Cella Serghi – Pânza de păianjen

Cella Serghi este Margaret Mitchell a noastră. Aceeaşi forţă epică, aceeaşi curgere a personajului, acelaşi tip de feminitate care luptă şi trebuie să învingă. Cine nu îşi aminteşte ultima pagină din Pe aripile vântului, câtor cititoare nu le-a slujit drept suport, drept lecţie de viaţă? Un feminism cald care e mai mult un fel de solidaritate feminină… Naturaleţea, spontaneitatea scriiturii, conturarea personajului principal, atât de sincer şi de cuceritor, capacitatea de-a face cititorul să viseze şi, nu în ultimă instanţă, succesul de public pentru o carte de dragoste, toate acestea înseamnă că avem de a face cu o carte de...

Liviu Rebreanu – Jar. Amândoi

Jar....

Solomon Marcus – Răni deschise

Cuprinse într-un interval de aproape 40 de ani (1973-2011), scrierile de faţã exprimã reacţiile mele la evenimente cu care am fost contemporan sau la istorie şi la lecturi deosebite. (Solomon Marcus) O ŞANSĂ PE CARE N-AM VRUT S-O RATEZ – Prefaţa cărţii “Răni deschise” – O trăsătură comună a celor mai multe texte din această carte este faptul cã ele au fost scrise ca urmare a unor invitaţii primite de la diferite instituţii (luând astfel forma unor articole, reproduse în prima secţiune a cãrţii), sau constituie transcrierea unor expuneri orale invitate (acestea formeazã a doua secţiune a cãrţii); altele sunt interviuri care mi-au fost solicitate (a treia secţiune); o a patra categorie include transcrierea unor dezbateri cu oameni ai şcolii, de la învãţãtori şi copii (inclusiv pãrinţi) de şcoalã primarã, profesori şi elevi din învãţãmântul preuniversitar, pânã la universitate şi postuniversitate (ultima secţiune a cãrţii). A fost o vreme in care mergeam în şcoli ca inspector (pentru acordarea gradului I unor profesori). Impresiile de la acele vizite au fost consemnate într-un caiet, ele m-au ajutat în orientarea mea ulterioarã. Dar de la inspecţie ca sarcinã de serviciu la vizitã invitatã e o cale lungã, onoarea de care am beneficiat în acest al doilea caz m-a încãrcat de o rãspundere incomparabil mai mare decãt în primul caz. Mi-am dat seama cã mã aflu în faţa unor oportunitãţi extraordinare, pe care n-am voie sã le ratez. Dacã m-au invitat, înseamnã cã-mi acordã încredere, cã aşteaptã ceva de la mine. Dar de fapt, şi eu eram interesat sã aflu mai mult despre ei. M-am simţit de douã ori stimulat şi mãrturisesc aici bucuria cu care am participat la acţiunile evocate mai sus. Aceastã bucurie, aceastã plãcere de a simţi interesul comun pe care-l am cu mulţi interlocutori ai mei le-am injectat, sper, în textele propuse cititorilor, chiar dacã, în cele mai multe...

Mircea Eliade – Domnișoara Christina și șarpele

În Domnișoara Christina naratorul știe tot ce văd, sau își închipuie că văd, toate personajele, cu numai două excepții: Simina și Christina. El poate privi evenimentele din perspectiva fiecărui om, dar nu și din cea a strigoiului. La fel, nici în Șarpele el nu povestește ce vede sau gândește Andronic, ci numai și numai cum îl văd toți ceilalți pe el! Naratorul nu știe cum vede non-umanul pe oameni sau ce gândște acesta. „Îl privea nesățioasă, înfometată“, ne spune, în primul roman, naratorul, dar acesta povestește scena din perspectiva lui Egor, nu a Christinei, căci numai el aude ce-i spune Christina și o vede privindu-l. Și totuși, în Șarpele exisă o singură excepție, memorabilă. Cu puțin înainte de sfârșit, după ce Dorina a adormit și Andronic se culcă și el, „O privi cum doarme lângă el, goală și vie, neînchipuit de frumoasă în neștiuta ei sinceritate. Apoi, ca și cum ar fi vrut să alunge o vrajă, Andronic suflă deasupra frunții fetei, zâmbi prelung și se culcă alături, cu obrazul odihnit pe sânul ei“. Naratorul poate vedea că Andronic o privește pe Dorina, dar nu poate ști cum o vede decât dacă intră o clipă în perspectiva lui: „goală și vie, neînchipuit de frumoasă în neștiuta ei sinceritate“. Order Domnișoara Christina și șarpele Preț @ RON15,00 Qty: Adauga in cosul de...

Anton Pann – Culegere de proverburi sau povestea vorbii

Pentru cititorul de astăzi, este evident că importanța literaturii lui Anton Pann nu trebuie căutată doar în resursele ei folclorice, excepționale și diverse, ci și în acest caracter contemporan și reprezentativ pentru urbea în plină expansiune, în care oamenii noi și, firește, fără mari rafinamente intră energic într-o altă stare și trăiesc – prima dată în aceste „legende urbane“ în felul lor – întâmplări obișnuite pentru târgoveții epocii: îmbracă haine europenești, soțiile lor vor să fie la modă, umblă în trăsură, au afaceri care prosperă sau falimentează și, firește, au probleme cu justiția. Ieșind din sfera înțelepciunilor eterne, dar și din aceea a vodevilului comic, ei evoluează într-o lume reală și...

Petru Dumitriu – Cronică de familie. Vol 3

Cum în Cronică există, din când în când, câte un Jeu pus la cale de acel Je al cronicarului, aflăm că unul dintre modelele sale îl constituie fraţii Goncourt. Or, din Jurnalul acestora aflăm că orice nobilime (…) găseşte viaţa de-a gata şi o consumă imediat, cu lăcomie, aşa încât intră foarte curând în contact cu vidul, întrucât nici nu mai are ce consuma, nici nu este aptă să creeze, căci „neantul minţii“ ei o covârşeşte; în consecinţă, nobilimea are imperioasă nevoie, din plictiseală cumplită şi din senzaţia de gol, de divertisment. Foarte exact ilustrează acest fapt cronica în întregimea ei.     Şi mai există în Cronică un mesaj, unul ultrasecret, deconspirat de insistenţa cu care e retransmis în ultimele părţi ale romanului. E în legătură cu laitmotivul evadării, al fugii, reuşită în cazul unora (Ionel Haralamb, Dim Cozianu), eşuată tragic în cazul Lascarilor. Iar mesajul ultrasecret apare, cu „groază cumplită“, în întrebarea obsedantă pe care şi-o pune, agonică, Elvira Vorvoreanu: Şi dacă o să mor aici? Sublinierea aparţine chiar cronicarului şi se încarcă de un sens transparent, acum când o putem reciti deschis nu numai din perspectiva eroinei, ci şi din aceea, cu repercusiunile binecunoscute, a biografiei...