Putea fi o balerină de succes sau o aristocrată a scenei – educaţia i-ar fi permis – dar a ales să fie Soţia tenorului. Aluca Băbeanu Moldoveanu a scris cartea cu acest titlu ca un elogiu adus vieţii de cuplu. Deşi s-au despărţit după 25 de ani, timp în care a colindat lumea alături de iubitul ei, tenorul de succes Vasile Moldoveanu, a continuat să fie vrăjită „de vocea marii sale iubiri”. Provenită dintr-o celebră familie boierească – şi acum memoria colectivă din zona Oltului subcarpatic mai reverberează la auzul numelui Băbenilor -nobili cu un arbore genealogic adânc pironit în timp, Aluca ( „r”-ul şi l-a pierdut în copilărie, când fratele său nu putea pronunţa numele întreg) a ales misiunea de a fi un înger păzitor. Cu o delicatese rară şi o gentileţe aristocratică, spune povestea „celor zece vieţi trăite într-o singură viaţă” doar pentru a descrie zborul printre stele.
Peste trei decenii de carieră şi sute de spectacole, în cele mai mari teatre de operă din lume, sunt cuprinse într-o carte cu o ţinută grafică exemplară. Un deceniu pe scena şi în turneele organizate de Metropolitan Opera din New York. Zeci de fotografii-document, Jurnalul marelui tenor-spinto Vasile Moldoveanu, pe stagiuni, spectacole, oraşe, regizori mari, dirijori celebrii din istoria operei mondiale, în a doua jumătate a secolului XX, toate se prezintă ca un fundal de scenă în care urcă marele tenor Moldoveanu. Un singur regret transpare printre rândurile unei memorialistici, în care epicul urcă octave literare doar pentru a pune în valoare artistul, partener de viaţă, că în cariera sa, Vasile, nu a putut ajunge într-un merituos panthenon al muzicii de operă, doar pentru că Pavarotti şi Placido Domingo erau deja marketizaţi de celebrele case de discuri.
După ani de turnee, de emoţii şi nervi, Aluca Băbeanu Moldoveanu alege să se retragă, precum un heruvim cu misiunea îndeplinită. Ar fi vrut să se aşeze în Poiana natală, satul comunei Perişani, dar o huntă comunistă, încă vie, şi un frate mult prea acaparator, nu i-au permis acest răgaz de timp şi un suflu de viaţă.
Ar fi vrut, aşa cum scrie, să se întoarcă în Grădina Icoanei, în locul în care „Monahul Misail Băbeanu, logofăt de taină, la 1745-1750, în vremea lui Constantin Mavrocordat şi a lui Grigore al ll-lea Ghica, a ridicat un schit de lemn.”
Soţia tenorului este nu numai o carte de rezistenţă, un galop cu cioareci şi priviri limpezi, cutremurătoare, printre relicvele comunismului, dar şi o voltă de sunet şi lumină peste mări şi ţări, într-un occident al concurentei năpraznice, oferită cu gingăşie cititorilor, doar pentru a aduce cititorului în prim plan povestea unei iubiri, fără de margini. Pui cartea pe noptieră, o închizi şi în urechi auzi o voce pe care nu ai ascultat-o probabil niciodată, dar pe care ţi-o imaginezi, şi simţi printre firidele gândurilor, delicatesea moral-aristocratică a unei doamne, de o rară fineţe, al cărui altruism e demn de o mare poveste. Îmi şi imaginez un film „Aluca” şi o poveste simplă de spus la gura sobei celor care visează cai verzi pe pereţi.
Và rog sà mà contactati de urgenta pe email-ul de mai sus.