Currently Browsing: Thriller

Tess Gerritsen – Dublura

Cum ar fi să descoperi într-o zi că mai există o persoană identică cu tine? Să simţi că lumea pe care o cunoşteai, cu care te-ai obişnuit, capătă noi coordonate, neprevăzute? Doctorul legist, Maura Isles se întoarce într-o seară acasă, de la o conferinţă din Paris, şi îi găseşte pe toţi cei apropiaţi ei şocaţi şi zdruncinaţi. Motivul – o femeie ucisă într-o maşină, chiar în faţa casei ei, îi seamănă leit, este copia ei fidelă. Acum nu-i mai rămâne de făcut decât să descopere misterul din spatele acestei femei, să dezgroape un trecut misterios şi dureros ce ţine de condiţiile în care s-a născut, scoţând la lumină, în acelaşi timp, un criminal în serie, crud şi foarte inteligent. Cartea nu este un simplu thriller, ci merge în profunzimea sufletului omenesc, înfăţişează trăiri puternice, este o adevărată luptă, luptă pentru supravieţuire, în cazul Matildei Purvis, pentru o viaţă întregită, a Maurei Isles, şi pentru adevăr, în cazul detectivei Jane Rizzoli. Aceste trei femei extraordinare îmbină armonios puterea şi sensibilitatea, duritatea şi blândeţea, tenacitatea şi ezitarea… Un roman pe care va fi greu să îl laşi din mână până la sfârşit. De acelaşi autor...

Tracy P. J. – Momeala vie

Liniştea locuitorilor şi a poliţiei din Minneapolis este spulberată când doi vârstnici sunt ucişi în aceeaşi noapte, aparent fără nici un motiv: nu reprezintă o povară pentru nimeni, nu se fac vinovaţi de nimic şi toată lumea îi iubeşte. Pe măsură ce numărul victimelor creşte, detectivii Leo Magozzi şi Gino Rolseth se străduiesc să găsească o legătură între aceste victime dintr-un grup demografic rareori preferat de ucigaşii în serie. Ceea ce descoperă în schimb sunt o mulţime de s ecrete îngrozitoare, unele ascunse chiar în rândul membrilor departamentului de poliţie, ceea ce face ca linia de demarcaţie între eroi şi răufăcători să devină tot mai neclară. Veriga lipsă ar putea fi găsită cu ajutorul programului lui Grace MacBride, şefa companiei de software Monkeewrench – dar preţul este unul imens. Order Momeala vie Preţ @ RON24,99 Qty: Adauga in cosul de...

Karin Slaughter – Post-mortem

Sâmbăta seara, ringul de patinaj cu role este locul tradiţional unde au loc întâlnirile din orăşelul Heartsdale. Dar în acea sâmbătă, medicul pediatru şi totodată medicul criminalist al oraşului, doctoriţa Sara Linton, descoperă un prunc nou-născut lepădat în toaletă, iar pe ring are loc o încăierare între adolescenţi. Lucrurile denaturează brusc într-o tragedie oribilă – una dintre fete ameninţă cu pistolul pe unul dintre adolescenţi, iar poliţistul oraşului este obligat să o împuşte mortal. Ceea ce iniţial părea doar o îngrozitoare dramă a unui singur individ se dovedeşte până la final a avea implicaţii cu mult mai mari şi nebănuite. Autopsia dezvăluie existenţa unor abuzuri care durau de mult, a unor automutilări ritualistice. Investigaţiile medicului, alături de poliţistul Jeffrey Tolliver, se lovesc de piedici la fiecare pas. Copiii din anturajul victimei strâng rândurile, familiile lor refuză să colaboreze. În liniştitul orăşel iese încet, încet la iveală un tablou şocant – copii abuzaţi sexual, incest, pornografie infantilă – o lume întoarsă cu susul în jos, în care părinţii îşi violează copiii, apoi îi vând unor străini pentru bani. Mai mult, dacă investigatorii nu reuşesc să-i facă pe copii să vorbească, lucrurile se vor repeta… Order Post-mortem Preţ @ RON27,99 Qty: Adauga in cosul de...

Mark Gimenez – Culoarea legii

Scott Fenney este un renumit avocat corporatist la cea mai mare firmă de avocatură din Dallas. La 36 de ani, câştigă 750 000 de dolari anual, conduce un Ferrari şi se întoarce în fiecare seară la o vilă din cea mai exclusivistă suburbie a Dallasului şi la una dintre cele mai frumoase femei din metropolă. Fenney are o viaţă perfectă. Dar când fiul unui senator este ucis cu bestialitate, judecătorul federal îi cere să îşi pună cariera în joc şi să apere acuzata: o prostituată de culoare dependentă de heroină – o clientă foarte diferită de oamenii pe care el îi reprezintă. Sub presiune din toate părţile, Fenney aduce un apărător public care să preia cazul şi în timp ce Scott se pregăteşte să renunţe, se simte din ce în ce mai vinovat de ceea ce face, deoarece, în mod surprinzător, încă mai crede în datoria sacră a avocaţilor de a face dreptate. Însă crede el suficient de mult în acest principiu încât să-şi pună în primejdie cariera şi tot ceea ce iubeşte mai mult în viaţă? Şi până unde este dispus să meargă senatorul obsedat de putere care visează la Casa Albă? Order Culoarea legii Preţ @ RON24,99 Qty: Adauga in cosul de...

Alan Bradley – Buruiana care împleteşte ştreangul

După uriaşul succes al primului său roman, Plăcinta e dulce la sfârşit, Alan Bradley îşi pune iarăşi la încercare eroina preferată. O întâmplare stranie tulbură din nou liniştea din Bishop Lacey, acest bucolic sătuc englezesc, cu grădini îngrijite şi păşuni învăluite în ceţuri. Şi de data aceasta e nevoie de talentele Flaviei de Luce – neîntrecut detectiv şi chimist genial – cu riscul ca ora ei de culcare să fie în repetate rânduri depăşită. Pentru că Flavia se află la dificila vârstă de 11 ani. Şi pe lângă asta, trebuie să lupte cu două surori veninoase, să se descurce cu imaginea fantomatică a unei mame pe care n-a apucat s-o cunoască, să accepte răceala unui tată absorbit de clasoarele lui cu timbre… şi, în plus, să mai rezolve şi acest caz dificil! Rupert Porson, păpuşar vestit, a suferit în timpul unui spectacol cu marionete un şoc… electric şi, din păcate, a părăsit această lume. Excentrica lui asistentă pare suspectă, dar nu este singura. Prin poveste bântuie şi Meg Nebuna, locuitoare a pădurii Gibbet, unde se găsesc rămăşiţele unei vechi spânzurători – scena unui episod întunecat din trecut. În toiul intrigii mai aterizează şi un pilot german îndrăgostit de surorile Brontë, care a riscat totul doar pentru a survola ţinuturile mlăştinoase şi colinele acoperite de iarbă neagră. Şi lista suspecţilor se extinde… Cum va dezlega neastâmpărata Flavia misterul şi la ce îi vor folosi de data aceasta cunoştinţele extinse de chimie rămâne să descoperim. Order Buruiana care împleteşte ştreangul Preţ @ RON39,00 Qty: Adauga in cosul de...

Mauro Raccasi – Druidul

Druidul, primul volum al istoriei lui Conan Străinul, ne plasează în iarna anului 1600, în insulele britanice. De zile în şir, bate un crivăţ muşcător şi zăpada a transformat lumea într-o pustietate albă. Nici că se puteau mai multe semne de rău augur, chiar în ziua naşterii lui Conan. Şi totuşi, acest copil abia năcut şi deja orfan este destinat unor fapte epocale, în fruntea neamului său. Descendent al druizilor, el este omul vestit de profeţii, eroul care trebuie să găsească piatra mitică în care sunt şapate secrete străvechi. Doar că, pentru moment, Conan nu-şi cunoaşte propriul destin Order Druidul Preţ @ RON29,95 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »