Currently Browsing: Cărţi-Cheie

Nicolae Breban – Jiquidi

Dacă Memoriile lui Nicolae Breban „par confesiunile unui anti-confesiv”, „unica soluţie fiind ca autobiografia să se transforme în roman” (Ion Simuţ), de această dată, parcursul se va face în sens contrar, de la roman la biografia mascată, de la personaj spre autorul însuşi. Euri născute din aceeaşi fiinţă, voci ale aceluiaşi autor-narator, personajele brebaniene exploatează latura grotescă a carnavalului, meditează asupra graniţelor confuze dintre stările de agregare ale fiinţei: fie actori morţi se întorc printre cei vii şi îşi continuă existenţa ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, fie farsori conştienţi de propria natură diabolică, precum Mârzea, se lasă convertiţi de diavoli cu aripi de înger, cum este părintele Aristide. Toate personajele se înconjoară de aburii tulburi ai misterului. Jiquidi – un personaj schizoid în a cărui substanţă se amestecă divinul cu satanicul. O carte despre relaţia bivalentă ce se stabileşte între victimă şi călău, unde rolurile se pot converti cu uşurinţă în contrariul lor. Un roman despre viaţa de după ’89, despre sinucidere, bântuită de un dualism sfâşietor. Totul este aici discurs, totul este Verb. De acelaşi autor Riscul în...

Max Blecher – Întâmplări în irealitatea imediată

„Ceea ce-l înrudeşte structural pe Blecher cu Kafka, cu Bruno Schulz sau cu Robert Walser e mai ales facultatea de a se instala în nenorocire, de a o accepta ca o condiţie a vieţii curente. Înainte ca boala să se manifeste, el înregistrează o agresivitate sistematică a universului, îndreptată împotriva sa. Există locuri virane sau închise, care îi provoacă invariabil stări de leşin voluptuos, prevestite printr-o bizară beţie olfactivă. Lucrurile ies din neutralitatea lor şi-l asaltează, căutând să-l fascineze sau să-l terorizeze.” De acelaşi autor Inimi...

Paul Arden – Gândeşte fix pe dos!

Genial, maliţios, fermecător, irascibil şi complet neconvenţional – înzestrat cu un geniu creativ însoţit de un bun simţ deloc… obişnuit, Paul Arden are o minte originală, dinamică şi o energie extraordinară.

Ted Anton – Eros, magie şi asasinarea profesorului Culianu

„Volumul lui Ted Anton reprezintă reconstituirea detaliată a unei crime în jurul căreia s-a făcut multă publicitate, iar soluţia sugerată de autor are semnificaţie. Este totodată şi o carte despre un mit şi constituie o lectură fascinantă.” (Umberto...

Chesterton – Hanul zburător

Publicat în 1914, romanul Hanul zburător este plasat în Anglia, într-un viitor incert, unde a triumfat o formă de islamism „progresiv”, ce domină viaţa politică şi socială a ţării. În consecinţă, vânzarea alcoolului este interzisă. Intriga este centrată pe aventurile lui Humphrey Pump şi ale căpitanului Patrick Dalroy, care cutreieră ţara cu o căruţă încărcată cu alcool, în încercarea de a înşela legile, scăpând de măsurile poliţiei. O satiră amuzantă, în care Chesterton critică violent prohibiţia, vegetarianismul, teozofia şi alte forme opresive ale modernităţii. Un roman plin de personaje fantastice, răsturnări de situaţie şi aventuri...

Charles Baudelaire – Paradisurile artificiale. Despre vin şi haşiş

„Cunoaştem îndeajuns de bine natura umană ca să ştim că un om care cu o linguriţă de dulceaţă poate să-şi ofere pe loc tot ce-i mai bun din cer şi pe pământ nu-şi va câştiga nici a mia parte prin muncă. (…) Dar a doua zi! Groaznică zi! Toate organele slăbite, obosite, nervii destinşi, pofta de-a plânge, ca o gâdilătură, imposibilitatea de a te apuca de un lucru susţinut îţi arată fără menajamente că ai jucat un joc interzis. ” (Charles Baudelaire) Un capitol de bază din literatura dedicată „combustibililor” creativităţii – vinul şi haşişul, în cazul de faţă -, volumul lui Baudelaire este în acelaşi timp o impresionantă autobiografie chimică şi un text fundamental de istorie culturală. Perioada decadentă, în care autorul „Florilor răului” a jucat un rol principal, îşi scoate la iveală obiceiurile, viciile şi practicile ale căror finalitate construieşte astăzi profilul unei epoci literare. Spumoase, rafinate prin detalii atent cartografiate, cele două volume prezentate de ART fac parte din impetuoasa familie din care se trage, de altfel, şi Thomas de Quincey, cu ale sale confesiuni de opioman Order Paradisurile artificiale. Despre vin şi haşiş Preţ @ RON28,95 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »