Salonul de carte de la Paris, între Norman Manea și Amelie Nothomb

Dacă spun că a fost o zi plină, scrie Luca Niculescu în jurnalul său de pe RFI, mi-e teamă că nu mai găsesc epitet pentru ce urmează să se întample mâine… În primul rând, Salonul de Carte a fost plin de copii și liceeni. Cum era zi de școală, mulți profesori și-au adus copiii in vizită. Standurile de benzi desenate au fost literalmente luate cu asalt. Dimineața devreme am văzut echipe de polițiști bine echipați care descindeau la salon. „Unde or merge?” am intrebat. „La raionul de cărți polițiste” – mi-a răspuns cineva. Am râs, dar nu era o glumă. Chiar acolo și erau! Polițiștii le explicau copiilor, cu ajutorul unor manechine, cum anchetează un „loc al crimei”. Inutil să spun că era puhoi de copii care voiau sa atingă „probele”. În același timp, la standul românesc, alți copii erau invitați să deseneze. O operațiune de succes, după câte mi-am dat seama, copiii nu  mai voiau să plece de acolo, deși trecuse ora la care trebuia să se termine lecția de desen, iar participanții la următorul eveniment mureau de nerăbdare să îi înlocuiască pe copii…. Având multe emisiuni în direct, nu am avut timp să urmăresc dezbaterile de la standul românesc, dar atrag ceva lume: i-am văzut defilând acolo pe Dinu Flămând, Solomon Marcus, Basarab Nicolesco, Principele Radu, Adrian Cioroianu, Stelian Tănase, Petre Răileanu și mulți alții. Câteodată sunt mai aprinse, alteori, mai calme. Standul CNL ( Centre National du Livre ) are o agora care găzduiește și ea dezbateri cu români și nu numai. Azi a fost una despre literatura minorităților la care a participat, printre alții, Varujan Vosganian, al cărui roman, „Cartea Șoaptelor” are parte de cronici  bune în presa franceză. Dezbaterea care a strâns însă cea mai multă lume ( sute de persoane ) e cea la care a participat fostul ministru de externe, Hubert Vedrine,...

Wesley Hagood – Sex prezidenţial

Care preşedinte făcea dragoste cu una din amantale sale, în timp ce un agent al Serviciilor Secrete se străduia din răsputeri să o ţină pe Prima Doamnă să nu spargă uşa?

Radu Mărculescu – Amintiri din restul vieţii mele

Radu Mărculescu (1915‒2011) şi-a povestit perioadele de detenţie (1942–1951 şi 1959–1964) în două volume ale căror titluri vorbesc de la sine: Pătimiri şi iluminări din captivitatea sovietică şi Mărturii pentru Judecata de Apoi adunate din gulagul românesc (Humanitas, 2010 şi 2012). În cartea pe care a scris-o până în ultimele lui zile, autorul îşi aminteşte de întâmplări şi întâlniri semnificative din afara anilor de pătimiri. Capitolele scurte, înlănţuite în ritmul rememorării, evocă momente pitoreşti, cu parfum de epocă, din copilărie, episoade amuzante sau dramatice din adolescenţă şi prima tinereţe. O selecţie de fotografii şi facsimile din arhiva familiei conferă un plus de autenticitate istorisirii. Radu Mărculescu îşi încheie cu acest volum trilogia unei vieţi trăite frumos şi deplin, în ciuda suferinţelor îndurate – sau poate tocmai de aceea. „Dă-mi, Doamne, inspiraţie şi putere să scriu până la sfârşitul vieţii! Atât de drag i-a fost scrisul lui Radu Mărculescu, încât aceasta i-a fost dorinţa cea mai fierbinte. Neclintita sa credinţă în Dumnezeu l-a ajutat. A avut inspiraţie, împrejurări favorabile şi timp să-şi termine povestea vieţii înainte ca, într-o noapte din iulie 2011, să ne părăsească pe neaşteptate. Să sperăm că opera lăsată în urmă îl va face să supravieţuiască uitării.“ (Gabriela Mociulschi Tanascaux) „De Sfântul Spiridon (12 decembrie), patronul liceului [Spiru Haret], se făcea o mare serbare care consta de obicei dintr-un spectacol revuistic pus pe scena Teatrului Naţional. Organizarea acestui spectacol revenea celor din ultima clasă, a opta. În anul în care noi înduram urgia barbiliană (1927), în acea ultimă clasă figurau mai mulţi elevi de excepţională calitate, printre care Haig Acterian, Vojen şi Constantin Noica. Ultimul a fost chiar cel ce a scris textul revistei, a regizat-o şi a interpretat unele roluri. Subiectul viza cancelaria liceului, ai cărei profesori, interpretaţi fiecare de către un elev, defilau pe scenă în hainele lor tipice, cu ticurile şi apucăturile lor, cântând...

Tesu Solomovici – Ce i-a spus evreul Steinhardt călugărului creștin Steinhardt și vice-versa

Ce i-a spus evreul Steinhardt călugărului creștin Steinhardt și...

Dimitriu Ligia – Olga Caba. Monografie

Olga Caba. Monografie Order Olga Caba. Monografie Preţ @ RON33,47 Qty: Adauga in cosul de...

Mircea Carp – Aici Mircea Carp, să auzim numai de bine!

Pentru mulţi români, Mircea Carp este glasul pe care l-au auzit ani la rând la „Europa Liberă” sau „Vocea Americii”. Plecat în 1948 din România comunistă, a ajuns mai întâi în Austria, apoi, în 1951, în Statele Unite, unde a lucrat pentru postul de radio „Vocea Americii”. După 22 de ani a revenit în Europa, la München, şi a continuat să transmită un timp pentru „Vocea Americii”, apoi s-a transferat la „Europa Liberă”, unde a rămas până la încheierea activităţii, în...