Currently Browsing: SF/Fantasy/Horror

Susanna Clarke – Jonathan Strange. Mr Norrell

Cu secole în urmă, pe când adevărata magie încă exista, în Anglia trăia cel mai puternic magician al tuturor timpurilor – Regele Corb. La începutul secolului al XIX-lea, din măreţia lui n-a mai rămas decât o legendă, în vreme ce Anglia, cu regele ei nebun şi cu poeţi încrezuţi, nu mai crede de mult în această putere. Este momentul în care Mr Norrell îşi face apariţia pentru a le vorbi englezilor şi a-i îndemna la fapte, pentru a ajuta guvernul englez în marele război pe care îl poartă cu Napoleon. Dar are nevoie de un ucenic pe măsura geniului său, şi acesta nu întârzie să apară, în persoana lui Jonathan Strange, un tânăr magician, arogant, foarte bogat, dar de o inteligenţă covârşitoare. Dar ceea ce la început era prietenie se transformă curând în rivalitate, căci viziunile asupra magiei sunt mult prea diferite. Strange e atras de puterea şi de violenţa magiei negre, în vreme ce Norrell nu a dobândit marile secrete.O lume demult apusă, în care sălăşluiesc frumuseţea şi puterea marilor mistere, îl va însoţi pe cititor până la ultima pagină. Este fără doar şi poate cea mai fantastică scriere din ultimii 70 de ani, o călătorie în lumea Luminii şi a Umbrelor – un deliciu pentru cititor… O carte mare, la propriu şi la figurat, cu personaje a căror întâlnire îţi va schimba concepţia asupra literaturii secolului nostru. E imposibil sa îţi imaginezi că, vreodată, se va putea scrie ceva mai uimitor. Romanul a fost tradus în 32 de limbi. De acelaşi autor Doamnele din Grace Adieu şi alte povestiri Order Jonathan Strange. Mr Norrell Preţ @ RON69,99 Qty: Adauga in cosul de...

Herbie Brennan – Războaiele împărăţiei de purpură

După ce Pyrgus Malvae, prinţul rebel, intră în conflict cu elfii lipsiţi de scrupule ai nopţii, pe tărâmul Împăratului-de-Purpură se dezlănţuie un adevărat haos. Pentru a fi salvat, Pyrgus este trimis în lumea oamenilor printr-un portal străvechi, dar forţele răului reuşesc să saboteze dispozitivul, împiedicându-l pe prinţ să ajungă la destinaţie. Bazându-se pe ajutorul bătrânului domn Fogarty şi al lui Henry, un băiat de vârsta lui din Anglia, Pyrgus găseşte o modalitate de a se întoarce acasă. Împreună cu sora lui, Holy Blue, trebuie să dejoace planurile duşmanilor Împăratului-de-Purpură, înainte de a fi prea târziu. De acelaşi autor Împăratul de purpură Order Războaiele împărăţiei de purpură Preţ @ RON39,99 Qty: Adauga in cosul de...

Clive Barker – Everville

La hotarul dintre aceasta lume şi Quiddity, marea viselor, se află Everville, oraşul fondat după planurile riguroase şi la dorinţa expresă a unuia dintre pionierii plecaţi să cucerească vestul. Ani de zile locuitorii săi şi-au dus existenţa în ignoranţa totală faţă de ţărmul strălucitor pe care se află oraşul lor.Deschizând uşa dintre cele două lumi, Clive Barker îşi plasează personajele în inima misterului omenesc, într-un loc încărcat de revelaţii, în care actionează forţele care au conturat trecutul şi care sunt pe punctul să distrugă viitorul. De acelaşi autor Abarat 1 Order Everville Preţ @ RON34,99 Qty: Adauga in cosul de...

Charles Stross – Răsărit de fier

Cand planeta Moscova a fost distrusă, puţinii ei supravieţuitori au lansat un contraatac împotriva celui mai posibil vinovat, şi anume sistemul vecin Noua Dresda. Dar Noua Dresda nu avea nicio vină, iar în timp ce proiectilele mortale se apropiau de ţintă, Rachel Mansour, agent pămantean, este însărcinată să afle adevăratul vinovat. Iar singura persoană care ştie este o adolescentă care îşi spune Miercuri, şi care habar nu are de ceea ce ştie… De acelaşi autor Spaţiul singularităţii Order Răsărit de fier Preţ @ RON40,00 Qty: Adauga in cosul de...

Neil Gaiman – Pulbere de stele

Un basm antrenanat, o poveste de dragoste, un fantasy.

Lewis C.S. – Cronicile din Narnia. Ultima bătălie

Chemaţi iarăşi din lumea lor, Jill şi Eustace, eroii Jilţului de Argint, sosesc şi de astă dată prin voinţa lui Aslan pe tărâmurile Narniei. Căci tânărul rege al Narniei are mare nevoie de ajutorul lor. În ţară s-au înstăpânit haosul şi confuzia, de când un impostor, vicleanul maimuţoi Marajet, profitând de neajutoratul măgăruş Nedumirici, l-a prefăcut pe acesta în… leul Aslan

« Older Entries Next Entries »