Currently Browsing: Dezvoltare personală

Anton Caragea – Gândind la Europa

La ora actuală UE se confruntă cu lipsa unei idei unificatoare, melanjul actual între o civilizaţie bazată pe concepte geografice, geopolitice sau istorice, dar niciodată unificată, gândită ca o soluţie pentru o extindere coerentă a Uniunii. Cât timp această dezbatere este amânată nu avem nici posibilitatea de a planifica extinderea Uniunii, nici pe cea de a asigura stabilitate regiunilor adiacente, nici de a propune un set de valori şi idei care să stea la baza unui dialog civilizaţional cu UE pentru spaţiile adiacente. Cât timp mai poate funcţiona o Uniune Europeană fără un model civilizaţional coerent? Aceasta este întrebarea ce se pune acum. Anton Caragea este profesor universitar, istoric şi specialist în relaţii internaţionale. În ultimii 15 ani s-a dedicat eforturilor de conturare a unei strategii culturale şi politice menite să dea substanţă construcţiei Europei Unite. Este membru în mai multe asociaţii  de studii europene îi de relaţii internaţionale ce doresc a pune bazele mecanismelor politice şi culturale ale Europei .   Este autor a 15 lucrări dintre care menţionăm Epoca Renaşterii Naţionale (1774 -1878) care a pus capăt controversei capitulaţiilor ţn istoriografia românească, Razboi ţn Golf. Dosar secret, prima lucrare românească dedicată conflictului din Golf şi Pagini de istorie ascunsă, cartea care a pus sub semnul întrebării mitologia istorică românească. De acelaşi autor Pagini de istorie...

Carl R.Rogers – A deveni o persoană

Iniţiator al «psihoterapiei centrate pe client», Carl Rogers este autorul unor idei care dau conţinut abordării umaniste în psihoterapia şi psihologia contemporane: fiinţa umană are o dimensiune pozitivă care este actualizată prin atitudinea de acceptare necondiţionată din partea psihoterapeutului; operaţioanalizarea psihoterapiei (cele şase condiţii pentru schimbare); necesitatea interdisciplinarităţii (cu psihologia socială, etologie, existenţialism); importanţa cercetării empirice în psihoterapie. Cititorul găseşte sinteza acestor idei în prezenta...

Frederick S. Perls – Eul, foamea şi agresivitatea

Frederick Perls a realizat o sinteză a curentelor care l-au marcat pe parcursul studiilor sale medicale: psihologia formei, psihanaliza, gândirea lui W. Reich, al cărui analizand a fost. Prezenta carte a fost scrisă în 1940 în Africa de Sud şi marchează trecerea de la psihanaliza ortodoxă la Gestalttherapie. Călătoria în Japonia îl determină să îmbogăţească noua psihoterapie cu filosofia şi practicile zen. Sfârşeşte ca mare guru al coastei californiene, deschisă atunci pentru toate...

Stephane Clerget – Criza adolescenţei

«Fiul meu a devenit foarte agresiv», «Fiica mea este mereu nemulţumită de ceva», «Se supără din orice», «Îşi asumă riscuri necalculate», «Îşi provoacă vomismente», «Cred că ia droguri», «Are nişte prieteni ciudaţi», «Nu mai învaţă ca înainte», «Cred că este homosexual», «O doare mereu capul şi burta», «Nu se mai desparte de playstation», «Parcă nu ar mai fi ea». În adolescenţă, schimbările sunt numeroase şi adesea dificil de înţeles atât pentru adolescent, cât şi pentru anturajul lui. Care este semnificaţia acestor schimbări şi cum pot fi ele integrate? Iată o carte care încearcă să explice, în mod clar, părinţilor, specialiştilor în domeniu şi adolescenţilor înşişi mecanismele psihologice cele mai profunde care declanşează criza din...

Mihai Sin – Marea miză

Bun cunoscător al fenomenului cultural contemporan, Mihai Sin abordeaza în lucrarea Marea miză probleme şi teme majore pentru orice cultură care se autoevalueaza periodic: “Complexul” romanului interbelic, Generaţii şi noi obsesii, Disidenţi, “rezistenţi”, evazionişti şi “maeştri” ai compromisurilor...

Ion Vianu – Necredinciosul

Într-un mic oraş occidental, doi bărbaţi, Daniel şi Joseph, fac cunoştinţă, descoperind o pasiune comună: cucerirea femeilor. Doamne „cu voaluri şi cu mătăsuri”, Helene – o fostă prostituată –, Fatima – o marocană misterioasă –, frumoasă, elegantă şi libera Ingeborg… Vizitele inutile la un psihanalist fără har îl aduc pe Joseph faţă în faţă cu Daniel. Printr-un joc simbolic de oglinzi, acţiunile celor doi par să se reflecte unele într-altele, generând impresia unui „dublu”. Anamorfoza se produce şi, odată deformaţi, cei doi se află în pericol de moarte… Oare vor reuşi să evite un deznodamânt previzibil? În romanul lui Ion Vianu, care parcă a fost scris aşa cum se citeşte – pe nerăsuflate –, grotescul şi tragicul se întrepătrund neâncetat. De acelaş autor...

« Older Entries Next Entries »