Currently Browsing: Biografii/Memorii

Simon Sebag Montefiore – Stalin. Curtea ţarului roşu

Montefiore ne oferă portretul inegalabil al unui Stalin pasionat de film, muzică şi literatură, care îşi iubeşte familia, dar nu ezită să-şi elimine brutal adversarii.

Irving Stone – Viaţa lui Freud. Turnul nebunilor. Vol I

Un om ca mine nu poate trăi fără o obsesie, o pasiune care să-l subjuge: un tiran, cum ar spune Schiller. Mi-am găsit tiranul, iar în slujba lui nimic nu mă poate opri. Tiranul meu e psihologia.Freud

Basinski Pavel – Lev Tolstoi. Fuga din rai

Acum peste un veac, la Iasnaia Poliana a avut loc un eveniment care a zguduit întreaga lume: scriitorul Lev Nikolaevici Tolstoi, în vârstă de optzeci şi doi de ani, a fugit de acasă noaptea, pe ascuns, într-o direcţie necunoscută. De atunci şi până astăzi, împrejurările plecării şi morţii sale au dat naştere la nenumărate speculaţii şi legende. Cunoscutul critic şi ziarist Pavel Basinski reconstituie această fugă, fără să ne propună încă o versiune, ci analizând cu rigoare imensul material documentar aflat la dispoziţia cercetătorilor: jurnalele soţilor Tolstoi, jurnale ale membrilor familiei, însemnările secretarului particular al marelui scriitor, precum şi însemnări ale discipolilor săi. Cititorul poate urmări astfel pas cu pas ultimele zile din viaţa lui Tolstoi, pătrunzând în intimitatea familiei sale şi a dramei acesteia şi descifrând arcanele testamentului spiritual al uneia dintre cele mai mari conştiinţe ale veacului. Cartea este ilustrată cu fotografii rare din arhivele muzeelor dedicate lui Tolstoi de la Iasnaia Poliana şi de la Moscova.   Publicată în peste zece tiraje, aflată încă de la apariţie în topurile de vânzări, bucurându-se de traduceri în mai multe limbi, Lev Tolstoi. Fuga din rai a fost desemnată Cartea anului 2010 în Rusia şi a fost recompensată cu premiul Bolşaia Kniga Order Lev Tolstoi. Fuga din rai Preţ @ RON54,00 Qty: Adauga in cosul de...

Henri Troyat – Petru cel Mare

O forţă a naturii umane, Petru I, pe care Ecaterina cea Mare îl considera precursorul şi maestrul ei, s-a abătut asupra propriei ţări ca o tornadă. Cu o energie şi o ferocitate incredibile, el a schimbat faţa Rusiei, bulversându-şi compatrioţii. A răsturnat tradiţii, a tăiat bărbi şi… capete, a impus veşminte şi idei în manieră europeană, a învăţat el însuşi tot felul de meşteşuguri, mânuind compasul şi securea. A luptat necontenit împotriva Turciei, Suediei, repurtând victorii răsunătoare. A sacrificat mii de supuşi ca să construiască Sankt Petersburg, a pus zăgaz dominaţiei Bisericii, înlesnind o modernizare bine-venită a moravurilor şi credinţei. În Petru cel Mare e un amestec de geniu şi nebunie, de bufonerie şi orgoliu, ceea ce face din el un personaj fascinant, care se înalţă în toată măreţia lui pe fundalul barbar şi misterios al vechii Rusii. Order Petru cel Mare Preţ @ RON34,90 Qty: Adauga in cosul de...

Jeff Bridges – The Dude şi maestrul zen

L-am întâlnit pe Jeff Bridges în Santa Barbara şi-am început să ne pierdem timpul împreună, cum îi place lui să zică, de cele mai multe ori fumând trabuc. […] Curând am descoperit că ni se va alătura des un personaj imaginar, cineva numit «the Dude»

Urechia V.A. – Din tainele vieţei. Amintiri contimporane

Rolul principal al lui V.A. Urechia este acela de pionier, de deschizător de drumuri în cultura română, de pe urma ăau profitat din plin generaţia sa şi cele ulterioare

« Older Entries Next Entries »