De Ovidiu Dima Marius Ghilezan a construit melodrama “Furia” ca pe un bildungsroman, în care construcţia personajului principal, Cosmin Sfăt, este realizată sub influenţa experienţelor concrete ale autorului. Acţiunea romanului începe pe undeva pe la sfârşitul anilor ‘68 când zice eroul cărţii: “Eram un mocos când fadăru m-a dus întâia oară la fotbal. Iar de microbul luat nu mai scapi toată viaţa. Vine odată cu vărsatul de vânt. Asta nu ştiam atunci. Inconştienţa tatei a durat şi a lăsat urme. De aici mi s-au tras multe: zgârciuri la inimă, atroză şi sânge violet. Victoriile au urcat la cap. Eşecurile au coborât la stomac. Furia m-a costat. Dar a meritat”. Din acea zi de 11 august 1964, viaţa personajului curge într-un mariaj plin de peripeţii. Poli este când de moravuri uşoare, tăvălindu-se prin arenele ligii a doua, când o prea frumoasă ce se bate cu galacticii. O ancoră scriitoricească reuşită e legătura eroului Sfăt cu bunicul său, un iniţiat al marii lumi uitate. Dacă suporterul se dezvăluie total cititorului, iubirile şi angoasele, trăirile şi dramele, fuga şi ascunzişul, fiind toate povestite cu talent cititorului, nu acelaşi lucru se întâmplă cu viaţa misterioasă a lui Moş Todor, “un belfer cusurgiu care şi-a trăit viaţa şi şi-a mâncat mălaiul”. După moartea bătrânului, Cosmin, copil fiind, încearcă să desluşească misterele bunicului, şutind un ceaslov care ascundea, avea să afle mai târziu, date şi chei ale succesului de odinioară ale Ripensiei, echipa celestă a Banatului interbelic, ce bătea la pas marile team-uri ale Europei. De abia la adolescenţă, descoperind ascunzişurile şi tainele lui Moş Todor, şi-a dat seama că bunicul său făcea parte dintr-o structură pan-europeană a înţelepţilor lumii fotbalistice de la început de secol XX. Scrisă într-un stil alert, viaţa suporterului din comunism e plină de peripeţii. De la victorii istorice, la înfrângeri dezastruoase, personajul ne plimbă prin atmosfera obsedantului deceniu opt şi...