Currently Browsing: Istorie

Lucian Boia – Explorarea imaginară a spaţiului

Când oamenii de ştiinţă din secolul XX au demonstrat fără tăgadă că nici Luna, nici Marte şi nici vreo altă planetă din sistemul solar nu sunt locuite, şi nu sunt semne că în univers ar exista vreo urmă de civilizaţie, astrele şi-au mai pierdut din strălucire. De fapt, din mirajul pe care l-au creat încă din Antichitate, de când, şi înfricoşaţi, şi nerăbdători, oamenii îşi caută semeni în infinitul interstelar. Iar această contradictorie speranţă nu s-a manifestat niciodată mai intens ca în imaginarul sfârşitului de secol XIX. A investiga şi a descrie lumile din ceruri şi pe locuitorii lor cu înfăţişări ciudate şi totuşi umane nu mai era doar ocupaţia astronomilor, ci şi a unor scriitori cu un bun renume printre mulţii, foarte mulţii cititori ai epocii. Lucian Boia a cercetat cu minuţie produsele acestei febre a „celorlalţi“ publicate în nenumărate lucrări de popularizare a ştiinţei, romane şi reviste. Mai mult, şi-a completat incursiunea în imaginarul cosmic cu un splendid material iconografic înfăţişând marţieni de toate felurile, seleniţi zburători, peisaje venusiene, canalele de pe Marte, precum şi scenele apocaliptice ale unei imaginare invazii extraterestre. Astfel, cu umor şi erudiţie, a construit o fermecătoare istorie intelectuală a ideii de pluralitate a lumilor. „Tot căutînd ce nu e de găsit, am reuşit chiar mai bine decît dacă am fi găsit ceva. Miile de lumi şi de fiinţe inventate din toate piesele prin jocul imaginaţiei umane nu sunt cu nimic mai prejos, în ce priveşte bogăţia şi varietatea lor, decît lumile şi fiinţele adevărate. Am creat galaxii imaginare care participă la viaţa noastră. Ireale? Să nu ne grăbim cu o asemenea afirmaţie. Nimic nu e mai real, mai durabil, mai determinant decît imaginarul, vis colectiv al umanităţi.“ (Lucian BOIA) Order Explorarea imaginară a spaţiului Preţ @ RON34,00 Qty: Adauga in cosul de...

Jean Noël Jeanneney – Istoria duelului. Pasiunea francezilor

Insultă, calomnie, infidelitate. Pe vremuri de mult apuse, asemenea fapte duceau şi la… duel. Ritual menit să spele o ruşine reală sau închipuită, duelul era un mijloc neortodox de a face dreptate. La el au recurs generali, oameni politici, scriitori, pictori şi gazetari, unii dintre ei protagonişti ai studiului cuceritor semnat de Jean-Noël Jeanneney.   Printre episoade dramatice şi ridicole, sângeroase sau caraghioase, istoricul pune în lumină mentalităţi, sentimente, întâmplări. Graţie cărţii sale, Franţa se arată altfel decât un ţinut al rafinamentului de toate felurile. Istoria duelului, pasiunea francezilor este inventarul comentat al unui obicei îmbrăţişat cu…...

Florentina Ţone – Tânăr student caut revoluţionar. Voiam altceva, dar nu aveam în gând ceva anume. Vol 2

În fine, când am văzut că era luat CC-ul, zbura şi elicopterul, am zis: fuga la Televiziune! Noi nu ştiam ce se petrece acolo. Şi toată lumea se îndrepta acolo. Ajungem la Televiziune… Şi Televiziunea era luată! Şi, unde să mai mergem? Iarăşi ne adunaserăm vreo trei-patru… şi zic: bă, hai acasă la Ceauşescu! Să luăm şi noi ceva, să fim primii undeva. (interviu cu Lucian Alexandrescu) Lumea se săturase de toate mizeriile şi vroia să scape de comunişti. Cred – adică acum sunt sigur – că nici noi nu ştiam cu ce să îi schimbăm. Vroiam altceva, dar nu aveam în gând ceva anume. Aveam în cap ideea asta de democraţie, de nou? Da’ de unde… Voiam să nu ne mai chinuim, să intrăm şi noi în rândul lumii. (interviu cu Virgil Niţă) S-au făcut foarte multe fărădelegi de la revoluţie încoace. S-au folosit oameni cu bune intenţii ca mine, care stau acuma cu ochii în jos când se vorbeşte de revoluţie, „Am participat şi eu, mă scuzaţi”. Am fost atât de naiv să particip… fiindcă, din păcate, erau oameni pregătiţi să spună: „Vă mulţumim frumos, acum acasă; rămânem noi”. (interviu cu Ferdinand Faighel) După ce l-au împuşcat (n.a. – pe Ceauşescu), ne-am bucurat ca proştii. Am crezut c-o să scăpăm. Am scăpat de dracu’ şi am dat de ta-su’. Singura noastră greşeală e că nu ne-am bătut mai departe cu ei. Asta este singura greşeală pe care eu mi-o asum şi pe care le-o pun în cârcă şi colegilor mei pentru că nu au ştiut să ţină steagu’ sus, n-au… probabil i-au prostit. Pe mulţi i-au tentat cu diverse funcţii, cu bani, cu, cu, cu… Unii – mai slabi, alţii – mai tari. (interviu cu Ioan Nicolae Sorin Tănăsescu) Order Tânăr student caut revoluţionar. Voiam altceva, dar nu aveam în gând ceva anume. Vol 2 Preţ @...

Florentina Ţone – Tânăr student caut revoluţionar. La început a fost frica. Vol 1

Vasăzică, o carte care nu oferă răspuns la întrebările „cine a tras în noi“, „cine au fost teroriştii“ sau cum am fost „minţiţi cu televizorul“? O carte care nu se ocupă de dilema „revoluţie sau lovitură de stat“? Adică, nu caută adevărul? Atunci, ce caută? Ce vrea? Dacă, însă, acceptăm ideea că întrebările amintite, de tipul „cine a tras în noi“ etc. etc. sunt legitime, îndreptăţite, justificate, atunci de ce mai e nevoie de altceva, de o altfel de carte despre Revoluţie? Fiindcă nu există doar Marea Istorie, a puterii, a elitelor, a învăţaţilor, o Mare Istorie instituţionalizată. Există o mulţime de „mici istorii“ ale participanţilor, ale martorilor, ale rudelor victimelor, ale spectatorilor anonimi, care nu sunt nici cunoscute, nici recunoscute ca surse ale istoriei. Or, istoria unei perioade, a unui eveniment nu poate fi înţeleasă fără a-i lua în seamă pe „cei mici“ (N. Iorga). Order Tânăr student caut revoluţionar. La început a fost frica. Vol 1 Preţ @ RON34,00 Qty: Adauga in cosul de...

Bury J.B. – Istoria greciei

Prima ediţie a acestei faimoase lucrări a apărut în 1900. În a doua ediţie (1913), J.B. Bury a revizuit materialul în lumina descoperirilor epocale ale lui Arthur Evans de la Cnossos (Creta). A treia ediţie (1951), pregătită de Russell Meiggs, a beneficiat de toate cuceririle arheologiei din prima jumătate a secolului XX. Următoarele ediţii au păstrat caracterul de sinteză al lucrării originale, adăugându-i toate achiziţiile de cunoaştere pe care ştiinţa modernă le-a adus imaginii clasice a Greciei antice. „…o lucrare demnă de încredere şi extrem de atractivă. Meiggs poate fi felicitat pentru modul admirabil în care a reuşit să îmbine păstrarea a tot ce era valoros în textul lui Bury şi adaptarea la cerinţele modernităţii.” Hermathena „…actualizarea realizată de Russell Meiggs în lumina cercetărilor moderne este excepţională. Viitorul lucrării clasice a lui Bury ca operă de referinţă este asigurat.” Ancient History Order Istoria greciei Preţ @ RON129,90 Qty: Adauga in cosul de...

Dumitru Lăcătuşu – Casa terorii. Documente privind penitenciarul Piteşti (1947-1977)

Volumul conţine informaţii inedite despre „reeducarea” deţinuţilor din penitenciarul Piteşti şi despre istoricul şi regimul acestui loc de detenţie în perioada comunistă (1947-1977). Documentele incluse constituie o sursă indispensabilă pentru înţelegerea acestui proces, fiind completate de două studii şi un aparat critic bogat ce prezintă în detaliu mecanismele „reeducării”, etapele acesteia şi scurte biografii ale principalelor personaje implicate în „reeducare”. Order Casa terorii. Documente privind penitenciarul Piteşti (1947-1977) Preţ @ RON39,00 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »