Currently Browsing: Biografii/Memorii

Gabriela Adameşteanu – Anii romantici

„Multă vreme n-am putut înţelege de ce un prozator şi-ar risipi forţele şi timpul într-un jurnal zilnic sau, la fel de rău, într-o carte de amintiri. Oricite exemple celebre am avut la îndemână, ele nu mă clinteau din parerea mea. Şi, de fapt, tot asta gândesc şi azi, după ce, aproape contra voinţei mele, am scris această carte; şi nu exclud că aş mai putea scrie şi altele, în acelaşi gen. Pentru mine, cartea aceasta reprezintă o victorie a vieţii contra imaginaţiei, a realităţii contra ficţiunii. Dar poate şi ce am scris aici este tot ficţiune, ficţiunea mea despre viaţa trăită sub semnul miracolului istoric şi al neliniştii că ne vom întoarce de unde scăpaserăm.” (Gabriela Adameşteanu) Order Anii romantici Preţ @ RON39,95 Qty: Adauga in cosul de...

Witold Gombrowicz – Jurnal. Vol II

„Dacă Jurnalul meu va reuşi să influenţeze pe cineva, afirma Gombrowicz în 1969, nu o va face în maniera unui val care îneacă o stâncă, ci asemeni unei ape care penetrează, care se infiltrează…” Jurnalul lui Gombrowicz seduce prin toate temele sale, legate de unele dintre cele mai disputate probleme ale timpului său, aducând în lumină ironia, sarcasmul şi atitudinea agresivă a scriitorului, dar şi însingurarea sa. Câteva elemente se remarcă în mod deosebit în cazul Jurnalului: caracterul său de text literar conştient construit, cu puternice implicaţii ficţionale şi relativă estompare a factorului biografic; plăsmuirea realităţii şi modelarea propriei personalităţi şi a propriei biografii. „Imaginea pe care o păstrez despre Gombrowicz este a unui personaj mândru şi pudic, în ciuda eforturilor sale de a seduce. Era un seducător. Solitar în ceea ce priveşte geniul său, avea o mare forţă interioară şi mici slăbiciuni, poate chiar o fragilitate pe care doar el şi-o ştia şi pe care o compensa prin ceea ce putea fi socotit aroganţă. Oricum, geniul său îi supăra pe cei siliţi să-l întâlnească.” Maurice Nadeau, 1968 Order Jurnal. Vol II Preţ @ RON49,99 Qty: Adauga in cosul de...

Rene Descartes – Corespondenţă completă. Volumul I: 1607-1638

Un lucru este sigur: filosofia lui Descartes nu are nimic din gândirea unui om solitar, în ciuda vieţii retrase pe care autorul ei a ales s-o ducă în Ţările de Jos. El s-a aflat într-un contact viu cu principalii filosofi ai timpului său, atât direct, prin scrisori, cât şi prin agenţii lor, de care este înconjurat. Order Corespondenţă completă. Volumul I: 1607-1638 Preţ @ RON79,95 Qty: Adauga in cosul de...

Malala Yousafzai – Eu sunt Malala

Premiul Nobel pentru Pace 2014

Christina Lamb – Eu sunt Malala

Când talibanii au ocupat Valea Swat din Pakistan, printre foarte puţinii care au îndrăznit să protesteze a fost şi o fată. Malala Yousafzai a refuzat să tacă şi a luptat pentru dreptul ei la educaţie. În ziua de marţi, 9 octombrie 2012, la cincisprezece ani, Malala aproape că a plătit cu viaţa această îndrăzneală. În timp ce se afla în autobuzul care o aducea acasă de la şcoală, a fost împuşcată în cap de la mică distanţă. Deşi aproape nimeni nu mai credea că va trăi, Malala s-a însănătoşit, iar fetiţa născută într-o regiune din nordul Pakistanului a ajuns să ţină discursuri în sălile sediului ONU din New York. La şaisprezece ani, Malala este un simbol al protestelor paşnice şi cea mai tânără persoană nominalizată vreodată la Premiul Nobel pentru Pace. Eu sunt Malala este povestea extraordinară a unei familii dezrădăcinate de terorismul global, o poveste despre luptă pentru dreptul fetelor la educaţie, despre un tată care, înfiinţând el însuşi o şcoală, şi-a încurajat permanent fiica să se exprime liber şi să continue să înveţe. Totodată, este mărturia curajului unor părinţi care îşi iubesc cu ardoare fiica într-o societate care preţuieţte fiii. Eu sunt Malala ne întăreşte credinţa în puterea oamenilor de a schimba lumea. Order Eu sunt Malala Preţ @ RON34,95 Qty: Adauga in cosul de...

Constantin Bărbulescu – Viaţa mea, cu smerenie

Constantin Bărbulescu (1907-2003) a fost fiul unuia dintre primii instalatori din România, devenit starostele breslei instalatorilor din Bucureşti. Antrepriza acestuia a realizat instalaţiile de apă şi canalizare ale Expoziţiei Jubiliare din 1906 din Parcul Carol. Fiul a moştenit înclinaţia către inginerie a tatălui şi, după anii de şcoală de-a lungul cărora i-a avut colegi şi prieteni pe Mircea Eliade şi pe fraţii Acterian, a absolvit Institutul Politehnic din Bucureşti. Ulterior, la înfiinţarea Industriei Aeronautice Româneşti, a fost colaborator al profesorului Elie Carafoli, şi mai apoi cercetător în diferite alte domenii industriale. În Masoneria Română a fost iniţiat în anul 1936, ajungând apoi până la gradul maxim, 33, fiind Locotenent, Mare Comandor al Supremului Consiliu de Rit Scoţian Antic şi Acceptat şi, în ultimii ani de viaţă, decanul de vârstă al fraţilor săi. Victoria Dragu Dimitriu a publicat un interviu cu inginerul Constantin Bărbulescu în volumul Poveşti ale domnilor din Bucureşti apărut la Editura Vremea în anul 2005. În paralel, Constantin Bărbulescu a lăsat moştenire nepoţilor săi alte câteva zeci de ore de înregistrări despre familii, branşe, străzi şi case bucureştene şi, în general, despre viaţa românilor din interbelic. Casetele au fost transcrise de una dintre fiicele sale, doamna Teodora Bărbulescu, şi astfel amintirile acestea pot apărea în volum, cu o introducere de Victoria Dragu Dimitriu. Order Viaţa mea, cu smerenie Preţ @ RON55,00 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »