Miruna Bolocan – Germana în 20 de paşi

1Germana în 20 de paşi este o nouă metodă, practică şi modernă, de învăţare a limbii germane, dedicată utilizatorilor români, atât celor care vor să poarte o discuţie coerentă în limba germană, cât şi celor care îşi propun să lucreze în Germania sau doar s-o viziteze. Parcurgând cei 20 de paşi din aceasta carte, veţi reuşi să învăţaţi noţiunile gramaticale şi lexicale de bază ale limbii germane, iar efectuând exerciţiile de la finalul fiecărei unităţi, precum şi pe cele de la recapitulări, veţi aprofunda ceea ce aţi învăţat.

Acest curs este însoţit de un CD audio care conţine cele douăzeci de texte, citite în limba germană, lucru care vă va ajuta cu siguranţă să deprindeţi şi pronunţia adecvată. Astfel, Editura CORINT vă pune la dispoziţie un curs modern şi eficient de învăţare a limbii germane.

Order Germana în 20 de paşi Preţ @ RON47,50

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *