– Vladimir Tismăneanu e preocupat mai mult de exprimarea rezervelor faţă de stilistica exprimării prezidenţiale decât de adevăr –
Canicula şi slăbiciunea aerului condiţionat din Librăria Kretzulescu nu i-au făcut aseară pe Gabriel Liiceanu, Horia Roman-Patapievici, Mircea Cărtărescu să transpire excesiv la lansarea cărţii lui Vladimir Tismăneanu “Despre comunism: destinul unei religii politice”, pentru că se simţeau la ei acasă în teritoriul sec al teoriilor politice şi al sincretismului ideologizant al scrierilor de salon. Au preferat să dea citate din Schmidt, Leszek Kołakowski, Eric Voegelin, îndepărtându-se de comunismul care e în viaţă în România. S-au mulţumit să-l invoce pe Raymond Aron, acel intelectual stângist remodelat, care a numit comunismul ”opiul intelectualilor”, să vorbească despre utopia marxistă, despre cauzele eşecului său istoric şi mai puţin despre vivacitatea sa din prezent. Au trâmbiţat mult despre “guiţul comunismului, în plenitudinea sa,” despre adevăr şi lipsa de valori. Mai précis, s-au exprimat în limbajele academice, neuitând să-şi trimită bezele şi să se admire reciproc pentru alonja intelectuală a scrierilor care sunt bune, dar au ceva din forţa de vindecare a apei sfinţite.
În zadar intelectualii băsescieni au primit pe masă declaraţia lui Traian Băsescu:
„Tot continuăm să considerăm că abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al României. Din partea Regelui. Acesta este punctul meu de vedere (…) Vedeţi, noi încă nu ne aşezăm corect valorile. Spre exemplu, pentru noi toţi si pentru istorie, Antonescu rămâne responsabil de Holocaust împotriva evreilor şi a ţiganilor, ducerea lor în Transnistria, nu ştiu ce. Nimeni nu spune că statul român avea un şef de stat atunci. Ăsta (mareşalul Antonescu, n.red.) era doar prim-ministru atunci. Unora le dam averi, iar pe alţii îi considerăm criminali de război – şeful de stat şi prim-ministru. Doar pentru că unul a fost slugă la ruşi şi a lăsat ţara prin abdicare îl iertăm, de toate păcatele?”. Băsescu B1TV
La întrebarea când a spus adevărul Traian Băsescu, zilele trecute sau în Raportul Tismăneanu?
“Politica de dictat a lui Vîşinski l-a obligat pe tânărul rege Mihai I să accepte transferul de putere către un govern care, din toate punctele de vedere, întruchipa dictatura comunistă în ascensiune. (pag 38) Raportul Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, Raportul Tismăneanu, 2006
sau în timpul discursulului protectorului lor din Parlament:
„Principalele acţiuni criminale menţionate în Raport şi pe care ţin să le amintesc aici, ca argument pentru această prea-mult amânată condamnare sunt următoarele: […] (3) distrugerea partidelor politice şi a continuităţii constituţionale a statului român, prin abdicarea forţată a Regelui Mihai.” (Traian Basescu, 18 decembrie 2006, Palatul Parlamentului).
Intelectualii au preferat să tacă. Şi tăcerea e un răspuns.
Vladimir Tismăneanu, iniţiatorul Raportului de condamnare a comunismului, cel care a redactat documentul, ne-a expediat la declaraţia dată postului de Radio România Actualităţi: „Ca profesor de ştiinţe politice şi istoric al comunismului îmi exprim rezervele faţă de stilistica exprimării.” Dixit.
În raportul invocate mai sus, politologul care e preocupat de stilistica exprimării prezidenţiale, aviza textul extreme de clar: “Politica de dictat a lui Vîşinski l-a obligat pe tânărul rege Mihai I să accepte transferul de putere către un govern care, din toate punctele de vedere, întruchipa dictatura comunistă în ascensiune.” (pag 38) Raportul Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, Raportul Tismăneanu, 2006
Poate ar trebui să rememorăm discursul incendiar al şefului statului din Parlament:
„Principalele acţiuni criminale menţionate în Raport şi pe care ţin să le amintesc aici, ca argument pentru această prea-mult amânată condamnare sunt următoarele: […] (3) distrugerea partidelor politice şi a continuităţii constituţionale a statului român, prin abdicarea forţată a Regelui Mihai.” (Traian Băsescu, 18 decembrie 2006, Palatul Parlamentului).
Dacă Mircea Cărtărescu ne-a trimis la editorialul său din Evz, Gabriel Liiceanu a preferat să tacă.
Tăcerea spune mult. Traian Băsescu i-a suprins şi pe lăudacii săi. Se mai întâmplă. Oricum nu dă doi bani pe slugărnicia lor. Vă spun din propria experienţă.
Poate altă dată, va veni vremea poveştilor despre cum i l-am prezentat pe Mircea Cărtăresescu fostului şef al PD şi cum a reacţionat la numele său.
Vă jur, nici nu-l cunoştea pe autorul Levantului.
Leave a Reply