Currently Browsing: Bookshop

Daniel Goleman – Inteligenţa emoţională

Cartea lui Daniel Goleman a marcat o revoluţie uluitoare în psihologie prin analiza importanţei covârşitoare a emoţiilor în dezvoltarea personalitãţii umane. Studiul sãu ne explicã cum, atunci când ne înţelegem sentimentele, situaţia în care ne aflãm devine mai limpede. Descoperim chiar un nou mod de a privi cauzele bolilor care ne macinã familia şi societatea. Preluând rezultatele cercetãrilor asupra creierului şi comportamentului, autorul propune extinderea conceptului de inteligenţã. Este binecunoscut termenul de IQ – coeficientul care mãsoarã inteligenţa umanã înnãscutã şi care nu prea poate fi ameliorat pe parcursul vieţii. O asemenea înţelegere nu explicã, de pildã, situaţiile în care persoane cu un IQ mediu sau relativ scãzut au cunoscut un mare succes. De aceea, autorul a deschis calea unei psihologii care acordã un interes egal şi inteligenţei sentimentelor. Inteligenţa emoţionalã (EQ) presupune în primul rând conştientizare de sine, autodisciplinã şi empatie. Ea dã seama de felul în care ne controlãm impulsurile şi sentimentele. Vestea bunã este faptul cã inteligenţa emoţionalã poate fi îmbunãtãţitã. Deşi copilãria este extrem de importantã în punerea unor baze solide pentru dezvoltarea inteligenţei emoţionale, ea poate fi îmbunãtãţitã şi cultivatã inclusiv la vârsta adultã.La zece ani de la apariţia primei ediţii în limba englezã, studiul inteligenţei emoţionale a cãpãtat proporţiile unui domeniu ştiinţific autonom în slujba cãruia lucreazã un numãr impresionant de cercetãtori folosind cele mai avansate metode tehnologice. Astãzi inteligenţa emoţionalã se predã în şcoli şi universitãţi, competenţele sale au devenit criterii de angajare sau de promovare în carierã, iar programele de educaţie pe baza sa au devenit punctul de plecare în politicile sociale de prevenire a îmbolnãvirilor sau criminalitãţii. Toate acestea au început în urmã cu zece ani, de la formidabila carte a lui Daniel Goleman, Inteligenţa...

Hector Malot – Singur pe lume

13.99 – 6.99 Lei Rémi trăieşte de opt ani în casa familiei Barberin, care l-a crescut şi îngrijit cu drag, ca pe propriul copil. Când, în urma unui accident de muncă, Jérôme Barberin devine incapabil de a mai susţine financiar familia, micul Rémi descoperă că, de fapt, el nu este decât un copil abandonat şi că mama Barberin este mama lui adoptivă. Pentru a supravieţui, Jérôme Barberin îşi vinde mai întâi vaca, apoi în schimbul sumei de 40 de franci, îl trimite pe Rémi să lucreze pentru o trupă de actori ambulanţi condusă de un anume Vitalis. După lungi momente de suferinţă, cauzate de pierderea unor prieteni dragi, precum maimuţa şi câinii alături de care lucrase în trupa lui Vitalis pentru două luni, Rémi ajunge în casa unui grădinar din Gentily. Acesta avea doi băieţi şi două fete, între care Lise, care nu putea vorbi. Cu toate acestea, Rémi se îndrăgosteşte de ea, după ce, zile la rând, fata a stat la căpătâiul lui şi l-a îngrijit, ajutându-l să se întremeze după o congestie pulmonară. În final, Rémi reuşeşte să depăşească toate obstacolele pe care viaţa i le aşterne ş să-şi întemeieze o familie alături de Lise care, între timp, îşi recăpătase graiul. De acelaşi autor Singur pe...

Moliere – Avarul. Tartuffe. Don Juan

13.99 – 6.99 Lei Avarul este poate cea mai cunoscută şi mai apreciată comedie a lui Molière. Harpagon, personajul principal al piesei, este stăpânit de o zgârcenie proverbiala şi de un egoism greu de imaginat. Cu toate acestea, personajul este mai degrabă comic, decât odios. Îndrăgostit de tânăra Mariane, bătrânul Harpagon ezită să ii ceară mana femeii numai la gândul că aceasta este lipsită de zestre. Tartuffe spune povestea unui anume Orgon, om de familie, înstărit, care cade în mrejele unui impostor făţarnic şi cabotin, pe nume Tartuffe. Acesta, clădindu-şi cu multă grijă şi putere de convingere imaginea unui om virtuos ca un sfânt şi extrem de mărinimos, se vâră atât de tare pe sub pielea Iul Orgon, încât îl determină să-şi treacă întreaga avere pe numele lui, în detrimentul propriului fîu. În piesa Don Juan, eternul afemeiat face cucerire după cucerire, spre exasperarea apropiaţilor săi, furia soţilor încornoraţi şi disperarea femeilor seduse şi abandonate la scurt timp după ce nestatornicul cuceritor şi-a atins scopurile mârşave. Faptul că îl salvează de la moarte pe unul din fraţii Elvirei – una dintre fetele seduse în acest mod – este singurul lucru care îl scapă de răzbunarea acestora. Totuşi, Don Juan va da socoteală, în cele din urmă, în faţa unei instanţe de neevitat: cerul, forţa divină, ale cărei semne le-a ignorat toată viaţa sa. Order Avarul. Tartuffe. Don Juan Pret @ RON6,99 Qty: Adauga in cosul de...

Nadia Anghelescu – Mic jurnal cu amintiri

Născuta din dorința inițială de recuperare a istoriei propriei familii  și de consemnare a istoriei personale, cartea Nadiei Anghelescu, fondatoare a școlii românești de arabistică, îmbină forma jurnalului cu cea a memoriilor. Order Mic jurnal cu amintiri Pret @ RON29,95 Qty: Adauga in cosul de...

James Lacey – Douăzeci de bătălii care au schimbat lumea

Unele războaie înseamnă doar cîmpuri de luptă și victime din ambele tabere. Altele însă ajung să schimbe harta lumii. Volumul propune o analiză a ultimilor 2.500 de ani prin intermediul a douăzeci de confruntări armate care au influențat decisiv cursul istoriei. Order Douazeci de batalii care au schimbat lumea Preț @ RON37,95 Qty: Adauga in cosul de...

Williamson Murray – Douăzeci de bătălii care au schimbat lumea

Unele războaie înseamnă doar cîmpuri de luptă și victime din ambele tabere. Altele însă ajung să schimbe harta lumii. Volumul propune o analiză a ultimilor 2.500 de ani prin intermediul a douăzeci de confruntări armate care au influențat decisiv cursul istoriei. Order Douazeci de batalii care au schimbat lumea Preț @ RON37,95 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »