De Marius Ghilezan
Când n-ai dureri de cap, ca bărbat, îţi iei o femeie. Nu scundă că devină isterică, nici longilină, pentru că ajunge stăpână. Acesta este prospectul de femeie al debutantei Ana Barton, încântătoarea femeie ce nu se confundă cu publicaţia feministă catchy.ro, unde a luat în stăpânire redacţia. În carte, e dură, tăioasă şi sfredelitoare. Pana-i de bomfaier crestează portrete. „Chiar dacă ascuţiş de zahăr candel are, de la distanţă a metal luceşte.” O spune chiar ea când nu „toarnă-n lingouri chirpici.”
Dacă te aştepţi să găseşti traforaje de dragoste, n-ai să vezi. Nici poveşti care să-ţi înmoaie naturelul simţitor. Un discurs poetic a la beat-generation, în care cuvintele lovesc, dar nu ştii de unde apar, uneori în metafore de-ţi străvezesc dinţii. Ar fi putut să fie o carte de poeme, dar a rămas una de proză scurtă, scrisă cu „sindromul peretelui singur, slugarnic înfipt în ceilalţi doi.” Nerv, mitralieră-n dinţi, furie, pistol şi centură cu diagonală, bestiar cu selfastim…
„N-a fost aspru vălmăşagul de vorbe nemestecate şi te-mpiedici în cârpă?” Răspuns, categoric nu. Găseşti de toate. Şi ciudata dragoste dintre păuni şi păuniţe şi flirtul adolescentin, cu divorţuri la trei zile ale fetei care-i spune că s-a despărţit şi de bulangiu, „dar ce-i acela bulangiu, mamă?”
Personajul Rozina e savuros. Din moarte pe moarte călcând… Dar şi necăsătoritul la 40 de ani, care s-a dus la geamie şi sfătuit de hogea să ceară prin rugăciune ceva precis a ieşit din templu strigând către minaret: „Dă, bă, şi tu o gagică!”
Cartea nu are vulgarităţi. Maxim de prospect: „A început cu degetele, apoi cu genunchii, nu mă durea deloc, şi eu mă mir, a muşcat tare din talie, m-a întors cu spatele şi mi-a smuls şira, nici nu ştiam că e crocantă, apoi a luat restul şi s-a pus pe savurat. Aveam ochi în toate resturile ei şi o vedeam cum poate să nu se grăbească. Mi-a lăsat la urmă capul, pe care l-a înghiţit întreg (…) Asta m-a făcut să mă lungesc în ea. De atunci trăiesc în trupul acestei femei.”
Ana Barton se joacă de-a seducţia, avertizându-ne în final că e pe barba noastră dacă o transformăm în miză.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Plictisitor. Alexandru Petria spune”AB ARE TOATE ATUURILE UNEI SCRIITOARE DE EXCEPTIE”. Pentru mine nu a fost decat o lectura plictisotoare. Povestiri fara sens, fara noima. Asa, cate un ras mai scoate din tine pe alocuri. In final nu am gasit nici un atuu pentru vorbele stimabilului Petria.
ingramadirea cuvintelor nu inseamna nimic. si din nimic iese, intotdeauna, nimic. dar nu este vina anei barton ca, de cind a inceput sa publice, confunda tupul cu talentul. sunt vinovati cei care cred ca, daca duduia epateaza, chiar si vinde. dupa cum scrie, la nivel de compunere scolara, e cita de vreo trei patru oameni. adica, de rude. in ce o priveste pe autoare, hai sa-i spunem asa, n-are nici macar habar de faptul ca nu cuvintele aruncate ca pe gard, cit mai multe, cit mai pompoase fac opera. nu, nici pe departe, ci doar talentul- pe care barton nu-l are.