William Shakespeare – Richard al III-lea. Henric al VIII-lea

Scrisa probabil în 1591, „Richard al III-lea” e o piesă istorică. Shakespeare pune în lumină scurta domnie a regelui Angliei. După „Hamlet”, este cea mai lungă piesă şi a fost concepută după primele trei părţi din „Henric al VI-lea”. Prima punere în scenă datează de la 17 noiembrie 1633, când Carol I şi Regina Maria au privit spectacolul cu ocazia Zilei Reginei. Duce de Gloucester, poreclit Richard cel Cocoşat, se încăpăţânează să urce pe tronul Angliei. Pentru a-şi atinge scopul, îi asasinează pe regele Henric al Vl-lea şi pe fiul acestuia, Eduard. De asemenea, o seduce pe văduva Anne, îi închide şi apoi îi ucide nepoţii. În cele din urmă, când ajunge pe tron, el o alungă pe Anne şi se însoară, în schimb, cu nepoata sa, Elisabeth. În „Richard al III-lea”, Shakespeare a cuprins atât ascensiunea, cât şi decăderea unuia dintre cei mai mari tirani ai lumii. Un titlu alternativ al piesei „Henric al VIII-lea” pare să fi fost „All is True” („Totul e adevărat”). Din acest motiv se bănuieşte că piesa nu e scrisă doar de Shakespeare sau e completată de succesorul său, John Fletcher. Ca de obicei, atunci când scria piese istorice, Shakespeare se documenta din cronicile lui Raphael Holinshed (1587). Dar pentru a-şi atinge scopurile dramatice, nu a respectat întotdeauna firul cronologic al întâmplarilor. Sau chiar a amestecat fapte petrecute de-a lungul a două decenii. Aceasta piesă presupune, fără a o spune însă direct, că acuzele de trădare aduse împotriva ducelui de Buckingham sunt false. De asemenea, ruşinea şi decapitarea Annei Boleyn, cea de-a doua soţie a lui Henric al VIII-lea, sunt evitate şi nicio indicaţie cu referire la alte patru soţii ale monarhului nu sunt menţionate în piesă. De acelaşi autor Henric al VI-lea. (Colecţia...

William Shakespeare – Henric al VI-lea

Una dintre cele mai importante drame istorice ale lui William Shakespeare este trilogia Henric al VI-lea. Actiunea piesei începe în dupa-amiaza mortii regelui Angliei, Henric al V-lea, când fiul mai mic al acestuia, Henric al VI-lea, se instaleaza pe tron. Noul rege este sfatuit îndeaproape de Lordul Protector Gloucester, în timp ce Ioana d’Arc conduce Franta în lupta împotriva Angliei. Trilogia „Henric al VI-lea” a fost scrisa înainte de „Henric al V-lea”. În „Henric al VI-lea” facem cunostinta si cu celebrul personaj comic Falstaff cel gras si viclean. Se spune ca aventurile lui nefericite o amuzau într-un mod deosebit pe regina Elisabeta, acesta ceraâdu-i continuarea lor, comanda ce a fost onorata foarte repede de scriitor, prin „Nevestele vesele din Windsor”. De acelaşi autor Henric al IV-lea. Henric al V-lea. (Colecţia...

William Shakespeare – Henric al IV-lea. Henric al V-lea

Piesa „Henric al IV-lea”, scrisa nu mai târziu de 1597, este alcătuită din două părti. Cu toate acestea, lucrarea poate fi considerată de sine stătătoare, dar părţile I şi a II-a pot fi tratate şi separat. Dacă în prima parte se simte o notă umoristică, cea de-a doua parte are mai degrabă notele unei comedii sumbre. Iar dacă în prima parte problema-cheie este onoarea, în cea de-a doua este legea. Ilarold Jenkins s-a ocupat în mod special de problema celor două părţi ale piesei Henrie al IV-lea şi a rezolvat-o împăcând ambele puncte de vedere de mai sus: „Henrie al IV-lea, în concluzie, reprezintă în acelaşi timp o piesă şi două piese. Prima parte începe cu o acţiune pentru care nu are spaţiu suficient, dar pe care o rotunjeste partea a doua. Ţinând însă seama de faptul că jumătate din acţiune se încheie în partea întâi, există primejdia unui gol în partea a doua. Pentru a umple acest gol, Partea a II-a dezvoltă povestea noterminată a lui Falstaff si reia ceea ce este terminat în povestea prinţului. Cele două părţi sunt complementare, dar ele sunt şi independente, ba chiar si incompatibile”. „Henric al V-lea” este ultima piesă din cea de a doua tetralogie (dupa „Richard al Il-lea” si „Henric al IV-lea” cu părţile I si a II-a) si a fost scrisă între 1598-1599 sau, dupa cum susţin unii cercetători pe baza referirii la Essex din prologul actului VI, între plecarea acestuia în Irlanda şi înapoierea sa în Anglia, respectiv 27 martie si 28 septembrie 1599. În ediţia în-folio din 1623, piesa ocupă al cincilea loc în secţiunea „istorie”. Tânărul rege Henric al V-lea al Angliei invadează Franţa, pentru a-şi proclama dreptul la regat şi la mâna fiicei suveranului francez. După poetul german Karl Schlegel, Shakespeare insinuează că Henric are motive ascunse să pornească  războiul împotriva Franţei: „Henric avea nevoie...

William Shakespeare – Regele Ioan. Richard al II-lea

La vârsta de 18 ani, Shakespeare s-a casatorit cu o fata din orasul sau, Anne Hathaway (moarta în 1623), care avea cu opt ani mai mult decât el. Primul lor copil, Susannah, s-a nascut 6 luni mai târziu, iar gemenii Hamnet si Judith în 1585. Hamnet, unicul sau fiu, a murit în 1596 la vârsta de 11 ani. S-a sugerat adesea ca versurile din „Regele Ioan” ce încep cu „Durerea umple camera fiului meu absent”, reflecta durerea lui Shakespeare Aceasta drama istorica înfatiseaza evenimente din perioada domniei regelui Ioan Fara de Tara (Ioan Plantagenetul, 1199–1216), fiul lui Henric al II-lea si al Eleanorei de Aquitania. A fost scrisa catre sfârsitul secolului al XVI-lea si publicata abia în 1623. Aceasta scriere da o replica unei tragedii anonime, Domnia framântata a regelui Ioan, reprezentata prin 1591, în care sângerosul monarh era reprezentat ca un adevarat erou national. Regele Ioan ajunge pe tronul Angliei prin asasinarea lui Arthur de Bretania, fiului lui Richard Inima de Leu. Chemat de Filip August al Frantei (al cariu vasal era deoarece detinea teritoriile de lânga Marea Mânecii) pentru a fi judecat pentru crimele sale, Ioan pierde posesiunile franceze. Desi este ajutat de ostile bastardului Faulconbridge, care lupta cu eroism, regele Ioan este înfrânt la Roches-aux-Moines si îsi pierde viata dispretuit de toti. Probabil scrisa în jurul anului 1595, piesa „Richard al II-lea” a fost publicata prima data la 1623, dar a aparut si la 1597 sub denumirea „Tragedia Regelui Richard al II-lea”. Personajul central al piesei este chiar Richard al II-lea. Din primul act, îl vedem pe rege cum sade maiestuos pe tronul sau, în fata multimii. Varu lui Richard al II-lea, Henric Bolingbroke, duce de Hereford, se cearta cu Thomas Mowbray, primul duce al Norfolk. Ei cer ajutorul regelui, pentru a judeca si hotarî cine are dreptate. Desi încearca sa-i impace, regele nu are succes...

William Shakespeare – Regele Lear. Timon din Atena. Cymbeline

Pentru tragedia Regele Lear, W. Shakespeare s-a inspirat dintr-o poveste populară. Personajul principal, cel care dă şi titlul lucrării, îşi împarte regatul, la bătrâneţe. De moştenire vor beneficia, însă, doar două dintre fiicele sale, Regan şi Goneril. Ele nu vor onora însă condiţiile moştenirii, iar Lear văzându-se şi fără coroană, şi fără suită regală demnă de rangul său, înnebuneşte. El îşi va da seama prea târziu că cea care merita cu adevărat atenţia şi afecţiunea sa este cea de-a treia fiică, mezina Cordelia. Deşi dezmoştenită de tatăl ei, Cordelia nu a încetat să îl iubească cu adevărat pe rege. Spre deosebire de ea, surorile sale, Regan si Goneril, dau dovadă de mult egoism şi de o cruzime fără margini faţă de tatăl lor. În paralel cu povestea regelui Lear, Shakespeare ilustrează lupta dintre fiii contelui de Gloucester, Edmund şi Edgar. Edmund, fiul nelegitim, ţese o gramadă de intrigi pentru a parveni cu orice preţ. De partea cealaltă, Edgar e întruchiparea binelui şi îi va pedepsi toate aceste faptele imorale. Regele Lear este considerat de mulţi critici poate cea mai mare reuşită artistică a lui Shakespeare. Prima punere în scenă a acestei opere a fost la 1606, cu zece ani înainte de moartea marelui dramaturg. Înainte de Shakespeare, povestea regelui Lear a mai fost „tratată” şi de către alţi doi mari autori, John Higgins şi Edmund Spencer. De acelaşi autor: Zadarnicele chinuri ale dragostei. Cei doi tineri din Verona. Neguţătorul din Veneţia. (Colecţia...