Currently Browsing: Sport

Constantin Anghelache – Ani irosiţi la Breaza

„De foarte multe ori în viaţă încerci să faci câte ceva sau ţi se cere, ca să nu zic că eşti rugat, să faci ceva. Între cele două ipostaze m-am situat în problema fotbalului din orăşelul Breaza. În anul 1990, după ce Dinamo, la conducerea căreia mă aflam, a reuşit eventul, în finala Cupei României, învingând Steaua cu un scor de tenis (6-4) a venit momentul să fac pasul înapoi şi să mă retrag de la acest prestigios club. Motivele pentru care am luat această decizie sunt mai numeroase …” Order Ani irosiţi la Breaza Preţ @ RON40,00 Qty: Adauga in cosul de...

Sever Dron – Am ales să fiu nimeni. Memoriile unui tenismen

„Pe Ucu Dron îl ştiu de-o viaţă! Aveam 12 ani când am apărut la clubul «Dinamo», iar Sever era deja campion la seniori. Noi, toţi copiii, îl admiram şi voiam să ajungem ca el. A fost un dârz coechipier în Cupa Davis alături de Ion Ţiriac, Ilie Năstase şi Petre Mărmureanu. Mai târziu ne-am reîntâlnit în Franţa, iar soarta a hotărât să-mi fie antrenor o perioadă. S-a dovedit un coach dedicat şi un excelent psiholog. Sever Dron este un mare povestitor, care deţine arta de a transforma faptul semnificativ al vieţii în epică fascinantă. Din toate aceste motive, memoriile sale reprezintă saga unui personaj care s-a luat la trântă cu viaţa şi a câştigat.” — Virginia Ruzici, campioană de simplu la Roland Garros „L-am cunoscut pe Sever Dron când eram junior şi mă găseam în competiţie cu puştii antrenaţi de el. Orice aş face, nu mi-l pot imagina altfel decât pe un teren de tenis. Mi-l amintesc mai întâi ca jucător, unul foarte tehnic, apoi ca antrenor, mai ales lângă Henri Leconte sau Julie Halard, luând note, dând sfaturi, permanent cu un surâs atrăgător şi plin de optimism. Sever este un om care s-a născut pentru tenis şi care trăieşte pentru acest sport.” — Guy Forget, fost număr patru mondial Order Am ales să fiu nimeni. Memoriile unui tenismen Preţ @ RON39,00 Qty: Adauga in cosul de...

Gabriel Neacşu – Curs practic de JU JITSU

Arte marţiale prin excelenţă, tehnicile Ju Jitsu sunt folosite astăzi atât de armată, cât şi de poliţie, iar ca artă şi-au regăsit scopul iniţial de dezvoltare personală, fizică, mentală şi spirituală. Order Curs practic de JU JITSU Preţ @ RON55,00 Qty: Adauga in cosul de...

Gheorghe Grigore – Fotbal în sală. Tehnica jocului

Fotbalul în sală, componentă a sistemului de jocuri sportive de echipă, este considerat ca fiind “fratele mai mic” al jocului de fotbal clasic. Pentru mulţi consumatori ai jocului de fotbal, futsalul are indici crescuţi de spectaculozitate, fantezie, coordonare, subtilitate, intensitate la nivelul fazelor de finalizare și nu în ultimul rând maiestrie Order Fotbal în sală. Tehnica jocului Preţ @ RON25,00 Qty: Adauga in cosul de...

Gheorghe Grigore – Futsal. Tactică şi regulament

“Futsal. Tactică și Regulament” încearcă să aducă la un loc aspectele tactice specifice versiunii interioare a jocului de fotbal, cu ajutorul cărora profesorul de educaţie fizică, antrenorul, să găsească un punct de plecare pe drumul cunoașterii și autoperfecţionării. Order Futsal. Tactică şi regulament Preţ @ RON25,00 Qty: Adauga in cosul de...

Horia A. – Vlase, magnific 7

“Lumea handbalului românesc îl cunoaşte pe excelentul technician Oprea Vlase doar prin intermediul rezultatelor sale! Omul acesta a deschis- cu ajutorul minţii sale iscoditoare, al unei puteri de muncă uluitoare – porţile afirmării handbalului românesc în lume.” De acelaşi autor Gruia, mister handbal Order Vlase, magnific 7 Preţ @ RON40,00 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »