Marta Petre – Diavolul şi ucenicul său/Nae Ionescu – Mihail Sebastian

De Vladimir Tismăneanu Am citit pe nerasuflate noua carte a profesoarei de istoria filosofiei, poetei si eseistei Marta Petreu pe tema tineretii intelectuale a lui Mihail Sebastian, a relatiei dintre tânărul intelectual evreu român de la Dunăre, unul dintre cele mai rafinate spirite ale generaţiei ‘27,  şi principalul doctrinar al extremismului revoluţionar din România anilor ’20 si ’30, Nae Ionescu, seducător (la propriu şi la figurat) profesor de logică şi metafizică, dialectician-prestidigitator fără pereche, magician al conceptelor din specia lui Leo Naphta, personajul lui Thomas Mann din Muntele vrăjit. Cartea trebuie examinată în spiritul ei, care este unul al respectului pentru text, pentru surse, pentu faptele istorice,  iar nu pe baza de procese de intenţii, pe cât de maliţioase, pe atât de dubioase.  “Atacurile la baionetă”, exploziile nevrotice, nu-şi au locul acolo unde se discută idei.  Sebastian nu a fost un scriitor oarecare, rolul său la Cuvântul nu poate fi comparat cu cel al unui Ion Călugaru, for instance. Tema explorată de Marta Petreu poartă asupra unuia din cele mai controversate şi încă sângerande momente din istoria politică şi intelectuală a României interbelice. Mai presus de orice, Nae Ionescu  a urmărit să întemeieze religia politică a ortodoxismului românesc, o filosofie colectivistă ostilă liberalismului, parlamentarismului, socialismului (fie acesta şi democratic) şi oricărei forme de raţionalism considerat emasculant şi lipsit de viaţă.  Naeionescianismul a fost o viziune totalitară despre fenomenele politice, etice, şi religioase, iar tânărul Sebastian a sprijinit această perspectivă anti-pluralistă.  Modernitatea era pentru Nae Ionescu prin excelenţă decadentă, coruptă şi corupătoare.  Statul burghez era unul fals, artificial, lipsit de legitimitate.  Libertăţile civile erau mofturi derizorii. Se impuneau decizii rapide, necruţătoare, luate de un Conducător blagoslovit cu providenţiala charismă. În conflictul dintre spirit şi suflet, klagesianul Nae lua partea sufletului.  La un ceas când Europa părea să fi intrat în ceea ce Elie Halevy a numit L’ere des tyrannies, aceste idei explozive...

Metamorfoze ale profesorului Tismăneanu (Este Vladimir Tismăneanu un Serghei Mizil cu doctorat?)

Bogdan Duca Care este diferenţa dintre cei doi foşti colegi şi vecini, Vladimir Tismăneanu şi Serghei Mizil?  Primul îşi întrebuinţează amintirile din copilărie pentru a îşi construi o carieră academică, celălalt le foloseşte pentru a îşi face publicitate afacerii sale. Fiecare dintre cei doi reuşeşte să trăiască bine, speculând propriul trecut. Diferenţa vine din modul în care cei doi încearcă să instrumentalizeze amintirile din „epoca de aur”.   Inutilitatea comunismului. Utilitatea nostalgiei   Niciunul din cele două personaje mai sus citate, ca şi mulţi alţi foşti nomenclaturişti promovaţi de mass media ultimelor luni, nu este un comunist nostalgic. Nici nu ar avea de ce. Ambii trăiesc mai bine decât au trăit părinţii lor în momentele lor de glorie din timpul regimului comunist, iar libertăţile oferite lor de democraţie sunt net superioare privilegiilor oferite nomenclaturii.   Dar atât Vladimir Tismăneanu cât şi Serghei Mizil au nevoie de memoria, periodic reactivată, a vieţii sub comunism. Publicul lor nu este acelaşi. Vladimir Tismăneanu se adresează unui public cultivat, alcătuit preponderent din anticomunişti. Serghei Mizil are un public mult mai generos: cel al cetăţeanului român mediu, ale cărui amintiri din copilărie şi primă tinereţe sunt strâns şi de multe ori chiar instituţional legate de regimul comunist.Câte poveşti de dragoste nu s-au înfiripat prin tabere de pionieri? Câte amintiri frumoase nu s-au zbătut să rămână vii din stagiile de muncă silnică prin CAP-uri la care erau supuşi elevii, sau chiar din odiosul stagiu militar?   Declinul unei cariere ştiinţifice….     Dacă lui Serghei Mizil această administrare profitabilă a memoriei din comunism îi iese, efortul lui Vladimir Tismăneanu nu este încununat de acelaşi succes. Vladimir Tismăneanu nu convinge. Sau, dacă convinge, trebuie să o facă invocând o autoritate instituţională, fie că este ea IICCMER-ul, sau chiar instituţia Preşedintelui. Nu există dezbatere publică pe tema comunismului în care Vladimir Tismăneanu să nu apeleze la argumentul...

Apoteoza Istoriei: De la Hegel la Marx (o conferință de excepție)

Vladimir Tismăneanu Comunismul a fost inainte de orice o idee, iar Karl Marx a fost un filosof german, cum o reaminteste Kolakowski in deschiderea marii sale trilogii. Tot astfel cum Jules Michelet tinea sa-si inceapa prelegerile despre istoria Marii Britanii cu cuvintele “Anglia este o insula”. Genealogia intelectuală a marxismului reprezintă o componentă fundamentală a studiului totalitarismelor. Prin conferințe, publicații și traduceri, IICCMER pledează pentru această dimensiune a cercetării istoriei comunismului. Trecerea de la ideologie la practică e marcată de parcursuri sinuoase – fascinația pentru explicațiile totalizante și exhaustive ale istoriei fiind un prim simptom al gândirii-hybris, al radicalismului tiranofil si liberticid. Evident, nimeni nu poate spune in chip serios ca din Hegel urmeaza nemediat si fara echivoc doar Karl Marx. Dar la fel, nici un cercetator serios al istoriei ideilor nu poate contesta filiatiunile vizibile si invizibile, marturisite ori secrete, dintre dialectica hegeliana si visul marxist de transcendere a lumii asa cum este ea, cu injustitii, mizerii, suferinte si imperfectiuni, prin apocalipticul “salt in imperiul libertatii”. Este foarte probabil ca la Targul “Bookfest” sa se lanseze traducerea in romaneste a clasicului studiu datorat regretatului ganditor politic Robert C. Tucker, Philosophy and Myth in Karl Marx. Imi amintesc perfect cum tuna si fulgera politrucul Gh. Al Cazan impotriva “tezelor reactionare” ale lui Tucker. Cartea va apare in colectia “Constelatii” de la editura Curtea Veche. Partea a doua exploreaza revolta filosofiei impotriva lumii si poarta titlul “From Hegel to Marx”. Sa mai adaug obiectiile lui Karl Popper impotriva hiper-istoricismului hegelian?Hegel a fost unul dintre acei maestri ai gandirii care au dorit sa stapaneasca spiritul, ne-anticipand ca discipolii lor vor incerca sa domine lumea. In timpul primul razboi mondial, la Geneva si la Zurich, Lenin citea Stiinta logicii. Asa s-au nascut insemnarile sale cunoscute sub numele de Caiete filosofice. Cum arata Kolakowski in minunata sa carte despre marii filosofi, Why Is There Something Rather...

Pământuri însângerate: Stalin, Hitler şi problema genocidului

Vladimir Tismăneanu Nu vom obosi să reflectăm asupra secolului lagărelor de concentrare şi al crimelor genocidare născute din proiecte ideologice radicale.  A fost secolul a ceea ce gânditorul politic german Sigmund Neumann, forţat să emigreze după venirea lui Hitler la putere, definea, într-o carte apărută în 1942, drept “era războiului civil internaţional”.  Hannah Arendt a numit lagărele de concentrare întruchipări ale infernului, iar istoricul Istvan Deak le-a descris drept ruşinea absolută a unui veac al delirului.  Un veac în care omenirea s-a confruntat cu încarnările extreme ale Răului.  Doi dictatori şi-au urmărit cu maniacală fervoare proiectele de pseudo-purificare a umanităţii prin crime fără precedent. Originală ca perspectivă şi proaspătă ca analiză, cartea lui Timothy Snyder, „Bloodlands: Europe Between Hitler and Stalin”, apărută la Basic Books, va provoca multe discuţii. În recenzia sa din „New York Review of Books” (11 noiembrie 2010), Anne Applebaum, editorialistă la „Washington Post” şi autoarea unei magistrale istorii a Gulagului urmând  să apară în traducere românească la Humanitas, are dreptate să numeasca volumul lui Snyder “a brave and original history of mass killing in the twentieth century”. Profesorul de istorie de la Universitatea Yale propune, cum nota recenzia din „The Economist”, o regândire (chiar o revizuire) a cadrelor interpretative a marilor crime în masă comise în zona pe care el o numeşte a pamânturilor însângerate, teritoriile situate între Poznan la vest şi Smolensk la est, acel imens teritoriu multietnic în care cele două imperii totalitare, un timp aliate (august 1939-iunie 1941) au ajuns să se ciocnească pe viaţă şi pe moarte.  Neconvenţional şi deschizător de drumuri, demersul din Bloodlands este opusul revizionismului minimalizator ori negaţionist.  Timothy Snyder demolează sistematic tezele bagatelizante.  Oroarea a fost absolută, răul a fost radical.  Viziunile paranoic-conspiratoriale, obsesia inamicului infiltrat, a “perfidului cosmopolit”, s-a aflat în inima celor două totalitarisme. Amândoi dictatorii au execrat tot ce ţine de diversitate, de alteritate, de demnitatea fiinţei umane.  Ambele sisteme au urmărit, cum scria Hannah Arendt, distrugerea fiinţei morale şi anihilarea persoanei juridice.  Ambii dictatori au fost maniaci antisemiţi....

Vladimir Tismăneanu – Irepetabilul trecut

„Liberalismul modern, cu al său respect pentru proprietatea privată şi pentru drepturile individului, este fundamentul, cimentul integrator al unei societăţi deschise. A reclădi politicul într-o direcţie europeană, a accepta sincronizarea cu lumea occidentală înseamnă a ieşi din această periferie a atavismelor, pe cât de orgolioase, pe atât de nocive.“ Vladimir Tismăneanu De acelaşi autor Revoluţiile din 1989. Între trecut şi...