Currently Browsing: Colecţia de Artă

Saul Bellow – Ravelstein

Pentru înțelegerea umană și analiza subtilă a culturii contemporane care sunt îmbinate în opera sa

Saul Bellow – Iarna decanului

 Premiul Nobel pentru Literatura, 1976 „pentru înțelegerea umană și analiza subtilă a culturii contemporane care sunt îmbinate în opera sa „ Romanul Iarna decanului are o puternică incărcătura autobiografică. Celebrul scriitor american Saul Bellow a venit la Bucureşti în 1977, împreună cu soţia sa Alexandra, originară din România, a cărei mamă se afla pe patul de moarte la spitalul Elias. Alexandra, om de ştiinţă, este fiica profesorului Dumitru Bagdasar, creatorul şcolii romane de neurochirurgie, şi a doctoriţei Florica Bagdasar. Cuplul Bellow – alias soţii Corde din roman – au rămas în Bucureşti peste zece zile, până după moartea şi incinerarea Floricăi Bagdasar, având de îndurat toate privaţiunile, urmările şi frustrările dictaturii ceauşiste. Experienţele atât de însolite trăite de o marcantă personalitate americană, picată pe neaşteptate într-un crud regim totalitar şi într-unul dintre cei mai dezastruoşi ani ai acestuia, i-au inspirat lui Bellow concepţia romanului de faţă. Order Iarna decanului Preţ @ RON16,95 Qty: Adauga in cosul de...

Saul Bellow – Iarna decanului

Premiul Nobel pentru Literatura, 1976 „pentru înțelegerea umană și analiza subtilă a culturii contemporane care sunt îmbinate în opera sa „ Romanul Iarna decanului are o puternică incărcătura autobiografică. Celebrul scriitor american Saul Bellow a venit la Bucureşti în 1977, împreună cu soţia sa Alexandra, originară din România, a cărei mamă se afla pe patul de moarte la spitalul Elias. Alexandra, om de ştiinţă, este fiica profesorului Dumitru Bagdasar, creatorul şcolii romane de neurochirurgie, şi a doctoriţei Florica Bagdasar. Cuplul Bellow – alias soţii Corde din roman – au rămas în Bucureşti peste zece zile, până după moartea şi incinerarea Floricăi Bagdasar, având de îndurat toate privaţiunile, urmările şi frustrările dictaturii ceauşiste. Experienţele atât de însolite trăite de o marcantă personalitate americană, picată pe neaşteptate într-un crud regim totalitar şi într-unul dintre cei mai dezastruoşi ani ai acestuia, i-au inspirat lui Bellow concepţia romanului de faţă. De acelaşi autor Planeta domnului Sammler Până la Ierusalim şi înapoi Henderson, regele ploii Aventurile lui Augie...

Saul Bellow – Herzog

Premiul Nobel pentru Literatura, 1976 „pentru înțelegerea umană și analiza subtilă a culturii contemporane care sunt îmbinate în opera sa „ Un om suferind, un glumeţ, un seducător – sînt doar câteva dintre multele fete pe care i le putem atribui profesorului Moses Herzog, personajul central din roman. Deşi se pare că întreaga sa viaţă i se dezintegrează – scriitor, profesor şi tată ratat, părăsit de nevastă şi trădat de cel mai bun prieten –, Herzog se consideră un supravieţuitor atât al dezastrelor personale, cât şi al epocii în care trăieşte. Concepe scrisori către prieteni şi duşmani, către colegi şi personalităţi, prin care ţine să-şi anunţe părerea lui piezişă despre lume, precum şi cele mai intime secrete ale vieţii sale. Problema este că nu le trimite niciodată. De acelaşi autor Iarna decanului Până la Ierusalim şi înapoi Ravelstein Order Scrisori către prieteni şi duşmani Preţ @ RON39,95 Qty: Adauga in cosul de...

Saul Bellow – Darului lui Humboldt

Premiul Nobel pentru Literatura, 1976 „pentru înțelegerea umană și analiza subtilă a culturii contemporane care sunt îmbinate în opera sa „ Saul Bellow literaturizează biografia uneia dintre cele mai carismatice figuri ale anilor ’30: poetul Delmore Schwartz, considerat „damnat“ de către partizanii artei conservatoare, mort în mizerie la doar 53 de ani. Humboldt, personajul căruia îi sunt împrumutate trăsăturile lui Schwartz, este eroul emblematic al lui Bellow, eşuând în sânul unei societăţi indiferente, pe care nu încetează să o viseze mai...

Saul Bellow – Trăieşte-ţi clipa

Premiul Nobel pentru Literatura, 1976 „pentru înțelegerea umană și analiza subtilă a culturii contemporane care sunt îmbinate în opera sa „ Fiecare viaţă îşi are momentele ei de revelaţie, momente de recunoaştere a adevărului suprem. Eroul romanului, Tommy Wilhelm, are una dintre acele clipe când realizează că tot ce a făcut în viaţa sa a ajuns la un punct de dezintegrare şi disperare. Totul se prăbuşeşte în faţa ochilor săi, pe măsura ce rănile trecutului se deschid cu încrâncenare. Dorinţa lui adâncă este de a căpăta adevărata măsură a dragostei şi respectului, printre ruinele unei vieţi pe care nu a trăit-o niciodată până la capăt. De acelaşi autor Aventurile lui Augie March Henderson, regele ploii Planeta domnului Sammler Până la Ierusalim şi înapoi Trăieşte-ţi...

« Older Entries Next Entries »