Cine e mai „tare” Gogol sau Joyce?

Disputa dintre doi intelectuali Vasile Ernu şi Bogdan-Alexandru Stănescu pe marginea cărţii Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc. pe Bookiseala.ro. Cine e mai „tare” Gogol sau Joyce? CIA sau KGB? Marius Ghilezan: Cum a început scrierea acestei cărţi epistolare? Vasile Ernu:  Discuţia aprinsă a început acum patru ani, într-un 1 decembrie (patriotic). Pe atunci eram colegi de birou. An ieşit să bem o bere, iar acolo au început dezbaterile despre literatură, loc în care ne pricepem mai bine, pe marginea subiectului care e mai bun: Gogol sau Joyce, precum copiii care se întreabă care e mai bun Hagi sau…? Cred că amândoi avem dreptate. Rogozanu spunea că Flaubert e cel mai… Bogdan a venit cu primul text. Bogdan Alexandru Stănescu:  Noi am plecat de la cearta de cârciumă: care e cel mai bun? Am plecat de la lecţiile de literatură ale lui Nabokov, fiindcă el a aruncat mănuşa. Obişnuia să spună că Dostoievski nu are skill nu are nimic. Vasile Ernu: Suntem mari amatori de Nabokov. Unele texte ne enervează. Eseu despre Gogol, jos pălăria. Mi se pare nedrept cu Dostoievski. Noi aveam o problemă între noi pe această temă. Aghiuţă Nabokov a învârtit cuţitul în rană. Bogdan a pornit şi eu am ţinut pasul. Bogdan Alexandru Stănescu: Iniţial eram de acord cu Nabokov. Amândoi eram anti Dostoievski, iniţial, iar apoi l-am redescoperit. Am fost obligaţi să recitim. A fost un exerciţiu de recitire. Ne anunţam reciproc despre ce citim şi ce vom scrie. Am reluat Hagi-Murad, apoi Dublu… Marius Ghilezan: Cu argumente… Bogdan Alexandru Stănescu: Cred că asta e partea cea mai interesantă a cărţii. Există argumente. Nu am mers pe linia mie îmi place  punct, mie nu-mi place punct. Vasile Ernu: Ah, da. Nici nu aveam ce discuta dacă mergeam pe linia asta, ne luam jucăriile şi plecam acasă. Bogdan Alexandru Stănescu: Critica...

Paul Miron – Drumul străinătăţii. Al doilea caiet

Paul Miron avea 16 ani când, la o lună de la intrarea trupelor sovietice în România, a fugit din ţară. S-a alăturat Armatei Naţionale, care continua rezistenţa faţă de ruşi şi după întoarcerea armelor. Şi-a făcut instrucţia direct pe câmpul de luptă, la Frankfurt pe Oder, Brandenburg şi Dollersheim. În februarie 1945 s-a îndreptat spre Pomerania şi Prusia Orientală, unde a scăpat de puţin să fie capturat de către armata sovietică. Retrăgîndu-se spre Vest, a fost rănit în aprilie pe canalul Spree-Oder, iar în luna mai a fost făcut prizonier de către americani. Prin retraşarea zonelor de ocupaţie între Aliaţi, ca prizonier, tânărul cade din mâinile americanilor în ale ruşilor şi în fine în ale englezilor, în 29 iunie. Aceştia l-au internat în lazaretele de la Parchim, Schwerin, Hamburg şi Schleswig. Jurnalul a fost pus pe hârtie în lunile care despart Crăciunul lui 1944 de Schimbarea la Faţă din 1945. Autorul l-a crezut definitiv pierdut. L-a regăsit după aproape şase decenii şi l-a încredinţat tiparului în forma dintîi, cu puţine corijări sau adaosuri necesare bunei înţelegeri, care au fost marcate în text. De acelaşi autor Drumul străinătăţii Order Drumul străinătăţii. Al doilea caiet Preţ @ RON19,95 Qty: Adauga in cosul de...

Cartea anului 2010

Ion Vianu a câştigat Premiul Cartea anului 2010, în valoare de 10.000 de lei, acordat de România literară şi Fundaţia Anonimul, pentru volumul apărut recent: Amor intellectualis -Romanul unei educaţii, o carte comparată cu marile opere ale umanităţii: Muntele vrăjit al lui Thomas Mann, Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister de Goethe, Educaţia sentimentală al lui Flaubert, un bildungsroman, în care personajele sunt de-a dreptul pictate pe un şevalet, crâmpei din real. Autorul povesteşte anii de formare ai unui tânăr, experienţele sale fundamentale până în pragul maturităţii. Aceste experienţe sunt ale educaţiei în comunism, dar, în aceeaşi măsură, şi ale iubirii, experienţa sinelui, dar şi a celuilalt. Este o carte despre oamenii care nu s-au predat. Edgar Papu, în plină teroare, nu s-a dezis de prietenia cu Eugen Ionesco, un Negoiţescu, consecvent principiilor sale, o carte dedicată prietenului său Matei...

Constantin Ţoiu – Vederi din Prepeleac

Vederi din Prepeleac, al cincilea volum din Memoriile lui Constantin Ţoiu, îşi păstrează aerul compozit şi stilul inconfundabil. Structurată pe şapte secţiuni, cartea este o antologie de autor, care reuneşte, după criterii secrete, texte publicate încă din 1964. Sunt la un loc peste 45 de ani de presă literară – o arhivă intelectuală şi sentimentală, care trece proba timpului cu brio. Afinităţile elective cu propria operă fac din Constantin Ţoiu, din nou, cel mai sincer şi rafinat scriitor al timpului nostru. De acelaşi autor Memorii întârziate Vrăjeli (de...

Constantin Ţoiu – Memorii întârziate

Al patrulea volum din seria de Memorii din când în când îl reprezintă din nou pe Constantin Ţoiu memorialistul. Portrete, întâmplări spectaculoase, minimonografii urbane, comentarii – adesea sarcastice – despre evenimente petrecute în ultimii ani, întoarceri bruşte în anii ’60-’70, în toate se recunoaşte mâna sigură a prozatorului, dar şi înţelepciunea senectuţii. Constantin Ţoiu a împlinit 85 de ani şi are încă multe de spus în stilul inconfundabil care l-a consacrat. De acelaşi autor Căderea în...

Dumitru Ţepeneag – Un român la Paris

Nu adevărul ca eveniment comunicat, (…) nu asta contează, ci tensiunea care se stabileşte în acest efort pe care îl face artistul pentru a-şi armoniza fiinţa lui cu societatea din care face parte; această dorinţă de-a fi tu însuţi, întreg şi armonios, indiferent de nişte riscuri trecătoare şi stupide; tensiunea asta, în care nu mai e loc pentru frică şi nici timp pentru tentaţii materiale. Febra asta… Febra asta naşte ceea ce se cheamă artă. E simplu, nu? De acelaşi autor Camionul...