Toma Roman Jr. – Omul care aduce pipi
Povestirile erotice ale unui jurnalist român, scrise cu pasiune de un autor versat, în ale tălmăcirii realităţii, incită la lectură, chiar dacă titlul este cam neinspirat.
Când am ordonat repartiţia volumelor pentru recenzii, mi-am ţinut deoparte cartea lui Roman Jr. Ştiam că astfel de subiecte incită. Eu, ca ziarist, eram curios să retrăiesc prin interpretările autorului o lumea pe care o cunoşteam deja. După ce unul dintre colaboratorii mei a citit cu voce tare una dintre poveştile de amor, altul mai şugubăţ a intrat pe net. “E naşpit, autorul. Cum dracu’ cădeau păpuşile aşa de uşor la pat?” La care am reacţionat zâmbind: “Ăsta e farmecul pove…ştirilor.”
Niciunde nu scrie că e o carte autobiografică. Este doar un compendiu de întâmplări amoroase. Precum în viteza de la ziar, aşa şi în iuţeala partidelor de sex, Roman Jr. nu ratează niciun subiect. Fie că e duduia Mary, o femeie între două vârste, fie Doiniţa, fata mutată din cartier, povestaşul, fără a se pretinde mare literat, redă direct întâmplarea. Nici chiar în stilul: “văzut, plăcut, f…t”, dar pe aproape.
Omul care aduce pipi este acelaşi individ, energic la pat, dar leneş la coborât şi urcat scări postcoital. Pentru că buda era departe, de hogiacul Alexandrei, obişnuia să urineze de la geam, iar, Dani, vecinul, viitor popă, îi mărturisea la un moment dat că nu mai ştie cum să se îmbrace: “când plouă, când e soare.” Şi aşa a ajuns la porecla: “omul care aduce pipi.”
Limbajul e direct, uneori pigmentat cu jargoane, nu prea supărătoare, textul fiind uşor de parcurs chiar şi de firile mai ruşinoase. Puştan fiind, şi-a pierdut alături de unii dintre colegi “polenul fecioriei.” Chiulind de la giogra’, a ajuns în pat cu una bucată Cami. “Doamnă, sunteţi curvă?” aşa şi-a interpelat prima oară femeia pregătită la orizontală pentru acţiune rapidă, că “timpu-i bani,” vorba metresei. “A descoperit că nu-i chiar aşa ca în caseta pe care o vizionau în grup, doar fanteziile fiind individuale. La fel ca şi Vargas Llosa, păstrând totuşi proporţiile, autorul şi-a pierdut fecioria tot cu o femeie de moravuri uşoare. “A marcat banul” şi a ajuns suspect de vesel printre băieţii de la şcoală “pe care deja îi privea de sus.” Parcă spre final, la rememorarea momentului în care şi-a pierdut virginitatea, Cami purta alt nume. Dar ce mai contează. Poveştile sunt savuroase, fără lascivităţi etice sau fandacsii stilistice. Omul e cu treabă. Vine. O face. Şi apoi povesteşte. Precum băieţii în armată. Şi povesteşte al dracului de bine.
Cartea, însoţită de caricaturile lui Topan, cu o copertă, evident roşie, nu e doar un stimul pentru provocarea simţurilor, ci un raport din universul grăbit, dar imediat: moravuri uşoare, companii selecte de o oră, tăvăliri prin crâşme sau pe plajă, o carte palpitantă. Se regăseşte în ea orice vârstă. Nu este recomandată cardiacilor şi celor care fac nu povestesc.
Pe blogul lui Hobbitu, sub titlul Amour de Jour. Povestea unui zâmbet am întâlnit la scrierea recenziei un emul de-al versatului Toma, deloc junior în arta seducţiei. La fel de direct şi de original.
De acelaşi autor
Marius Ghilezan
Fantasma de mai sus este una dintre cele mai „nevinovate“ din carte. Grupate pe capitole, fantasmele a 200 de bărbaţi din cei 3 000 intervievaţi sunt prezentate cititorului fără cenzură, în limbajul cel mai direct. Efectul erotic este de extremă intensitate atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei.
Circulau zvonuri legate de Clubul situat lângă Washington D.C. Numai membrii îi cunoşteau secretul – aici, bărbaţii îşi puteau satisface dorinţa de a-şi împărţi iubitele cu un alt partener ales cu grijă… Fostul agent FBI, John „Mac” McCoy, a renunţat la statutul său de membru al Clubului atunci când s-a căsătorit cu Keiley Hardin. Ispititoare şi inocentă, frumoasă şi senzuală, nu ar fi acceptat niciodată dorinţa lui Mac de a-i împărţi favorurile cu un alt bărbat. Dar curiozitatea din ce în ce mai aprinsă şi propriile ei fantezii sexuale îi bântuiau visurile lui Mac. Şi pasiunile. Incapabil să mai aştepte, Mac îşi invită la fermă cel mai bun prieten, Jethro Riggs, cu intenţia de a o atrage pe Keiley în mrejele deliciilor ce pot fi atinse numai atunci când doi bărbaţi iubesc aceeaşi femeie. Dar intriga nu se limitează doar la plăcerile interzise. Un caz la care Mac lucrase în trecut începe să tullbure dulcea atmsferă. Un individ care s-a jucat întotdeauna cu victimele sale îşi face din nou apariţia, dar, de aceasta dată, ţinta este Keiley. Pasiunea şi plăcerea, pericolul şi dorinţa se contopesc într-un joc interzis din iţele căruia nimeni nu poate scăpa.
Elisabeta I a Marii Britanii, Erzsébet Báthory, Ecaterina cea Mare, Pauline Bonaparte, George Sand, Lola Montes, Contesa de Castiglione, Sarah Bernhardt, Colette, Natalie Barney, Mata Hari, Isadora Duncan, Alma Mahler, Virginia Woolf, Simone de Beauvoir, Anaïs Nin, Joan Crawford, Josephine Baker, Edith Piaf sau Janis Joplin, femei care au trăit pentru şi prin PLĂCERE.
Zully Mustafa vă propune acum nouă povestiri erotice, fierbinţi ca lava unui vulcan, materializate în nouă nopţi orientale din care nu lipsesc cele mai ascunse fantezii de la sexul în trei la lesbianism. Linia între iubire şi sex este atât de fină, încât personajul principal, Hazel, se transformă dintr-o femeie care credea în dragoste într-una care încetează să mai caute marea iubire. Ce mai rămâne dintr-o relaţie când aceasta se consumă? Prin câte dezamăgiri, trădări, minciuni şi compromisuri trebuie să treci ca să întâlneşti partenerul dorit?
«Erau amândoi virgini, Isabelle pentru că nu mai făcuse niciodată dragoste decât cu fratele ei, iar Matthew pentru că nu mai făcuse dragoste cu nimeni, în afara propriei persoane».
Şi, în această zi care piere, împodobită cu cele mai frumoase bijuterii ale lui Dumnezeu, eu îl aştept. Picioarele mele îl aşteaptă, îndepărtate, ca acelea ale femeilor din trecut, ca
Brutalitate consumată în termeni: filosofie (cu „s“) şi sex. O pledoarie pentru optica năvalnică a contemporaneităţii? Nu, o introspecţie acidă în paharul cu absint al sensibilităţii rănite de marea ipocrizie a formulelor existenţiale prefabricate. Cine afirmă că, pentru a-i înţelege pe orbi, trebuie să te legi la ochi? Autorul face asta. Prin legătura înflorată care îi acoperă privirea, se distinge o pată de culoare: Maria, femeie-prototip (dar nicidecum o Evă dedată la cutreierarea livezilor de meri), îi apare ca un portret desenat din amintire. Claritatea poate fi ajustată, nu şi termenul de valabilitate sau instrucţiunile de folosire. Sentimentele nu se comercializează la gura metroului şi nici nu sunt dovezi de admiraţie necondiţionată. Dar cine spune că nu putem pătrunde, măcar în spirit, în ţesătura literară a imaginii… Închidere de diafragmă (hei, e vorba de un procedeu cinematografic, ca să fie clar!) şi, odată nodul desfăcut, Maria şi iubitul ei stau pentru o clipă, în imponderabilitate, faţă în faţă, cu ochii ţintă pe generic. Nimeni nu le-a spus până acum că, într-un poem cu virtuţi vizuale, autorul şi textul nu se contopesc într-un tot, ci se despart ca un tot. Filosofia şi sexul nu mai produc ambiguitate ca termeni, în schimb ajută la vindecarea retinei, iar orbirea de o clipă devine amintire.
„Un roman erotic scris de o femeie din lumea arabă!
Ea a ales locul. El a ales oraşul. Îşi vor petrece noaptea nunţii într-un hotel luxos din Bruges. Încetul cu încetul, în mod inevitabil, se descoperă unul pe altul, depăşesc barierele, încalcă tabuurile. Zorii îi vor găsi schimbaţi.
Doru Braia Când un european cu state mai vechi în comunitatea continentală vine pentru prima oară în România, reacţia acestuia este implacabil stupefacţia. Din primul moment. Indiferent de mijlocul de transport folosit, constată imediat că timpul alocat c
