Konstantinos Arvanitis – Jurnal (1893-1899)

Autorul, Konstantinos Arvanitis, nu este scriitor şi nu a făcut carieră în cultură. Jurnalul este scris în perioada 1893-1899, într-un caiet de format mic, şi are 116 pagini. Nu ştim dacă a existat o continuare a acestui jurnal. Practic, avem de-a face cu jurnalul unui băiat de prăvălie, de numai 13 ani, care încearcă să-şi controleze viaţa şi bineînţeles nu reuşeşte. Visul lui cel mai mare, să facă studii, a rămas un vis. Acest uimitor jurnal a fost publicat întâi în revista Apostrof. Subtitlurile marginale şi notele aparţin...

Rui Zink – Banca de rezerve

Banca de rezerve este un roman care se construieşte în jurul unei întâmplări tragice, accidentul mortal al unui copil de patru ani, ce dezlănţuie o furtună de reacţii succesive. O tragedie care se extinde dincolo de legăturile de rudenie proxime. Accidentul în sine serveşte drept un sinistru şi lugubru pretext pentru introspecţii şi devoalări ale diverselor personaje, faţă de ele însele şi faţă de ceilalţi, în cadrul unor rapor-turi complicate, într-un joc psihologic periculos şi extenuant. Catastrofa iniţială dezlănţuie un şir întreg de alte catastrofe personale, existente deja în stare latentă şi care aşteptau parcă un moment „propice“ pentru a ieşi la suprafaţă. „Este posibil să ai o perspectivă inovatoare asupra unor lucruri banale? Da. Asta face Rui Zink.“ Atlântico De acelaşi autor Cititorul din...

Thomese P.F. – Copilul umbră

Deşi porneste de la un eveniment real — autorului îi moare fiica la doar câteva săptămâni de la naştere –, Copilul-umbră (2003) nu e un text propriu-zis autobiografic: nu aflăm mai nimic despre circumstanţele morţii, despre spital, boala, încercările medicilor de a o salva pe Isa. În mod curios, realitatea dură a acestei morţi e trecuta sub tăcere, iar paginile pe care le citim par să vorbească despre altceva, tatonând un limbaj nou sau resuscitând o limbă moartă. Atunci când survine, textul „rupe” tăcerea, întrerupe legătura organică — ilizibilă — a tatălui cu micuţa lui moartă. Într-un fel, copilul-umbră e un copil „fără însuşiri”, o formă ce nu se poate fixa, un personaj pur, aflat în continuă transformare: e „copilul bătrân” descris de Titus Livius, pruncul bolnav pe care părinţii îl duc de la Betleem în Egipt, copilul mort abandonat de Frederic Moreau în Educaţia sentimentală, fiica lui Iair pe care a înviat-o Isus din morţi, iubita din Cântarea Cântărilor… Departe de orice indiscreţie şi orice formă de intimism, P.F. Thomese caută cuvintele şi lucrurile care rămân după dispariţia fizică a fiinţei dragi. Deşi probează toate registrele tânguirii — de la disperare, trecând prin spaimă şi mizantropie, până la apatia din final –, Copilul-umbră depăşeşte starea de doliu (pe care Thomese o numea, într-un interviu, „egocentrică”), descriind mai degrabă stări poetice posibile şi variabile în „spaţiul literar”. „Un document literar zguduitor şi grandios. Copilul-umbră contrazice regula după care insuportabilul ar fi un subiect prea incomod pentru literatura modernă.” (Die Zeit) „Cu ce preţ teribil a luat naştere această splendidă carte! E singurul gând care te împiedică să scrii despre ea cu şi mai mult entuziasm.” Vrij...

Meg Schneider – Educaţia copilului meu

Cum este bine să reacţionez când copilul meu are un comportament nepotrivit? Dar când trece printr-un moment greu? Cum să-i schimb copilului purtarea, cum să-l ajut? Sunt întrebări pe care ni le punem mulţi dintre noi, părinţii de astăzi. Ghidul de faţă ne înarmează cu cele mai bune tehnici de „reacţie” şi educaţie. „Cele mai bune” pentru că nu e vorba de simple reţete, menite să rezolve situaţii de moment. Scopul lor ultim este să uşureze comunicarea cu copilul, să-i formeze acestuia caracterul, să-l înveţe ceva folositor în...