Nicolae Manolescu – Andersen cel crud

Cum să cerni semnificativul din contingent, cât timp cele două substanţe formează un melanj inextricabil pe care un fenomen încă neîncheiat îl remodelează de la o clipă la alta? Soluţia lui Nicolae Manolescu constă într-un determinism care împleteşte toate firele disparate ale propriilor experienţe şi lecturi într-o densă naraţiune autobiografică. Evenimentele şi cărţile sunt pentru critic episoadele unui serial a cărui intrigă o constituie tocmai procesul creaţiei de sine. Pentru a îmblânzi hazardul, Nicolae Manolescu proiectează asupra fiecărui eveniment algebra necesităţii. În planul socio-biografic, procedeul echivalează cu o expansiune fulminantă a propriei libertăţi. Căci, pentru autorul Temelor, libertatea nu este necesitatea înţeleasă, aşa cum sugerează celebra butadă a lui Spinoza, ci necesitatea inventată, cu alte cuvinte contingenţa ordonată în trama unui epos personal.- Andrei...

Umberto Eco – Vertigo. Lista infinită

În Iliada, întâlnim două modalităţi de reprezentare. Prima este exemplificată prin descrierea scutului lui Ahile de către Homer: este o formă desăvârşită şi completă în care Vulcanus povesteşte ceea ce se cunoştea despre un oraş, zona agricolă din jur, războaiele şi riturile închinate păcii, specifice acestuia. Cealaltă apare odată cu neputinţa poetului de a face cunoscute numărul şi identitatea tuturor războinicilor ahei: deşi cere ajutorul muzelor, trebuie să se limiteze la aşa-zisul, de altfel nesfârşitul, catalog al navelor, care se termină, într-o formă ideală, cu etcaetera. Cea de-a doua modalitate a reprezentării este enumerarea sau înşiruirea. Există enumerări limitate, care au scopuri practice, precum catalogul tuturor cărţilor dintr-o bibliotecă; dar există şi cele care vor să sugereze mărimi nenumărate şi care ne angrenează în vâltoarea infinitului. Antologia reunită în acest volum dovedeşte bogăţia infinită a enumerărilor din istoria seculară a literaturii, de la Hesiod la Joyce, de la Iezechiel la Gadda. Adesea, sunt întocmite doar de dragul înşiruirii, al muzicalităţii sau chiar dintr-o plăcere ameţitoare de a reuni elemente lipsite de o legătură specifică, aşa cum se întâmplă în cazul enumerărilor haotice. Dar această lucrare nu are doar meritul de a dezvălui o formă literară, rar studiată; evidenţiază, de asemenea, capacitatea artelor figurative de a sugera enumerări nesfârşite, chiar şi atunci când reprezentarea pare strict limitată de rama tabloului. Astfel, cititorul va regăsi în aceste pagini o înşiruire de imagini care îl vor determina să simtă vâltoarea infinitului. De acelaşi autor De la arbore spre labirint O teorie a semioticii Trei povestiri Order Vertigo.Lista infinită Preţ @ RON149,90 Qty: Adauga in cosul de...

Stelian Tănase – Elite şi societate. Guvernarea Gheorghiu Dej 1948–1965

Stelian Tănase scrie o singură istorie, în care acţiunile liderilor comunişti sunt privite ca un răspuns la vechea problemă a înapoierii României, un răspuns care implică permanent complexe raporturi între elita suzerană (sovietică) şi cea locală. De acelaşi autor...

Václav Havel – Pe scurt, vă rog!

Václav Havel şi-a construit această mărturie aproape testamentară împletind trei feluri de texte: 1. interviul recapitulativ din 2006 cu marele ziarist ceh expatriat Karel Hvížd’ala, la douăzeci de ani după ce acesta îl intervievase, peste Cortina de Fier, pe disidentul iniţiator al Chartei 77, proaspăt ieşit din închisoare, bolnav şi tracasat de poliţia politică (în româneşte, Interogatoriu în depărtare, apărut în 1991); 2. propriile meditaţii despre boală, moarte, putere, frică, teatru, destinul ceh, Dumnezeu şi întemeierea transcendentă a lumii, scrise, în cea mai mare parte, în 2005, în timpul unui sejur de câteva luni în America, în preajma unor prieteni apropiaţi ca Madeleine (Albright), Hillary (Clinton) şi alţii; 3. o selecţie din note destinate de cele mai multe ori colaboratorilor săi din stafful prezidenţial, de-a lungul celor trei mandate, despre întâlnirile cu Gorbaciov, salariul femeii care-i calcă preşedintelui cămăşile, furtunul cu care se udă grădina şi sarea care lipseşte pe masă de la dineuri, dezmembrarea Cehoslovaciei. Trei niveluri diferite, trei tipuri diferite de discurs, care dau întregului o densitate, o bogăţie şi o forţă unice, făcând din el o carte ataşantă, tulburătoare, înţeleaptă şi profundă, stringent folositoare omului de rând şi politicianului, scriitorului şi celui care a renunţat să mai scrie, o lecţie de libertate de spirit cum nu ne-a mai dat nimeni altcineva. Tipul de carte care te ajută şi te învaţă să trăieşti, ale cărei ecouri îţi rămân în suflet mult după ce ai închis-o, graţie căreia lumea îţi apare mai bine rânduită, mai vie şi mai proaspătă. Întotdeauna am făcut ceea ce am considerat că este corect, prin urmare nu am făcu nimic din ce mi s-a ordonat. În rest nu am deloc sentimentul că cineva mi-ar fi prescris un rol. Ştiu doar un lucru pe care l-am mai discutat: că „povestea“ mea a avut trăsăturile unui basm moralizator şi ca atare a suscitat o atenţie...

Matei Vişniec – Groapa din tavan

„Regăseşti la Matei Vişniec forţa imagistică, în concentrări dense de alegorie şi simbol, amplă arcatura parabolică, acuitatea senzorială, lexicul bogat – dar în expresii eliptice – vehementă stilistică, precizia şi fineţea detaliilor şi intelectualizarea emoţiei, care sunt caracteristici ale celui mai bun teatru postbelic.“ (Valentin Silvestru) De acelaşi autor Cafeneaua pas-parol Păianjenul de...

Cum se scrie un roman?

Înainte de toate trebuie spus că nu există o formulă magică a scrierii de succes. Contururile proeminente vă dau direcţia acţiunii. Particularizaţi şi creaţi scene neimaginate încă. Poziţionaţi în timp povestea. Aveţi grijă să stabiliţi de la început cine este naratorul. Încercaţi să construiţi personaje memorabile. Nu prea multe, pentru că îngreunaţi cititul. Vedeţi să nu le pierdeţi pe drum.