Currently Browsing: News alert

Schimb de Cărți aprilie: primăvara în stil dacic

Duminică, 26 aprilie, între orele 15:00 – 17:00 vă așteptăm la întâlnirea din aprilie Schimb de Cărți București. Ne vedem ca de obicei în atmosfera aromatădin La Un Ceai, Str. Luigi Cazzavillan nr. 25. De data aceasta, alături de noi vor fiscriitoarea și jurnalista Mădălina Corina Diaconu și ilustratorul Mihai Ionuț Grăjdeanu. Împreună vom descifra semnificațiile mandalelor dacice și vom afla care erau ritualurile de primăvară ale străbunilor daci și ce obiceiuri s-au păstrat pânăla noi.   „Săcunoaştem prin imagini civilizaţia dacică. Vom înţelege simbolurile venerate de străbunii noştri şi vom afla rădăcinile credinţelor noastre actuale. Putem vedea viitorul privind în oglindă trecutului. Mandala e un joc pentru minte şi ochi. Este un joc de forme şi culori, este o poartă magică spre un tărâm spiritual mai înalt. Vom ajunge astfel într-un mod uşor şi natural la echilibru interior şi armonie cu lumea inconjurătoare.”- Zei, eroi, zâne şi animale de legendă -Vol. I, Ed. Curtea Veche   Intrarea este liberă.   Schimbul nu este definitv și nici obligatoriu (dacă vrei doar să ne cunoști, poți participa fără să aduci cărți 😉...

De zece ori pe buze, lansare la Cafeneaua Verona

Curtea Veche Publishing lanseaza un nou volum semnat de Adina Rosetti, considerata una dintre cele mai talentate scriitoare din tanara generatie de prozatori. „De zece ori pe buze”, un splendid volum de proza scurta despre copii si copilarie adresat oamenilor mari, nu face decat sa consolideze pozitia scriitoarei care, cu cinci ani in urma, a impresionat cu romanul ei de debut, “Deadline”. Volumul va fi lansat pe 17 aprilie la ora 18.30 la Café Verona (Str. Pictor Arthur Verona nr. 13-15 – subsolul Librariei Carturesti Verona). Alaturi de Adina Rosetti, actorii Ruxandra Coman si Alex Stefanescu le vor reaminti celor prezenti de ce povestirile este bine sa fie citite la orice varsta. Intrarea la eveniment va fi libera. O lectura plina de umor si fantezie, „De zece ori pe buze” cuprinde opt povestiri despre copii si copilarie, despre cum privim lumea cu ochii unui copil, despre bucuriile si cruzimile varstei, despre parinti si luptele lor. Desi subiectul abordat este unul dificil, “nu exista nicio nota falsa, nicio iesire in decor.” (Razvan Petrescu). Coperta este ilustrata de Dominic-Petru...

A murit scriitorul Günter Grass

Scriitorul german Günter Grass, laureat al premiului Nobel pentru Literatură în anul 1999, a murit luni, la vârsta de 87 de ani. El a încetat din viaţă într-o clinică din Lübeck, conform unui anunţ al fundației care îi poartă numele, informează Reuters. Günter Grass s-a născut la 16 octombrie 1927, la Danzig, în prezent oraşul Gdansk din Polonia. A debutat literar în 1956, cu volumul de versuri „Avantajele găinilor-giruetă”, şi a devenit cunoscut odată cu publicarea romanului „Toba de tinichea” (1959). Acesta a fost urmat de „Pisica şi şoarecele” (1961) şi de „Ani de câine” (1963), cele trei romane fiind cunoscute ca „trilogia Danzig”. Premiul Nobel pentru Literatură, 1999 “fabulele sale negre şi jucăşe în acelaşi timp portretizează faţa uitată a...

Sub semnul autorilor-punte. România la Târgul Internațional de Carte de la Londra 2015

Târgul Internațional de Carte de la Londra, la care România a devenit, de opt ani, o prezență constantă, se deschide pe 14 aprilie la Centrul Expozițional Olympia, situat în cartierul rezidențial Kensington, în vestul Londrei. Târgul londonez este un veritabil forum de afaceri al profesioniștilor industriei mondiale a cărții, organizat aproape în exclusivitate pentru a pune în contact și a facilita relațiile comerciale între cei aproximativ 25.000 de editori, agenți literari, tipografi, producători de carte electronică și echipamente din domeniu, librari și distribuitori de carte etc., provenind din peste 120 de țări. Din acest motiv, invitatul special al fiecărei ediții nu este o literatură națională, așa cum se întâmplă la alte mari târguri de profil, ci o piață de carte – ca destinație de afaceri și țintă de marketing. În 2015, piața vizată este Mexicul, considerat din ce în ce mai atractiv pentru dezvoltarea afacerilor editoriale. Prezența românească, asigurată neîntrerupt din anul 2007, își propune, ca de fiecare dată, să creeze în primul rând un context de manifestare pentru profesioniștii cărții din România și partenerii acestora. Ca atare, 15 edituri și reprezentanții lor sunt așteptați să transforme standul românesc, plasat într-o zonă destinată expozanților din Uniunea Europeană, într-un spațiu de întâlnire și negociere pe cât de elegant, pe atât de primitor. Și, întrucât la Târgul propriu-zis au acces exclusiv profesioniștii, evenimentele de public sunt organizate la sediul ICR Londra și la Librăria Europeană de lângă Piccadilly Circus, unde funcționează, de anul trecut, o secțiune de carte românească în original, deschisă tot la inițiativa Institutului Cultural Român. Programul românesc la ediția de anul acesta, constituit ca și în anii precedenți din evenimente româno-britanice, urmărește să evoce, prin autorii invitați și cărțile promovate, forța literaturii de suscita întâlniri esențiale și revelații de diferite facturi: interioare, culturale, geografice. Fiecare moment al programului își propune să pună în evidență puterea cuvintelor de a...

Lansare la Bucureşti: Manuscrisul fanariot, Doina Ruşti

Are 17 ani și e din Salonic. Iubește hainele frumoase, călătoriile și mai mai presus de orice, libertatea. Visul lui poartă un singur nume: București. Bucureștiul anului 1796. Acesta este personajul Doinei Ruști, din romanul Manuscrisul fanariot, apărut de curînd în colecţia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom. Îl puteți întîlni în ușa Librăriei Humanitas Cișmigiu, legănîndu-și umbreluța galbenă, fluturîndu-și poalele anteriului. Ziua: sîmbătă, 4 aprilie Ora întîlnirii: 17 fix Invitați: Luminița Corneanu, Eugen Negrici și Cătălin Ștefănescu, moderatorul discuțiilor, garantate sută la sută ca furtunoase Cu participarea actorilor Dragoș Panait și Radu Bunescu și, desigur, a romancierei Doinei Ruști. „Manuscrisul fanariot este o carte fastuoasă, de o senzualitate molipsitoare. Este un poem închinat Bucureștiului fanariot, o urbe, sau mai bine-zis o încropeală urbană, care se leagănă zi și noapte în ritmul moleșitor al manelelor, cufundată în fumul ciubucelor, în superstiții, zvonuri și magice arome orientale, și care se lasă asaltată în răstimpuri de frenezii endemice și fără obiect, de tristeți grele și melancolii fără nume. Dacă ar fi atât și tot ar fi de-ajuns. Dar povestea despre o iubire imposibilă și care sfarâmă cutumele, pe care ne-o spune, sprijinită pe documente și cu talentu-i binecunoscut, Doina Ruști, ridică perdeaua de pe o lume cu obiceiuri, relații private nemiloase, comportamente surprinzătoare și habitudini stranii care îl aruncă în perplexitate chiar și pe criticul cu bune cunoștințe istorice.” (Eugen Negrici) Doina Ruşti este una dintre cele mai apreciate voci feminine ale literaturii contemporane. Tradusă în 9 limbi, invitată la numeroase tîrguri şi evenimente internaţionale, s-a impus în special prin romanele cu tematică diversă şi construcţie solidă, cele mai multe apărute la Polirom. Dintre acestea amintim Zogru (2006, 2013), reeditat în colecţia Top 10+, Fantoma din moară (2008), roman amplu despre comunismul românesc, distins cu Premiul pentru Proză al USR, şi Lizoanca la 11 ani (2009), recompensat cu Premiul „Ion Creangă” al...

Principele Nicolae vine la Sinaia pentru a promova lectura… pe bicicletă

În perioada 23 aprilie – 3 mai, Principele Nicolae al României va pedala peste 1.000 de kilometri, în toată ţara, pentru promovarea lecturii la nivel naţional, alături de campionul naţional la ciclism Alex Ciocan. Iniţiativa a fost luată pentru sprijinirea proiectelor iniţiate de Asociaţia Curtea Veche. Toate fondurile strânse vor fi direcţionate în scop caritabil şi oricine doreşte să susţină iniţiativa poate contribui cu o donaţie, pe site-ul www.asociatiacurteaveche.ro/pebicicleta. Turul ciclist…Citește mai departe...

« Older Entries Next Entries »