Posted by
Ilă Citilă on Sep 2, 2012 in
Bookshop,
Drept |
0 comments
Autorii sunt renumiţi profesionişti reprezentând atât cadrul instituţional propriu-zis, cât şi cel didactico-practic al sferei juridice. Efortul acestora reprezintă materializarea ideii de familiarizare a practicianului cu noile reglementări din domeniul dreptului civil, privit în sens larg, prin intermediul unui ghid în care pot fi găsite răspunsuri imediate, clare şi relevante. Noul Cod civil constituie „pilonul” în jurul căruia se „construiesc” susţineri, critici, orientări ale doctrinei şi ale practicii. Structura comentariului, vizând interpretarea textului şi modul său de aplicare, este astfel concepută încât să prezinte o maximă utilitate pentru orientarea cititorului, precum şi pentru promovarea unor soluţii corecte şi coerente în plan legislativ şi jurisprudenţial. Coordonatori şi autori: Flavius-Antoniu Baias – Conf. univ. dr., Decan al Facultăţii de Drept, Universitatea din Bucureşti Eugen Chelaru – Prof. univ. dr., Decan al Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative, Universitatea din Piteşti, Avocat Rodica Constantinovici – Doctor în drept, Avocat Ioan Macovei – Prof. univ. dr., Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Drept, Avocat Autori: Adriana Almăşan –Lect. univ. dr., Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept, Avocat Lacrima Rodica Boilă – Lect. univ. dr., Universitatea „Petru Maior” Târgu-Mureş, Avocat Irina Olivia Călinescu – Asist. univ. dr., Universitatea din Craiova, Facultatea de Drept, Judecător, Judecătoria Drăgăşani Sevastian Cercel – Prof. univ. dr., Prodecan al Facultăţii de Drept, Universitatea din Craiova, Avocat Mirela Carmen Dobrilă – Prep. univ. drd., Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Drept Nicoleta Rodica Dominte – Lect. univ. dr., Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Drept Honoria Dumitrescu – Consilier juridic, Ministerul Justiţiei Emese Florian – Conf. univ. dr., Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Drept Gheorghe Gheorghiu – Conf. univ. dr., Universitatea „Valahia” Târgovişte, Avocat Decebal-Adrian Ghinoiu – Doctorand, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept, Consilier juridic, Ministerul Justiţiei Cristina Irimia – Judecător detaşat la Ministerul Justiţiei Codrin Macovei – Lector univ. dr., Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Drept...