George Burns – Vindecarea prin povești. Culegere de cazuri destinată folosirii metaforelor terapeutice

În practica psihoterapeutică actuală metafora joacă un rol important, având rolul de a „scurtcircuita” resorturile psihice care-l menţin pe client captiv în problema sa. Fie că este vorba de depresie, de anxietate, de atacuri de panică, de doliu, de reducerea durerii fizice sau de împăcarea cu o maladie irecuperabilă, pentru adulţi şi pentru copii, metafora este un vehicul al schimbării. În cartea sa, Burns reuneşte cazuri povestite de unii dintre cei mai buni psihoterapeuţi contemporani din diverse orientări, cazuri în care metafora a reprezentat ingredientul ce a făcut diferenţa între vindecare şi adâncirea în simptom. Valoroasă atât prin diversitatea situaţiilor prezentate cât şi prin stilul său comprehensibil, aproape didactic, lucrarea de faţă este un instrument util în practica oricărui psihoterapeut. George W. Burns este psiholog clinician şi director la Milton Erickson Institute of Western Australia. Este, de asemenea, formator şi conferenţiar universitar, fiind autorul a şapte cărţi dedicate poveştilor terapeutice, depresiei ori aplicării meditaţiei zen pentru îmbunătăţirea sănătăţii mentale. La Editura Trei au mai apărut 101 poveşti vindecătoare pentru copii şi adolescenţi şi 101 poveşti vindecătoare pentru adulţi. Cuprins Mulţumiri Introducere Ce oferă cartea de faţă Colaboratorii Materialele Structura cărţii O poveste de început Capitolul 1. Metafora şi terapia. Clarificarea câtorva concepte ambigue George W. Burns Ce este metafora? De ce să folosim metafore în terapie? Metafora este terapie sau mijloc de comunicare a terapiei? Ce tip de metaforă este acesta? Sunt situaţii în care nu ar trebui folosite metafore? Referinţe bibliografice Partea întâi. Ameliorarea dispoziţiei Capitolul 2. Vindecarea a luat sfârşit. Metafore experienţiale orientate spre rezultat, într-un caz de depresie majoră George W. Burns Povestea colaboratorului — o perspectivă personală şi profesională Prezentarea capitolului De unde să încep? Ce dorea Mary să obţină cu ajutorul terapiei? Ce era util de ştiut despre Mary? Ce intervenţii puteau fi utile? Care a fost rezultatul pe termen lung? Referinţe bibliografice Capitolul...

Fernando Pessoa – Quaresma, descifrator

„Sunt doar câțiva ani de când editorii portughezi au reușit să descifreze, să grupeze și să publice majoritatea scrierilor polițiste ale lui Fernando Pessoa. Căci Pessoa a scris toată viața lui și proză polițistă. Iar apoi a creat un personaj demn de Panteonul unde și-au găsit locul detectivi celebri precum Sherlock Holmes, Hercule Poirot și Jules Maigret. E vorba despre doctorul portughez Abílio Fernandes Quaresma, un fel de întrupare a rațiunii pure rămas, evident, necunoscut, dar cu toate șansele de a face o strălucită carieră internațională postumă, ca mai toate scrierile din celebrul cufăr pessoan. El nu este «detectiv», este «descifrator», adică un raționalist spărgător de enigme din viața reală, care deslușește în faptele banale grupate în jurul unei crime tot ceea ce nimeni altcineva nu reușește să vadă. Simfonia deducțiilor sale este adevăratul suspans al acestor nuvele polițiste, pline de sugestii și de false piste prin care cititorul, antrenat și el în exercițiul descifrărilor, e invitat să se rătăcească. I s-a spus detectiv metafizic, și nu doar fiindcă, la un moment dat, recurge la Platon pentru lămurirea unei crime. Dar Quaresma este și un alter ego al lui Pessoa însuși, așa cum se voia sau se percepea el pe sine: un logician trist și destul de asocial, rece și mai degrabă placid, alcoolic timid, victorios numai asupra unei vieți fictive din care el reușește să extragă palpitul viu al dezordinii.“ (Dinu FLĂMÂND)   Order Quaresma, descifrator Preţ @ RON37,00 Qty: Adauga in cosul de...

Cesare Pavese – Noapte de sărbătoare și alte povestiri

E noaptea Sfântului Rocco, o noapte fierbinte, senzuală, cu povesti amare și triste, în care spiritele se dezlănțuie. Muzica sărbătorii străbate întunericul, îi face pe oameni să danseze și să cânte. Undeva, acordurile răsunătoare țin treaz un preot care blestemă ispitele nopții, dar le supraviețuiește, un profesor care descoperă binecuvântata liniște a beznei pe cale să se stinga și un tânăr care e gata să-și uite orice fărâmă de umanitate și să omoare pentru iluzia libertății. Order Noapte de sărbătoare și alte povestiri Preţ @ RON36,95 Qty: Adauga in cosul de...

Erich Maria Remarque – Pe frontul de vest nimic nou

Cuprins de entuziasmul de a deveni soldat, Paul Baumer vrea să lupte alături de prietenii săi pe frontul Primului Război Mondial. Pentru generația lui, războiul e glorie, e școala vieții unde băieții devin bărbați, e eroism. Odată cu începutul înfruntării și cu intrarea în tranșeele morții, iluziile tinerilor se destramă. Pe măsură ce războiul se prelungește, văzându-și apropiații doborâți de gloanțe unul câte unul, Paul încearcă să supraviețuiască îmboldit de un singur gând: trebuie să lupte împotriva unui principiu distructiv, care conduce la moarte tineri de aceeași vârstă, îmbrăcați în uniformele unor armate potrivnice. Order Pe frontul de vest nimic nou Preţ @ RON29,95 Qty: Adauga in cosul de...

Michael Ende – Momo

La marginea unui oraş, printre ruinele unui vechi amfiteatru, îşi găseşte adăpost Momo, o fetiţă cu un talent aparte pe care îl foloseşte pentru a-şi ajută prietenii: în prezenţa sa, problemele devin mai puţin împovărătoare, conflictele îşi află rezolvarea, iar imaginaţia prinde aripi. Dar într-o zi, pe nesimţite, o organizaţie fantomatică a unor terifianţi „domni cenuşii” preia controlul asupra oraşului, furîndu-le oamenilor timpul. Doar Momo are puterea să li se opună, iar cu ajutorul maestrului Hora şi al ciudatei lui broaşte-ţestoase Casiopeea călătoreste dincolo de hotarele timpului pentru a le descoperi secretele...

« Older Entries Next Entries »