De Marius Ghilezan
Ghidul dada pentru postumani nu e un simplă barcă prin torentul diluvionar ticluit de un român în Café de la Terasse din Zürich, instituţie de pierdut vremea, încă din 1916, când dintr-un plictis al istoriei, Andrei Codrescu i-a găsit la o partidă de şah imaginar pe V.I. Lenin, babacul comunismului şi pe Tristan Tzara, babacul dadaisimului. Alegoria urmăreşte, la bifucraţie, cele două căi ale lumii revoluţionare. Una spre crime, gulag şi dictatură a proletariatului şi alta spre spargerea canoanelor, libertate absolută şi desfrâu.”Dadaismul joacă pentru haos, libidou creativ şi absolut, comunismul pune energiile în slujba raţiunii, ordinii, a unei toximonii sociale care duc la crearea omului nou”, prezumă Andrei Codrescu, de la începutul eseului. Totul curge în scris ca la cabaret. E o concordie în dezordine de nedescris. Când apar mugurii naţionalismului, pârgul explodează. Unii din ceata de beţivi, petrecăreţi sau visători se consideră nedretăţiţi la masa succesorală a patrimoniului. Nici nu se lansează bine proclamaţia către lume, că unii se şi revendică drept titulari ai numelui mişcării. Ce nu spune făţiş Codrescu, dar sugerează, e provenienţa cuvântului. Originea e neclară. Cercetători ai avangardei susţin că la o masă s-a înfipt un cuţit într-un dicţionar german şi primul cuvânt ieşit din vârf a fost Dada. Alţii, că ar fi de origine română. Codrescu pune o lumină asupra culturii din România. Peisajul intelectual de la noi, la începutul mileniului trecut, „datorită coexistenţei tuturor ideilor pe jumătate demolate de alte idei, era asemănător ruinelor din Piranesi, din care a răsărit ceva ce nici cea mai vizionară avangardă pariziană nu anticipase, dadaismul”, aşa notează Codrescu. Deşi scrie de aproape patru decenii numai în engleză, traducătorul său loial Ioana Avădani, făcându-i un come back de nici nu se simte rătăcirea prin limba lui Shakespeare, mai aduce o ofrandă ţării sale de origine.
Andrei Codrescu a plecat demult. Şi bine a făcut. Chiar dacă e acid cu elita culturii române, pe Mircea Eliade îl considera „un băiat rău, într-un veac rău” pentru că dacă ideologia în care credea prin anii ’30 s-ar fi aplicat, el, Perlmutter, era deja mort, proclamă, ACUM, România, ca cea mai postmodernă ţară din lume: „o arenă fierbinte a luptei cuvintelor”, fiind comparată cu un copac somtuos care îţi apare brusc în faţa maşinii, în timp ce mergi cu 300 de km la oră.
Chiar dacă de multe ori se simt influnţele lui André Breton în opera suprarealistului român, expresiile sunt originale. Întors în ţară nu se poate lua la braţ de un Lévy Strauss, odată că numai există un omolog de-al său carpativ, a doua oară că nimeni nu mai stă să ascultă, aşa cum făceau francezii în 1946, când întors din America, Breton anticipa că „omul modern nu este o victimă a realităţilor economice sau o marionetă toarsă de artizanii materiasmului dialectic”. România anilor 2010 nu e nici pe departe Franţa de după Republica de la Vichy.
În această carte, dadaiştii: Duchamp, Ball şi von Freitag-Loringhoven şi comuniştii Troţki, Radek şi Zinoviev apar de-a valma în compania unor încarnări mai târzii, precum William Burroughs, Allen Ginsberg, GiIIes Deleuze şi Newt Gingrich. Toţi îşi dau întâlnire în cadrul impus şi controlat de autor.
Întorcându-ne la cinstita partidă din Café de la Terasse, Codrescu îşi descrie personajele în felul următor: „aceşti doi oameni nu sunt de acord asupra legilor societăţii, însă amândoi respectă regulile şahului”. După ceva timp, nimeni nu a mai respectat nimic. Ghidul este un festin al vorbelor ticluite şi un paradox al spectacolului lumii mute. Spre final, Andrei Codrescu tuşează pictorialul său de edificiu cu prea multă convingere că doar reprezentanţii unui singur popor pot fi dada. Să fie, totuşi aşa, domnule profesor?
De acelaşi autor:
trei sferturi din populatia nauca a acestei planete inca nu stie care din cele doua directii sunt de urmat… andrei codrescu este fermecator cum numai el stie sa fie (am citit cartea in original) insa inteleg ca si traducerea de fata este kolossala (ca toate celelalte, multumescu-ti ioana avadani)… atit am sa-l intreb pe andrei: ai un motiv anume pentru care nu vizitezi si municipiul dada cind vii in romania? ca ar fi inca destule de descoperit acolo unde nascutu-s-a bezmeticu’ tristan…
14312.. Slap-up 🙂