Ludmila Petrusevskaia – Poveşti de dragoste

O carte întunecată precum o pagina de Beckett, la fel de caustică precum florile de hamamelis, poetică precum cele mai intime şi mai fugare momente după care aţi suspinat vreodată.

Christina Lauren – Ticălosul seducător

Inteligentă, ambiţioasă şi la un pas de absolvirea unui MBA, stagiara Chloe Mills are o singură problemă: şeful ei, Bennett Ryan. Exigent, fără scrupule şi aparent lipsit de orice consideraţie pentru munca subordonaţilor, acesta este însă un bărbat irezistibil. Un „ticălos seducător”, cum este numit pe ascuns în firma al cărei director executiv este. Deşi nu a fost niciodată adeptul unei relaţii la serviciu, asistenta sa Chloe e atât de fermecătoare, încât Bennett devine din ce în ce mai tentat să încalce regulile. La ce anume trebuie să renunţe cei doi pentru a se avea unul pe celălalt?   Ticălosul seducător descrie cu senzualitate şi umor tensiunea erotică dintre un bărbat şi o femeie a căror rivalitate se transformă într-o atracţie de nestăvilit. Order Ticălosul seducător Preţ @ RON33,00 Qty: Adauga in cosul de...

Maj Sjöwall – Dispăruţi fără urmă

El Paso Times „Am vrut să găsim un stil care să nu fie nici al lui Per, nici al meu, ci adecvat cărților pe care voiam să le scriem. Voiam să le poată citi oricine, nu numai cei foarte cultivați. Și mulți mi-au spus că și-au descoperit pasiunea pentru lectură citind aventurile lui Martin Beck.“

Adrian Alui Gheorghe – Laika

„Pentru imaginaţia sa debordantă, Adrian Alui Gheorghe a găsit cadrul ideal, un sanatoriu de glumeţi adevăraţi sau de conjunctură, în care evoluează istoria noastră recentă. Parodierea în timp real a parodiei de revoluţiei română e o găselniţă genială. Compoziţional e perfect, ceea ce contează, de fapt, cel mai mult la un roman.”

Leonard Sciascia – Cavalerul și moartea

„Rolul meu”, declara Sciascia într-un interviu din 1987, „este să spun lucrurile pe care le observ sau pe care le descopăr în realitate: unu şi cu unu fac doi şi, odată identificate anumite premise, rezultatul va fi inevitabil. E de ajuns să cunoşti bine istoria Italiei ca să înţelegi ce se întâmplă azi sau ce se va întâmpla mâine. Nu am niciun har profetic: e de ajuns, repet, să cunoşti şi să observi, şi să ai curajul de a te împotrivi conformismului şi adevărului oficial.“ În romanul Cavalerul și moartea, un detectiv căruia i se spune Vicele şi care suferă de o boală gravă anchetează moartea unui avocat. Firul conducător este un bileţel de ameninţare schimbat de avocat şi de magnatul Aurispa în timpul unui banchet. Intriga se complică când în scenă îşi face apariţia o misterioasă grupare, Fiii lui optzeci şi nouă, distribuită grabnic de către şeful Vicelui în rolul de suspect. Pe măsură ce ancheta îşi urmează cursul, Vicele revine aproape obsesiv la o gravură de Dürer, Cavalerul, Moartea şi Diavolul, de parcă acea gravură ar conţine cheia cu care ar putea descifra ce se întâmplă în jurul lui. Atâta doar că lumea pare că se poate lipsi, de-acum, de Diavol. Poate pentru că „Diavolul era aşa de obosit încât lăsa totul în seama oamenilor, care se descurcau mai bine decât el“. „Leonardo Sciascia face parte din acel eşalon de elită al literaturii italiene a secolului XX – stând alături de Vittorini, Pasolini, Calvino – care a reprezentat conştiinţa unei epoci şi totodată a spart tiparele speciilor literare canonice, inventându-şi propriile genuri şi forme literare.“ (Smaranda Bratu Elian) Order Cavalerul și moartea Preţ @ RON19,90 Qty: Adauga in cosul de...

Muriel Barbery – Eleganţa ariciului

„Sunt mereu foarte sastisită când trebuie să prezint o carte, căci modul tradiţional de a o face, în general, înseamnă să o povesteşti.  De fapt, chiar dacă va trebui să spun câteva cuvinte, mi se pare că povestea este destul de mult anecdotică pentru că, dincolo de personaje şi de naraţiune, ceea ce mă interesează pe mine este să vorbesc despre ceea ce îmi place. Cât despre tramă, nu se petrec enorm de multe lucruri. Sunt două eroine: o fetiţă precoce şi o portăreasă care-şi ascunde bine jocul,  încearcând să lase impresia că e doar o portăreasă, ea fiind de fapt foarte citită, foarte erudită şi foarte fină. Sunt două singurătăţi care, pe măsură ce în clădirea în care locuiesc se petrec anumite evenimente, ies încetul cu încetul din singurătate, se schimbă, se transformă, renasc. Vor trăi o grămadă de transformări interioare. De îndată ce am spus asta, mi se pare un pic superficial. De fapt, când scriu, nu o fac ca să spun o poveste, chiar dacă, la capăt, ea însăşi se povesteşte. Scriu pentru plăcerea cuvintelor şi a stilului; îmi place mult să simt asta scriind texte şi, în plus, să încerc de fiecare dată plăcerea unică de a scrie, într-un mod cât mai potrivit şi cât mai pur posibil, sper eu, ceea ce resimt. Pe de altă parte, povestea şi scriitura sunt pentru mine mijloace de a evoca lucruri care mă interesează  şi lucruri pe care le iubesc. L-am auzit pe cineastul Jeunet, referitor la Fabulosul destin al lui Amélie Poulain explicând că, ani de zile, notase într-un carneţel tot ceea ce îl interesa şi tot ceea ce îi plăcea în ideea ca într-o zi să le transpună într-un film. Şi astfel a apărut Amélie Poulain. „Deosebit de recomandat tuturor celor care iubesc genul de roman a cărui sămânţă se sădeşte într-un ungher al sufletului, creşte...