Artur Balder: “Tolkien a apărut într-un moment special al vieţii mele”

Artur Badler este cunoscut românilor doar prin excelenta traducere de la RAO a cărţii sale  Curdy şi Camera Lorzilor. Scriitorul spaniol a mai publicat: El ultimo Querusco şi Tretralogia de Teotoburgo, iar acum are în pregătire o ficţiune istorică, care va apărea atât în limba sa maternă, cât şi în engleză, despre războiul dintre Charlemagne şi saxoni în secolul Vlll. “Un fel de “În numele trandafirului” în aspectele sale esenţiale”, ne declară autorul.

– Cartea Cardy şi Camera Lorzilor, apărută anul trecut la RAO, s-a bucurat de aprecierea cititorilor români. Când ai început să studiezi misterele templierilor?


– Prima mea confruntare cu misterele Templierilor, să-i zicem aşa, a fost intermediată de opera Parsifal a lui Riichard Wagner, unde nu au fost astfel de cavaleri, dar ritmul sonor, dramatic, m-a pus în contact virtual cu misterul legat de Sfântul Graal şi de aspectul metafizic legat de existenţa sângelui pe vasele sfinte. Aceste gânduri , apărute pe la 13-14 ani, m-au făcut să investighez  mai târziu documente şi să citesc cărţi despre subiect, mai ales din Evul Mediu.

– Ţi-a luat mult timp documentarea?

– Un scriitor se documentează o viaţă. Îmi amintesc cum, acum 20 de ani, adolescent fiind, luam notiţe pe cărţi poştale nu numai despre poveşti mitologice.
– Este a treia ta carte?

– Nu.  Curdy şi Camera Lorzilor a fost a patra.

– Poţi să ne descrii procesul de scriere?

– A fost dificil să le dau viaţă personajelor după secole de la primele lor aventuri, mai ales că au făcut parte dintr-o carte diferită, The Stone of Monarch (Piatra Monarhului), refuzată ani de zile de Random House.

– Cine te-a influenţat?

– Tolkien a apărut într-un moment special al vieţii mele. Ai avut şi tu mulţi profesori care te-au învăţat diferite lucruri, dar de o amprentă specială se bucură doar primul. Nu ai simţit asta? Tolkien a fost punctul de plecare al călătoriei mele. Sigur că au urmat şi alte lecturi, dar am rămas fidel celui dintâi.

– Când scrii ai o idee clară despre desfăşurarea evenimentelor sau personajele îţi conduc imaginaţia?

–  Este ceva personal. Întotdeauna ţin distanţă faţă de alţii. Munca mea e diferită. În ceea ce priveşte romanul istoric, pot spune că marea inspiraţie mi-o dă povestea în sine, fără alte modele literare preconcepute, sustrase de la alţi autori. Certitudinea momentului istoric mă inspiră, nu predispoziţia literară.
– Cartea apărută în România are două personaje puternice: ucenicul Idruk şi stăpânul Luitpirc. Crezi în forţa personajelor sau în desfăşurătorul evenimentelor?

– Nu ştiu ce să zic. Eu cred că personajele puternice şi determinante au o forţă  mare de atracţie la public, dar, în acelaşi timp, trebuie să se întâmple şi ceva surprinzător, neobişnuit, ambele fiind importante. Pentru mine datele istorice au fost cele mai inspirante. Am fost mereu atras de Evul Mediu, care după mine este cea mai bogată perioadă din istorie. Partea medievală  este un monstru de nevinovaţi, acea societate, obsedată de dorinţa de a menţine şeptelul întreg , a pierdut turmele mari şi păstorii lor, doar de frica de a nu avea ce le da de mâncare. Dincolo de cultul călugărilor benedictini, într-o zonă geografică magnifică şi cu un bestiar fantastic, simbolismul medieval este o pădure unde se ascund mari mistere ale Sfântului Graal, aşa apărea în conştientul colectiv şi nu numai.

– Lucrezi după un plan?

– Da. Normal. Am o idee desfăşurată într-un scenariu, înainte de a începe să scriu capitolele. În cartea menţionată  la începutul interviului, am rescris începutul de mai multe ori. Eu cred că actul de creaţie e ca un labirint, în care creatorii sunt mai mult sau mai puţin fericiţi.  Unul ajunge la o destinaţie pentru a găsi o uşă care dă în altă parte.

– Este Idruk, personajul tău, un Harry Potter al Evului Mediu?

– În termeni descriptivi, se poate spune şi asta. Se pare că da. Eu cred că Evul Mediu poate fi o sursă de inspiraţie pentru tinerii vrăjitori. Am fost deosebit de atras de lumea alchimiei, al cărei conţinut l-am aprofundat datorită muncii lui Carl G. Jung.

– Poţi să descrii o zi de muncă?

– Hmm … Bine, azi în New York. M-am trezit (în dimineaţa interviului n.r.) în apartamentul meu din Brooklyn şi am pupat-o pe prietena mea, Alexandra, o femeie minunată din Chicago care mă face fericit în fiecare zi. După micul dejun,vom lua metroul spre Manhattan, linia L., şi vom ieşi la strada 14, ea plecând spre Marc Jacobs, iar eu spre biroul meu din clădirea Societăţii spaniole din New York. Mă voi uita la ştiri pe Macul meu, iar apoi mă voi pune pe muncă.  Patru ore le dedic scrisului, numai literatură. La prânz mă opresc şi mănânc. Pe la orele 5 p.m. mă întâlnesc cu Chad Ostrom, producător de filme. Şi cu Tomas Alvear, director de imagine. Acum lucrez la două scenarii. Luăm decizii împreună şi ne organizăm. La ora 7 p.m., încep să lucrez la scenariu. Îmi place această muncă să o fac mai mult seara, pentru că e o muncă mult mai schematică, imagini, dialoguri… Apoi vine ora când mă întâlnesc cu Alexandra. Mergem să cinăm sau plecăm împreună cu prietenii la Buddha Bar, aflat într-o zonă trendy din apropierea biroului meu. Apoi luăm metroul L şi ne întoarcem în Brooklin. Mai departe, atât am putut zice.

“Scrisul pare să iubească, fă dragoste!  Vei creea mai cu pasiune”

– Câte pagini scrii într-o zi?

– Depinde de zile. Nu calculez. Nu-mi pun astfel de ţinte. În unele zile dezvolt o schemă, în altele investighez, scriu….Îmi place filmul. Preproducţia unei cărţi e foarte importantă: cercetarea şi planificarea pentru o scriere cât mai corectă. Dacă totul e aranjat bine şi te simţi inspirat, te poţi mişca mai repede. Nu e bines ă te grăbeşti. De asemenea, îmi place să scriu în deplasările mele. Călătoriile inspiră foarte mult. Pasiunea e importantă. Alexandra încearcă să se îndrăgostească de mine în fiecare zi şi caută săaducă noi surse de inspiraţie pentru mine. Scrisul pare să iubească, fă dragoste!  Vei creea mai cu pasiune.
– Ai timp şi pentru alte activităţi?

– Majoritatea muncii mele este bazată pe literatura lumii, scrierea scenariilor de film fiind o cale diferită de a folosi lumea, toate coincid în multe privinţe. Literatura şi filmul sunt marile mele pasiuni. Am scris anul acesta două scenarii de film. Eu cred că se întâmplă ceva special când directorul îşi scrie scenariile, tot aşa cum Wagner şi-a scris libretele. Dar a şi creat muzica, a gândit imaginile şi scenariul. Îmi place conceptul de artă totală.
– Eşti un scriitor profesionist?

–  Cred că da.

– Poveştile influenţează publicul mai mult decât realităţile?
– Personal, nu ştiu care e cea mai apropiată cale de a influenţa publicul. Eu cred că în general cărţile au cam pierdut din putere datorită lipsei imaginilor. Filmul are mai multă forţă de impact  în cultura postmodernă, decât literatura.

– Brian Stoker,  în faimoasa sa carte „Dracula”, a fost inspirat din viaţa unui domnitor român sângeros şi extrem  de crud, al cărui nume provine din obiceiul său de a-şi trage în ţeapă adversarii. Autorul britanic nu a fost niciodată în România. În imaginea publică personajul Dracula e mai proeminent decât  a domnitorului însăşi. Asta înseamnă că povestea are putere?

-Eu cred că munca lui Stoker este grozavă, mai mult decât cunoaşte lumea şi pentru că imaginaţia autorului depăşeşte realitatea. Eroul său Dracula are o putere mai mare decât poate spune realitatea. Marele succes este legat de necunoaşterea din spatele personajului real.

„Umanitatea are nevoie de mitologie”
– De ce vrea modernitatea poveşti  din trecut?

– Pentru că umanitatea are nevoie de mitologie.  Mitologia precede religia şi te face, pe tine ca om, să te înţelegi  mai bine. Eu cred că Jung a avut dreptate. Totul derivă din arhetipul ascuns al mitului, iar societatea caută încă o dată, mai mult şi mai mult, noi explicaţii, pentru că ştiinţa nu poate oferi mai mult. Ea ne face tot mai reci, ne izolează, ne îndepărtează de comunicarea de la nivelul uman, de aceea oamenii încă mai au încă nevoie de mituri.

– Ce se va întâmpla în viitor cu personajele tale?
– După Curdy şi Camera Lorzilor a fost publicat în Spania Curdy şi sceptrul lui Charlemagne şi acum finalizez a treia parte: Curdy şi… Nu pot divulga încă titlul. Cu acesta trilogia ia sfârşit. Ce se va întămpla? Iată marea surpriză.
– Ai un plan vizitarea României ?

– Din păcate nu. Recunosc, cu mulţi ani în urmă, am visat să vizitez castelele din Transilvania. Mă gândesc că este o ţară frumoasă şi că oameni au un caracter foarte interesant.  În Spania am întâlnit mulţi români şi i-a m înţeles întotdeauna.

– Ce ştii despre moştenirea Templierilor din Transilvania?

– Ştiu că germanii s-au aşezat pentru prima oară într-un ţinut situat între două râuri, Mieresch şi Kokel (Mittelsiebenbürgen), care au fost desecate. Râul Alt şi ţinutul Harbach  au fost aranjate după un plan în Burzenland Alt (Ţara Bârsei) al Cavalerilor Templieri. Nordul Transilvaniei (Nösnerland) a fost colonizat. Deci nu ştiu prea mult…

Crudy şi Camera lorzilor

Interviu realizat de

Marius Ghilezan

Scris de Marius Ghilezan

Marius Ghilezan a publicat prima carte în anul 2000. "Cum să reuşeşti în viaţa politică", apărut la Editura Active Vision, A scris primul roman sportiv post-decembrist, „Furia” (Editura Humanitas, 2005), inspirat din viaţa unui suporter al echipei Poli Timişoara; a mai publicat eseurile: „Hoţia la români” (Editura Runa, grupul Corint, 2008) şi „ImpostURA – despre snobism şi puterea falsului”, Editura Corint. În 2012 a reeditat Manualul de campanie electorală – cu elemente de New Media şi a publicat volumul de versuri “Medi – cu ochiul sticlos” (Brumar). În 2014, cartea „Corneliu Coposu – 163 de vorbe memorabile” (Editura Vremea) şi “Anatomia succesului – Marius Ghilezan de vorbă cu Dorin Sarafoleanu” (Editura RAO). Este coautor al cărţii "Idolii forului". A publicat peste 10.000 de articole în "România liberă", "Luceafărul de dimineaţă", "Timpul," Revista "22", "Dilema veche", "Timişoara," "Evenimentul zilei", "Cotidianul". Este coordonatorul site-urilor: bookiseala.ro, buchiseala.ro, happymed.tv

2 Responsesto “Artur Balder: “Tolkien a apărut într-un moment special al vieţii mele””

  1. adrian spune:

    Il cunosc personal pe Artur Balder . Interviul e bun dar , pacat ca nu ati vorbit de pictura . Am vazut citeva pinze cind l-am vizitat acum citiva ani sí m-au impresionat.

  2. Ilă Citilă spune:

    buna,
    si nouă ni s-a părut interesant personajul, direct, professional-oriented, care are poveste.
    În ce condiţii l-aţi cunoscut?

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *