice, ale unui histrion care, deşi ajuns întâmplător pe tronul Cezarilor, dovedea o perfectă cunoaştere a mitologiei şi istoriei romane şi un remarcabil simţ al spectacolului. Champlin ni-l prezintă pe Nero dintr-o altă perspectivă, mai vie, ilustrând motivele aflate în spatele gesturilor sale teatrale şi relevând artistul care se dorea a fi o figură eroică, asemenea personajelor mitologice. Cartea lui Champlin reprezintă o strălucită interpretare dată textelor antice ale lui Tacitus, Suetonius sau Dio Cassius. Stilul abordabil, construcţia inedită a lucrării sunt de natură să cucerească orice cititor, prinzându-l în mrejele unui subiect fascinant. Order Nero Preţ @ RON34,90 Qty: Adauga in cosul de...

Tom Holland – Rubicon

Cartea este o cronică socială şi politică vividă a lumii romane, începând cu regii etruşci, prăbuşirea monarhiei şi fondarea republicii, surprinzând triumful şi tragedia Romei Republicane. Această istorie se află parcă sub semnul prezicerilor Sibilei, personaj prezent încă din prima filă. Pentru Tom Holland Rubiconul este un simbol al schimbărilor radicale în istorie, de la cea produsă de Caesar până la Marşul prin Roma al lui Mussolini, sau la schimbările produse după cel de-al doilea război mondial, şi comparaţiile mai pot continua… Roma Republicană se constituie într-o multitudine de Rubiconuri, aflându-se într-o perpetuă schimbare. Autorul povesteşte istoria generaţiei lui Caesar, implicarea în conflicte externe, fiind martori la apusul Republicii şi transformarea sa sângeroasă în Imperiu. Sunt prezentate portretele personalităţilor acelor timpuri: Pompei, Crassus, Sulla, fraţii Gracchus, Cato, Cicero, Cleopatra, Iulius Caesar sau Octavian. Autorul britanic prezintă într-o viziune modernistă, cu un stil jurnalistic, informaţii istorice. În Rubicon sunt redate rivalităţile, decadenţa, catastrofa, intriga, sacrificiul, războiul şi ambiţiile cutremurătoare ale acelei lumi. Cartea este structurată în 11 capitole, având o prefaţă, un tabel cronologic, 9 hărţi, ilustraţii, note, bibliografie şi...

Anthony Birley – Hadrian

Hadrian (117-138 d.Hr.) a fost un împărat important din perioada de ascensiune a Imperiului Roman, dotat cu un remarcabil simţ organizatoric şi o capacitate exemplară de a înţelege şi propaga misiunea civilizatoare a Romei în lumea veche. Monarh cu o aleasă şi fină cultură, preţuitor rafinat al binefacerilor materiale şi spirituale ale civilizaţiei, Hadrian este o figură luminoasă din istoria Romei antice. „O lucrare de istorie care se impune drept una dintre cele mai bine realizate biografii ale unui împărat roman. Ea poate fi citită şi pentru a cunoaşte remarcabilul efort organizatoric al lui Hadrian, dar şi pentru a înţelege mecanismele politice ale Imperiului Roman.” British Archaeology Order Hadrian Preţ @ RON39,90 Qty: Adauga in cosul de...

Norman Solomon – Iudaismul

Această carte prezintă iudaismul ca o religie a vieţii, în toată bogăţia şi diversitatea a. Cum a evoluat acesta din vremurile în care s-a scris Biblia sau chiar din timpul lui Isus? Care sunt sectele şi facţiunile sale şi cum răspunde el la provocările modernităţii? Cum rezolvă statul secular al lui Israel conflictele Bisericii şi ale statului? Norman Solomon face o introducere accesibilă şi plină de sensibilitate la caracteristicile şi figurile centrale ale iudaismului, de la liderii săi spirituali, poeţi şi filozofi, la excentricii săi, ca, de exemplu, fanaticul care a încercat să-l convertească pe Papă şi pe prinţesa berberă care a susţinut invazia Spaniei de către...

Nigel Spivey – Panorama lumii clasice

Lumea Greciei şi Romei antice ne captivează poate mai mult decât orice altă civilizaţie. Ea reprezintă punctul de plecare a tot ceea ce ştim despre filosofie, ştiinţă, literatură şi artă, este o legendă în sine. Cu atât mai lăudabilă este această nouă evaluare realizată de doi specialişti, care nu numai că au pornit de la izvoare, ci au prezentat punctele de vedere referitoare la viaţa şi civilizaţia clasică elaborate în ultimele decenii. Spivey şi Squire au preferat o prezentare tematică în locul obişnuitei abordări cronologice şi au analizat ideile şi valorile esenţiale pentru istorie: importanţa corpului în viaţă şi moarte; societatea, sexualitatea, familia; igiena şi dieta; cultul zeilor şi admiraţia faţă de eroi, materializate în mituri; atitudinea faţă de natură şi mediu; banii şi viaţa economică; războiul şi conflictele militare; politica, în teorie şi în realitate. Există capitole referitoare la performanţele intelectuale – acea structură de gândire abstractă pe care continuăm să o îmbrăţişăm şi astăzi – şi la contextul creării şi îndelungata tradiţie a artei clasice. Autorii ne oferă o prezentare originală a fiecăruia dintre aceste subiecte, susţinută de o antologie de fragmente din lucrări clasice care ne transmit parfumul lumii antice. Întreaga lucrare este presărată cu numeroase ilustraţii, multe dintre ele mai puţin cunoscute, din epoci, genuri şi zone geografice diferite. Vase pictate, sculpturi de marmură, bronzuri, picturi murale, monede, clădiri, situri arheologice fiecare subiect este aşadar însoţit de o bogată iconografie, multe imagini fiind folosite pentru prima oară într-o lucrare de acest gen. Cartea beneficiază şi de mici ”dicţionare” ilustrate de personaje clasice şi mitologice, un glosar, o cronologie şi o hartă. Panorama lumii clasice îi readuce la viaţă în faţa cititorului obişnuit pe greci, etrusci şi romani, iar specialiştilor le oferă informaţii noi. Este scrisă într-un stil antrenant şi putem spune că este o lucrare pentru o nouă...

« Older Entries Next Entries »